Domnule/miss StrongHeart, visam ca această discuție contradictorie să o port cu mister Ray, nicidecum cu dumneata. 
Dar aia e, viața niciodată nu e cum te aștepți sau visezi tu. Așa că îmi susțin punctul de vedere în fața dumneata, nu în fața lui Ray. 
Cum spuneam nu te contrazic complet și cam tot ce ai spus este adevărul, mai ales în legătură cu africanii, clar tot teoria (atât psihologia, cât și pedagogia și chiar filosofia) susține că mediul bate gena/ereditatea. De aici se înțelege clar, că mediul are un factor decisiv în tot, dar chimia creierului și gena poartă și ea sâmbetele omului și ajută/favorizează la apariția și instalarea bolii. Plus că tot genetica lui, structura lui, plus mediul haotic sau chiar lipsa unui mediu suportiv îl duce și mai mult pe individ la depresie, deoarece din ce am citit, sincer tot după ce am văzut această întrebare, wikipedia susține că depresia apare ca alterarea egoului și ura propriei persoane, inadecvarea ei și lipsa de încredere și scop, mai spunea ceva chiar de o formă de contemplare severă, deci tocmai că aici voiam să duc discuția și de asta să mă leg, păi dacă omul ăla, genetic e predispus la depresie, dar nici mediul (așa cum susții dumneata) este nesuportiv, chiar rău și fără interes să-l includă pe individ în "lumea lor", în viața lor, atunci clar omul ăla va suferi de depresie și chiar pe baza singurătății va fi predispus mai grav la depresie. Mă rog, aveam altceva legat în minte de această "contemplare" dar am uitat ce voiam să spun.
Ideea ar mai fi și faptul că o dată deja insalată depresia asta, acum indiferent care a fost factorul declanșator și chiar cel în proporție mai mare, o dată instalată și netratată corespunzător sau chiar continuată așa, ajunge patologică și deci devine boală grea. Aici voiam deci să mai ajung, o dată devenită patologică, e dacă vrei precum cancerul. Nu cunosc eu multă biologie, dar din minimalele mele cunoștințe despre tumoare și celule canceroase, am înțeles că o dată instalată celula canceroasă, ea se divide rapid și haotic, fără vreun sens, de nu știu câte ori, dar din ce auzisem se înmulțește mult mai rapid decât celulele sănătoase, reține te rog termenul "haotic" / "necontrolat". Adică la fel se întâmplă și cu depresia, o dată instalată, cu o gândire deja proastă, un mediu și mai prost și gena acolo, dar nici netratată la timp, ea se dezvoltă haotic și poate duce la forme cât mai grave de depresie și din ce-mi mai amintesc de la faculta, ni se spunea că o dată instalată, atât depresia, cât și anxietatea, de ele nu mai scapi toată viața, doar le scazi pragurile și intensitatea de manifestare, prin care la depresie știu și eu că munca și găsirea unui scop sunt esențiale, dar să fim serioși, un om care nu are un mediu suportiv, care deja a primit și stigmatul, care nici nu crede în psiholog și psihiatru și se duce la acele entități doar din an în Paște, dar nici nu se luptă ei cu ei, ci doar cred că psihologul prin 3 vorbe e răspunzător de vindecarea pacientului, atunci omul ăla nu mai are nicio salvare, nici doar cu un codru de pâine, nici cu vilă și piscină. Nici chiar cu droguri sau vicii.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Mergem pe pământ, iar pământul este în aer ( ma rog, e vid dar ai înțeles ideea ) la propriu.
Ce scop avem în viata?
Răspunde
Care avem avem, care nu are nu are. Un scop este supra viețuirea. Dacă ai copii, supra viețuiești prin ei, căci viața din tine viețuiește prin ei mai departe când tu împingi panseluțele în sus.
Dacă lași în urma ta o idee, o clădire, un pom plantat, urma ta rămâne și viețuiești prin ea, până se stinge soarele. Așa că scopuri avem, dacă vrem.
Adică vrei să spui că Chester Bennington, Kurt Cobain, Avicii, Robin Williams și alții nu au avut un scop în viață și nici nu știau de el?
Viața și moartea sunt singurele lucruri din Univers ce nu au definiție și nici scop.
Cei pe care îi enumeri s-au sinucis? Dacă este așa, ei nu știau de ei.
Am studiat mult sinuciderea. Din ceea ce știu eu, decizia nu se ia la nivelul conștiinței, ci mai în adânc. La nivelul conștient sinucigașul caută un pretext, o raționalizare a actului. Mă sinucid pentru că... Motivul pretextat îl ocultează pe cel real. Eu am o ipoteză. El caută starea de dinainte de a se naște, când era în burta mamei, și nu avea responsabilități., starea asemănătoare cu cea a mitului creștin din capitolul, cartea Geneza din Biblie. Dumnezeu are grijă de tot, ceea ce au ei de făcut este doar să mănânce și să se îmulțească. Am mai găsit un motiv de sinucidere pe care l-am expus în nuvela- eseul meu.
https://dosarelexsikix.blogspot.com/......n-foc.html
Așa că. nu mă acuza tu pe mine că veau să spun că... și nici nu băga în aceeași oală pe sinucigașii de mai sus, că fiecare din ei se sinucide în oala lui, cu motivul lui Și nici nu încurca sinuciderea cu lipsa țelului, că fiecare este altă mâncare de pește, Și cun nu orice zboară se mănâncă. nici orice pește nu se.
De ce depresia este irelevantă?
Intrebarea am considerat ca e pusa intr-un mod irelevant, nu am sustinut asta despre depresie. Daca intrebai de cauzele depresiei sau factorii declansatori, da, avea sens.
Cred că unele explicații le poți găsi printre răspunsurile de pe acest topic:
https://www.tpu.ro/......roasca-la/
Cu toata consideratia fata de sanatatea mental-sociala si fata de oamenii cu probleme de natura psihica, spun lucrul asta:
Depresia e un privilegiu.
Cand traiesti viata cu adevarat, nu mai ai timp de depresii, ca ai prea multe lucruri de dus la capat.
Mă uimești mister/miss StrongHeart.
După nume și fotografie, dar mai ales după alte răspunsuri la unele întrebări de ale mele chiar credeam că ai stofă de "psiholog" dar să susții ideea că doar omul care muncește sau doar workhaolicul "nu mai are timp de depresii" mi se pare trist. 
Ideea e că nu te contrazic, deoarece sub o formă sau alta depresia e corelată cu "statul degeaba" sau oarecum ideea că dacă stai pe loc, cugeți, te apucă depresia și nostalgia. De asemenea un prim remediu "naturist" pentru depresie, pe care îl recomandă, atât psihologul, cât și psihiatrul îi scopul și "mișcarea", implicarea în ceva, găsirea unui obiectiv și chiar efectuarea lui, dar pe mine mă supără ideea cum ai formulat ceea ce ai formulat și faptul că totuși tu confunzi "stările depresive" alea pe care da, de la stat ne mai apucă, însă cu depresia adevărată, care e o boală gravă de care, sincer, poate suferi și un workhaolic. Care oricum e și genetică și ține și de chimia din creier, nu doar de mediu și experiențele omului.
Eu cred ca depresia vine doar cand omul nu mai vede care e rostul lui in viata. Cat timp ai un scop, ai responsabilitati si lucruri de realizat, nu ai de ce sa intri in depresie. Da, oamenii de care zici tu intra si ei in depresie.
In Japonia chiar exista chiar un cuvant specific pentru cei ce comit suicid de la prea multa munca(Karoshi). Intr-o societate unde este acceptat ca ceva normal sa lucrezi 12-16 ore zilnic fara sa opui rezistenta, e de inteles.
Dar acei oameni, chiar daca sunt stresati pana peste cap si sufera sunt in acelasi timp privilegiati, fata de multi oameni saraci sau care sufera de boli cronice.
Faptul ca printre ei sunt oameni care nu isi dau seama ce privilegiu sau mai bine spus, ce binecuvantare este in primul rand sa fii sanatos, sa ai doua maini, doua picioare, sa te trezesti dimineata sanatos, sa poti sa te misti liber, sa ai ce pune pe masa si unde sa dormi noaptea este o problema personala a lor, a felului lor de a fi si nu este neaparat ceva ce tine de sanatate.
Asta fiindca sunt atatia oameni in Africa saraci care poate vad o bucata de carne de doua ori pe an si totusi alearga, canta, danseaza si se veselesc in ciuda problemelor. Iti garantez ca tine mai mult de mediu si de experientele omului decat de chimia din creier.
E clar, daca ma compari cu Ray, ma simt deja flatat. Nu sunt ironic de data asta :)) Argumentul tau are la baza determinismul, pe care il consider fals, pentru ca liberul arbitru nu e o iluzie.
Cine vrea sa creada in determinism, e liber sa o faca.
Dar eu cred in liberul arbistru si imi mentin parerea.
Depresia nu este ceea ce cred foarte multi oameni ca e. Nu o sa zic ca e o iluzie, pentru ca e ceva real si cumplit, dar o sa spun ca depresia exista in viata noastra in masura in care noi vrem sa existe. La nivel subconstient, toti depresivii se complac intr-un procent semnificativ in starea respectiva.
De fapt, depresia e doar un cuvant care descrie o boala, care e descrisa prin niste simptome, care intr-un final se rezuma la o succesiune de stari proaste.
Cand ai o stare proasta sau o zi proasta e de inteles, cu totii avem zile bune si zile mai putin bune.
Dar depresivii au starea aia mereu si asta indica o problema mai mare. Care trebuie taiata de la radacini. De asta psihologia moderna e varza, ca doctorii prescriu prozac si xanax in prostie, dar problema omului e de natura sufleteasca si are legatura cu obiceiurile sale, cu stilul de viata, cu comportamentul sau, nu doar cu chimia neuronilor.
Si cine sa stea sa-l asculte si pe omul ala necajit? Un psihoterapeut, de acord. Poate ajuta. Dar costa.
Cati isi permit? De asta zic ca e un privilegiu. Ca omul de rand e si el necajit ca depresivul din cand in cand, dar in loc sa se planga, cauta o alinare, un film, o carte, suna un tovaras, iese la o plimbare, mai schimba o vorba, mai rade si i-a trecut toata depresia, nu are timp sa ia prea in serios supararile ca are lucruri de facut.
Zilnic e o provocare noua.
Oamenii cu depresie cronica nu au o stare proasta o data sau de doua ori pe luna, au in fiecare zi. Fiecare moment care trece e un chin pentru ei.
Fiecare secunda e ca o picatura de ploaie. Cand toate picaturile de ploaie s-au scurs, omul acela moare si se ofileste ca o floare. Si gata, nu mai exista nimic. Cel putin in perceptia sa nihilista.
Am avut depresii. Stiu bine ce inseamna sa te zbati, sa vrei sa nu mai existi, sa scapi de tot ce te inconjoara. Dar mi-am asumat ca nici eu nu am facut ce trebuie intotdeauna si am partea mea de vina si am incercat sa imi depasesc conditia cand am vazut ca nu rezolv nimic stand suparat.
Cel mai bun fel in care poate fi descrisa depresia este acesta:
https://www.youtube.com/watch?v=AdGqbLfMvlg&t=164s&ab_channel=CharlieMason
Fix asa este. Vrei sa mori fara sa mai cunosti pe nimeni si nimic. Vrei sa fie stearsa Constiinta ta din Univers si sa te evapori ca o picatura de apa.
Dar toate astea vin din minte, pe care o poti controla. toata energia negativa e in viata ta ca permiti acest lucru sa se intample.
Daca lasi gandurile sa te copleseasca e vina ta. Nu poti da la nesfarsit vina pe chimia creierului cand tu lasi aceleasi ganduri, aceleasi obiceiuri si aceleasi tipare de gandire sa te prinda, chiar si dupa ce ai vazut in ce stari te duc si cat rau iti fac.
Omul are puterea de a se concentra, fie pe lucruri pozitive fie pe cele negative. Daca un om se axeaza mai mult pe cele negative, sunt total de acord ca poate exista o predispozitie. De fapt sunt mai mult decat sigur ca genetica joaca un rol important. Dar mai joaca un rol important si cel care controleaza ce se intampla in mintea lui. De asemenea, joaca un rol important si spiritul care anima acele ganduri si le lasa, fie sa prinda radacini, fie sa nu, si le taie, daca vede ca nu-i sunt de folos.
Cancerul are si el factori externi, de stres, de suparari, nu e totul materialistic, imi pare rau, dar este adevarul.
Mi-ai zis sa retin termenul de haotic, necontrolat. Imi pare rau, dar acolo e un razboi foarte controlat. Celulele vii se bat cu celulele cancerigene. Nu e nimic intamplator. E informatie genetica.
Organismul primeste comenzi de la creier. Cat timp un om vrea sa traiasca, va trai. Cand apar motive ca un om sa nu mai iubeasca viata, fie din regrete sau suferinta multa, apare boala.
Cineva spunea ca cea mai mare greseala pe care o fac oamenii este ca trateaza bolile trupesti si cele sufletesti separat. Cand ele sunt de fapt inseparabile.
La fel este si cu bolile mintale. Toate vin din dorintele noastre. Daca iti doresti sa nu mai traiesti, creierul transmite informatia in tot corpul si de aia ajungi sa te simti ca o leguma tot timpul, sa nu ai chef de nimic. Pentru ca tu ii dictezi, constient sau subconstient organismului cum sa se simta. Nu e nimic intamplator.
Poate o sa zici ca vorbesc prostii, dar cum iti explici ca au fost oameni care au trait viata lunga desi au fost expusi la radiatii foarte grave dupa evenimentul de la Cernobil, de exemplu?
Cum au trait unii 80-90 de ani, bine mersi desi au fost expusi la radiatii? Si sunt multe cazuri, adevarate minuni le putem numi.
Toate se intampla intr-un mod foarte calculat.
Asa cum atunci cand te tai la mana rana se cicatrizeaza automat pentru ca organismul e programat sa supravietuiasca, asa se intampla si cu alte probleme mai grave de sanatate, in tot organismul este un razboi, asa se intampla cu problemele de natura fizica, dar si cu cele de natura psihica. Cauta despre termenul de fine-tuning.
Nu e nimic necontrolat si intamplator. Ne complacem noi sa credem ca e asa, pentru ca alternativa inseamna ca trebuie sa ne asumam lucruri, sa ne asumam vina, sa ne asumam ca suntem parte din problema si sa cautam solutii.
Si asta necesita efort, iar oamenii nu vor sa depuna mult efort, vor solutii simple la probleme complicate.
God!
Ăsta este knock out! )
Chiar nu am cum să-ți contrazic argumentele, ba chiar îți spun că exact ce susții tu pe aici, mă lupt eu cu un prieten să-i spun și să-l fac să înțeleagă, că nu e totuși condamnat la situația lui cu depresia, ceva eforturi a depus în direcția asta, să zicem, ca să se reintegreze în societate, dar totuși luptele lui s-au oprit din nou și totul a redevenit la vechiul lui tipar- demisie și aruncarea tuturor banilor în viciul lui. De aici totul îl îndeamnă din nou la calea sinuciderii. E trist, deoarece eu chiar am depus eforturi sincer, în al ajuta, spiritual și chiar financiar (cu o sumă modică, nu cine știe ce), dar mi-ar fi plăcut să observ că are și efect întinderea mâinii de ajutor din partea mea, mai ales că el consideră că toată lumea e perversă și rea. Dar eu per total încă nu-mi pierd încrederea deplină în el, cred că dacă va mai lupta, iar și iar va salva ceva din el. Însă i-am spus clar că psihologul este noul lui stil de viață, forever, dacă el chiar își dorește să se schimbe. Dar chiar aștept să văd ce va alege, lupta din nou sau sinuciderea, că sincer chiar astăzi, epuizată de soluții, i-am zis că dacă el crede asta, dacă el doar sinuciderea o vede ultima scăpare, atunci eu și sfaturile mele ne-am epuizat, nici cu bani nu mai am cum să-l ajut, deoarece chiar nici eu nu stau chiar pe roze și mai ales că nici nu prea vreau să-i alimentez viciul, că știu că el tot acolo va ajunge, dar sper ca Dumnezeu măcar să-l salveze într-un final, că altfel nu știu, chiar și eu mă simt epuizată în fața problemelor lui. Deci chiar ar trebui să-i prezint teoria ta.
P.S. Domnule StrongHeart o să te urmăresc/citesc mai des de acum înainte, deoarece mi-ai stârnit interesul și dacă tot mister Ray nu a vrut să ne certăm în contradictoriu, cred că am găsit un alt TPUaș, mult mai interesant. De altfel cred că totuși distincția între dumneata și mister Ray, este că totuși mister Ray are un stil mult mai direct de a expune problema sau opinia. Deci contraargumentele ar fi fost mult mai înflăcărate, dar cum mister Ray nu a dorit să răspundă provocării mele, mai ales că l-am provocat direct la duel, aici pe TPU, l-am lăsat în pace. Cum spuneam nu sunt totuși o hărțuitoare. De fapt nici nu prea reacționez bine discuțiilor în contradictoriu, deci în viața reală le evit și chiar și oamenii care au harul acesta, dar tocmai de aceea doream să mi antrenez măcar în online această latură, nu prea bine dezvoltată.
Deci dacă aveți cunoștințe de psihologie vă aștept și pe la întrebările și dilemele mele. 
Rosalia, are you sure is not you?
Păi dacă și Rosa ar fi fascinată de TPUașul StrongHeart, cum am rămas eu după ce ți-am citit fragmente întregi de argumente și idei, atunci whatever, nici nu prea-mi mai pasă ce cred TPUașii.
Dar dacă și tu ai această paranoia, e cam grav, începeți toți să o dați, people, în paranoia.
Eu susțin adevărul până la moarte. Iar adevărul îi că exact numele ăsta de aici e numele meu din buletin și fix cu acest nume mă găsiți toți și pe Instagram și pe Facebook. Aceasta fiind de altfel și unica mea identitate. Alta nu mai am.
Nu e atat de mult paranoia cat dorinta de a demasca impostorul
Ai dat un răspuns de nota zece. Nici Freud n-ar fi descris mai bine.
Love it
Domnule/miss StrongHeart, visam ca această discuție contradictorie să o port cu mister Ray, nicidecum cu dumneata.
Dar aia e, viața niciodată nu e cum te aștepți sau visezi tu. Așa că îmi susțin punctul de vedere în fața dumneata, nu în fața lui Ray.
Cum spuneam nu te contrazic complet și cam tot ce ai spus este adevărul, mai ales în legătură cu africanii, clar tot teoria (atât psihologia, cât și pedagogia și chiar filosofia) susține că mediul bate gena/ereditatea. De aici se înțelege clar, că mediul are un factor decisiv în tot, dar chimia creierului și gena poartă și ea sâmbetele omului și ajută/favorizează la apariția și instalarea bolii. Plus că tot genetica lui, structura lui, plus mediul haotic sau chiar lipsa unui mediu suportiv îl duce și mai mult pe individ la depresie, deoarece din ce am citit, sincer tot după ce am văzut această întrebare, wikipedia susține că depresia apare ca alterarea egoului și ura propriei persoane, inadecvarea ei și lipsa de încredere și scop, mai spunea ceva chiar de o formă de contemplare severă, deci tocmai că aici voiam să duc discuția și de asta să mă leg, păi dacă omul ăla, genetic e predispus la depresie, dar nici mediul (așa cum susții dumneata) este nesuportiv, chiar rău și fără interes să-l includă pe individ în "lumea lor", în viața lor, atunci clar omul ăla va suferi de depresie și chiar pe baza singurătății va fi predispus mai grav la depresie. Mă rog, aveam altceva legat în minte de această "contemplare" dar am uitat ce voiam să spun.
Ideea ar mai fi și faptul că o dată deja insalată depresia asta, acum indiferent care a fost factorul declanșator și chiar cel în proporție mai mare, o dată instalată și netratată corespunzător sau chiar continuată așa, ajunge patologică și deci devine boală grea. Aici voiam deci să mai ajung, o dată devenită patologică, e dacă vrei precum cancerul. Nu cunosc eu multă biologie, dar din minimalele mele cunoștințe despre tumoare și celule canceroase, am înțeles că o dată instalată celula canceroasă, ea se divide rapid și haotic, fără vreun sens, de nu știu câte ori, dar din ce auzisem se înmulțește mult mai rapid decât celulele sănătoase, reține te rog termenul "haotic" / "necontrolat". Adică la fel se întâmplă și cu depresia, o dată instalată, cu o gândire deja proastă, un mediu și mai prost și gena acolo, dar nici netratată la timp, ea se dezvoltă haotic și poate duce la forme cât mai grave de depresie și din ce-mi mai amintesc de la faculta, ni se spunea că o dată instalată, atât depresia, cât și anxietatea, de ele nu mai scapi toată viața, doar le scazi pragurile și intensitatea de manifestare, prin care la depresie știu și eu că munca și găsirea unui scop sunt esențiale, dar să fim serioși, un om care nu are un mediu suportiv, care deja a primit și stigmatul, care nici nu crede în psiholog și psihiatru și se duce la acele entități doar din an în Paște, dar nici nu se luptă ei cu ei, ci doar cred că psihologul prin 3 vorbe e răspunzător de vindecarea pacientului, atunci omul ăla nu mai are nicio salvare, nici doar cu un codru de pâine, nici cu vilă și piscină. Nici chiar cu droguri sau vicii.
Conform psihologiei, depresia în mod "natural" (în sensul că apare în limite normale, doar o formă mică de depresie și apare uneori) apare atunci când omul/organismul a depus un efort colosal pentru un scop apoi organismul "cedează" deci se oprește pentru o perioadă de timp ca să se reîncarce, să se regenereze, ceva de genul (spre exemplu cum era în trecut de oamenii plecau la vânătoare, depuneau un efort huge pentru a prinde hrana aia, acolo (în organism) avea loc o descărcare imensă de adrenalină, aia se activa, ajuta omul la prinderea hranei, aproape ca o luptă pe viață și pe moarte, dar nici adrenalina aia nu stătea acolo la infinit, după ce pericolul și acțiunea treceau, omul ședea cu hrana lui să o mănânce și organismul intra într-o stare de "depresie" adică de odihnă supremă, de inactivitate și chiar dus la extrem, de comă, mă rog, asta îți explic eu ție așa ca să înțelegi, nu se ajungea chiar la comă), dar cam așa explică psihologia că este la origine depresia. Pe baza acestui factor genetic și pe baza a multor alte probleme ale secolului 21, depresia a luat amploare și a dus la ceea ce este numită astăzi depresia.
Adică din asta înțelegem că ea este și genetică, dar și patologică. Însă la origine depresia era doar o formă care ajuta omul și organismul la odihnă. Din ceea ce am auzit eu. Dar sincer nu mai știu în ce carte am citit asta.
Din ce am aflat de pe Wikipedia se susține că depresia este cumva alterarea egoului, critica personală și este asociată cu melancolia extremă. Că depresia este asociată cu experiența pierderii unei legături cu cineva prin moarte sau despărțire, dar pare-se, resimțită la un nivel mult mai profund.
Din cauza defectului genetic,a vulnerabilității genetice,a predispoziției genetice ce face sa ai un nivelai mic in creier de serotonina și factori de mediu și psihosociali cum e însingurarea,izolarea completa de societate. Mai sunt traumele,dezamăgirile repetate,neînțelegerea, lipsa afecțiunii, neintegrarea în societatea, lipsa comunicării, probleme cu comunicarea sau poate fi in cadrul altor boli psihice sau tulburări de personalitate.
Unii pot scăpa de depresie complet alții trebuie sa se lupte toată viața cu ea sau cât poate.
Există multe cauze posibile ale depresiei, inclusiv reglarea defectuoasă a dispoziției de către creier, vulnerabilitatea genetică și evenimentele de viață stresante.
Pentru ca toti s au obisnuit cu ideea ca viata e ca in filme si povesti... viata nu mereu are un final fericit. Poti spera ca va fi bine si pana la 50-60 de ani si sa nu dispara, asta daca cineva poate cara o depresie accentuata pana la 60 de ani
Cred si eu cam tot asa. Uitam ca un film e, daca ar fi sa o luam in mod logic, numai cateva episoade sau cativa ani din viata cuiva. Finalul fericit nu inseamna ca vor trai asa toata viata. Lumea confunda filmele si chiar realitatea cu basmele.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
