| sabin89 a întrebat:

Paradoxurile au fost întotdeauna greu de soluționat. Greu, dar nu imposibil. Vă amintiți, de exemplu, de "Ahile și broasca". La prima vedere părea imposibil, dar după ce s-a explicat, n-a mai fost imposibil. Și ca el au fost multe.
Avem acum și un paradox al zilelor noastre. Să vedem.
Pe de o parte - Trăim cele mai fericite timpuri din istorie. Avem smartphone-ul ăsta care e o adevărată minune. Faci tot ce vrei cu el. De la poze de cea mai bună calitate, la internet, aplicații, jocuri șamd. Pe internet avem Google, Wikipedia, tutoriale pe Youtube cu informații din orice domeniu. GPS-ul instalat pe mașină te poate duce la cea mai încurcată adresă din cel mai aglomerat oraș. Avem supermarketul la care te duci și găsești de toate. Dar nici nu trebuie să te duci, pentru că poți face comenzi on-line și îți vine obiectul la ușă. Tehnologia dă posibilitatea la tot mai mulți să lucreze de acasă. Și lista poate continua. Când a mai fost în istorie așa ceva? Niciodată.
Pe de altă parte - E plină lumea de depresii, anxietăți, angoase și gânduri negre.
Cum este posibil? Ne aflăm iar în fața unui paradox? Va putea fi și acesta soluționat? Dacă da, cum? când?

41 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Paradoxul e ca, eu sunt invers: am telefonul negru (cu butoane) si vise stralucitoare. big grin

| sabin89 explică (pentru Bula):

Cam ce vise strălucitoare ai? happy

| Bula a răspuns (pentru sabin89):

Sa mai traiesc linistit, pana la sfarsitul vietii, fara sa fiu bombardat cu prostiile altora, la gramada!
Imi sunt destule cele din anturajul imediat... big grin

| sabin89 explică (pentru Bula):

"Sa mai traiesc linistit, pana la sfarsitul vietii" - deci crezi că viața va avea un sfârșit...

| Bula a răspuns (pentru sabin89):

Sunt convins. sad

| sabin89 explică:

Ray, când te hotărăști odată să te convertești? Tot amâni.

| StrongHeart a răspuns (pentru sabin89):

Nu s-a inventat inca religia potrivita laughing

| RAY a răspuns:

Nu este plina lumea de depresii, anxietăți, angoase și gânduri negre, exista un anumit grup din populatie, undeva la 1% care manifesta asa ceva cronic, in restul majoritatea sunt ok, nu stiu ce numesti tu depresivi, dar ce e acolo scris e exagerat si nu este adevarat

| TamplaruAnisoara a răspuns (pentru RAY):

OMS a anunțat în urmă cu mulți ani că 25% din populația globului sunt bolnavi psihic dar că pot fi mult mai mulți deoarece sunt care nu merg la medic. Și a presupus că până în 2050 50% vor fi bolnavi psihic la nivel mondial. Sursa Radio.

| RAY a răspuns (pentru TamplaruAnisoara):

Omule majoritatea oamenilor din ro sunt crestini

| TamplaruAnisoara a răspuns (pentru RAY):

După fapte îi vei cunoaște nu dupa cum declara ei la recensământ.

| doctorandus a răspuns:

In Al Doilea Razboi Mondial, ostasii americani din cazarmi erau in general prost dispusi. Ostasii americani care luptau pe front erau in general bine dispusi.

Explicatia lui Lazarsfeld: cei din cazarmi se comparau cu cei ramasi la casele lor si regretau sansele pierdute prin comparatie cu ei. Cei de pe front se comparau cu cei morti si mutilati, iar faptul ca asta nu era soarta proprie era motiv de bucurie.

| gabicoo a răspuns:

E deja rezolvat!
Ai uitat de proști? Ei au mintea veșnic odihnită! Ascultă "decât" manele și se "cultivă" pe Tik tok! Iar "măsele lor e mereu gravide"!

Care depresie și care anxietate? Gânduri negre " ce ie alea bre"?
(Pamflet)

| sabin89 explică (pentru gabicoo):

"Ai uitat de proști?" - ăia sunt puțini; majoritatea sunt oameni inteligenți. happy

| gabicoo a răspuns (pentru sabin89):

Oare?
Dacă majoritatea ar fi oameni inteligenți Românica ar fi departe!
Dar nu este cazul!
winking

| StrongHeart a răspuns:

Problema nu poate fi solutionata, e prea tarziu pentru asta.
Asta au vrut sa faca toti imparatii de la Nero pana la nazisti, la comunisti si imparatii vremurilor noastre. Sa conduca intreaga lume printr-un guvern global. Treaba asta este in desfasurare.
Visul tuturor conducatorilor din toate vremurile e in desfasurare, adica propagare totalitara prin propaganda si dezinformare, prin distrugerea educatiei, a culturii si a spiritului.
Nazistii ardeau carti, azi nu se mai practica.
E mai usor sa cenzurezi informatia cand este centralizata si o poti filtra prin algoritmi.
Poti doar sa te adaptezi la mizeria cotidiana, dar nu vei putea iesi niciodata din cutia cu mizerii pe care multi o numesc Matrix.
Am uitat sa precizez singura sansa si anume, izolarea totala de societate si deconectarea totala.
Intoarcerea la valorile traditionale si spirituale, la invataturile lui Iisus Hristos ma refer nu samanism si sedinte de spiritism si ocultism.
Cine este dispus sa faca asta? Probabil un procent foarte mic din populatie si in niciun caz tinerii. Tinerii sunt tinta principala pentru ca ei sunt viitorul si ar avea puterea sa schimbe ceva sau sa incetineasca procesul de control global. Am putea sa folosim globalizarea prin care ei vor sa ne distruga sufletele impotriva lor. Adica sa ne unim toate natiile impotriva tiranilor. Vom face din antihrist un gunoi bun de aruncat daca ne unim cu totii fortele si acceptam ca doar prin iubire putem salva destinul omenirii.
De ce crezi ca ne dau droguri, vicii, pornografie si muzica, filme violente pe tava si emisiuni cu parasute si idioti? De ce toate canalele emit doar stiri negative si controverse?
Ca sa ne slabeasca spiritul, evident.
Ei monetizeaza frica si slabiciunile oamenilor.
Si pe viitor toata spalarea pe creier prin internet se va face.
Vor sa fim din ce in ce mai prosti, saraci si mai obedienzi. Si desigur sa avem multa ura in suflet fata de semeni.
Pentru ca un om care are dragoste fata de semeni si frica de Creator nu poate fi usor manipulat.

| sabin89 explică (pentru StrongHeart):

"Nazistii ardeau carti" - Unii le-au ars și pe alea din biblioteca din Alexandria. happy

| RAY a răspuns (pentru StrongHeart):

Ideea e ca fara acesti asa zisi satanisti nu se implinesc profetiile apocalipsei

| StrongHeart a răspuns (pentru sabin89):

Ne place sa credem ca erau primitivi. Din ce m-am documentat inteleg ca au ars carti si manuscrise din toate domeniile si stiintele existente.
Eu cred ca erau mult mai intelepti oamenii de atunci decat vrem noi sa credem, dar din pricina iluminismului suntem conditionati sa credem ca erau doar niste hominizi neevoluati care nu se spalau si mureau infectati de la o simpla taietura.
Sunt sigur ca istoria ascunde multe mistere nebanuite si nu e totul cum ni se spune. De ce ar fi? Dupa atatea razboaie si atatea imperii cu interese de putere, cum putem sa stim cu adevarat ce a fost?
Chiar sunt foarte curios cum a aratat Mesopotamia sau Egiptul in zilele de glorie.

| StrongHeart a răspuns (pentru RAY):

Categoric. Ne e frica sa admitem ca si raul are un motiv in spate si trebuie sa se intample. Asa cum soarele apune ca sa rasara din nou.
Chiar si Hitler a fost un actor al unui curent foarte raspandit in Europa postmodernista, ba chiar si in Europa medievala. Ura fata de evrei, scepticismul si paranoia ca sunt controlati de bogati in toate aspectele vietii erau la ordinea zilei. Hitler a fost un produs al vremii respective, al societatii germane, respectiv europene, revoltata pe elitele puternice, o voce seducatoare a poporului infierbantat de ura.
Un razboi mare oricum urma sa vina din pricina progresului tehnologic.
Avem obsesia de a arunca tot raul pe un singur individ, cand, de multe ori e o problema colectiva la mijloc.
Asa e si in ziua de azi. Normal ca se razbuna natura pe noi, daca ardem in prostie plastic si gunoaie si le aruncam in mari si oceane.
Construim blocuri si nu plantam un copac. Consumam in exces, fabricam boli, toate le facem cu mainile noastre.
Cumva, atragem raul prin tot ce facem, sau binele=>e alegerea noastra.
Oamenii mari de la putere sunt doar niste mecanisme ale raului, rau care oricum trebuie sa se intample sub o forma sau alta ca oamenii sa invete ceva si Universul sa renasca.

| RAY a răspuns (pentru StrongHeart):

Hitler era catolic care a fost sprinjinit de biserica catolica,raul vine tot de la dumnezeu ca fara voia lui dz nu este nimic, vezi iov, deci dz asta da voie lui satana sa faca rau, repet ii da voie, il lasa, dz si stie ce va face satana care e doar un bun sclav atat

| StrongHeart a răspuns (pentru RAY):

Din ce inteleg, in religiile avraamice exista conceptul de incercare a credintei omului. E vorba de mai multe forte care se opun.
Adica Dumnezeu ingaduie sa se intample anumite lucruri pentru un scop mai mare pe care omul initial nu il vede sau nu il intelege, dar cu timpul isi da seama ca asa trebuiau sa se intample lucrurile. Doar pentru ca ingaduie ca anumite lucruri sa se intample nu inseamna ca e complet voia Lui, ci doar lasa acele lucruri sa se intampla pentru a nu se opozitiona liberului arbitru.
Fara liber arbitru cad toate atributiile unui Dumnezeu atotputernic si bun.

| StrongHeart a răspuns (pentru RAY):

Gandeste-te la viata omului ca la o sumedenie de drumuri cu rascruci, unde fiecare decizie pe care o iei o influenteaza pe urmatoarea si pentru fiecare drum pe care il alegi ti se pregateste terenul. Totul e aranjat deja, trebuie doar facute alegerile.
De asta spunem, folosim expresia ca fiecare om isi duce crucea.
Stim din povestirile biblice ca Dumnezeu a creat o multime de ingeri, unii spun ca ar fi vorba de miliarde. Lucifer s-a razvratit asupra lui Dumnezeu, luand cu el o treime din ingeri. Acestia au putere asupra Pamantului si a vazduhului. Stim asta, pentru ca toate televiziunile, toti satelitii, toate guvernele si toate serviciile de informatii sunt conduse de oameni corupti, iar ei la randul lor sunt condusi de diavolul.
Au puterea sa te influenteze, dar nu se pot atinge de tine, decat in masura in care te apropii de energia lor, ma refer la aceste structuri ale intunericului. Nu conteaza ca-i spui Baphometh, Marduk, Azazel, Moloh, Velial, Mamona sau Satana, conteaza energia ascunsa in ei.
Iar structurile astea au o energie atat de joasa incat un om normal ar ingheta daca ar lua contact cu ei, in adevarata lor forma. In acelasi sens cum orice corp se topeste cu cat se apropie cand se apropie de soare. La nivel energetic, ai simti ceva atat de coplesitor daca ai avea de a face cu energia asta ca nu ai stii cum sa reactionezi.
De asta multi se sinucid, ca nu gasesc in ei puterea sa lupte cu energia asta. Pentru ca pot lua si forme pozitive, luminoase, cum au patit unii sfinti de au crezut ca stau de vorba cu Dumnezeu si erau demoni sub forma de ingeri, sunt multe inselari de genul asta, pentru ca daca s-ar arata sub forma lor adevarata oamenii i-ar cunoaste si asa ar stii sa se fereasca. Dar ei vin sub forma unei femei seducatoare, a unei cariere impecabile, a dorintei de avutie si putere, a unui vis, a luxului, a unor promisiuni, a unor garantii, deci deghizati intr-o forma frumoasa si atractiva. Doar asa pot insela oamenii.
Indiferent ca alegi raul sau binele, ai intotdeauna libertatea sa aleagi. De o parte esti tras spre a merge pe un drum, de cealalta spre a merge pe alt drum.
In loc sa privesti lumea prin prisma faptului ca Dumnezeu ii da voie lui satana sa isi faca mendrele, ceea ce e adevarat partial, pentru ca daca ii da voie nu inseamna ca o face pentru ca asta e voia lui, de multe ori o face pentru a nu interfera cu liberul arbitru si cu ce vrea omul sa faca. In loc sa ne sperie lucrul asta am putea sa ne bucuram si sa apreciem faptul ca puterea absoluta nu se afla de partea fortelor intunericului si ca la carma e Dumnezeu, chiar si in cele mai grele momente.
Sau putem sa luam pastila albastra, sa ne culcam linistiti si sa spunem ca sunt doar niste povesti de speriat copii si sa ne trezim ca si cum lucrurile astea sunt doar fabule si inventii.

| NumănumescBrBr a răspuns (pentru StrongHeart):

Este adevărat că multe regimuri dictatoriale și totalitare au încercat să controleze informațiile și să își extindă puterea la nivel global. Totuși, acest lucru nu înseamnă că este imposibil să schimbăm situația. Este important să avem o gândire critică și să fim deschiși la informații din surse diverse pentru a putea lua decizii informate.

Izolarea totală și deconectarea totală nu sunt soluții practice și nu ar ajuta la schimbarea situației actuale. În schimb, ar trebui să încurajăm oamenii să se educe și să se informeze, să lucreze împreună pentru a găsi soluții și să lupte pentru valorile și principiile în care cred.

De asemenea, nu ar trebui să generalizăm și să spunem că toți cei care suferă de probleme de sănătate mintală sunt atei sau agnostici. Problemele de sănătate mintală afectează oameni din toate grupurile religioase și culturale. Este important să oferim suport și să luptăm pentru o îngrijire adecvată a sănătății mentale pentru toți cei care au nevoie.

| NumănumescBrBr a răspuns (pentru StrongHeart):

Există o discuție intensă în știința politicii cu privire la cât de mult influențează individul asupra evenimentelor istorice și cât de mult sunt influențate acestea de forțe structurale și contextuale mai largi. Este posibil să fie o combinație a ambelor, iar asta ar putea varia de la caz la caz.

Cu toate acestea, este important să nu reducem evenimentele istorice la o simplă problemă colectivă și să recunoaștem că indivizii au responsabilitatea propriilor acțiuni și decizii. În plus, este important să recunoaștem și să luptăm împotriva unor ideologii periculoase care conduc la ură și discriminare, cum ar fi antisemitismul care a dus la Holocaust.

În ceea ce privește criza ecologică actuală, este adevărat că comportamentul uman a jucat un rol important în aceasta și că trebuie să luăm măsuri pentru a inversa daunele. Este important să ne educăm și să fim conștienți de impactul pe care îl avem asupra mediului înconjurător și să ne schimbăm comportamentul în consecință.

| StrongHeart a răspuns (pentru NumănumescBrBr):

Este important să oferim suport și să luptăm pentru o îngrijire adecvată a sănătății mentale pentru toți cei care au nevoie.
Cum putem face asta cand societatea actuala este concentrata strict pe individ? Ce mecanisme de intregire cunosti?
Nu cred ca am spus ca toti care sufera de probleme mintale sunt atei, dar pot spune ca e mai probabil sa fie atei pentru ca ateismul se rezuma la materialism, ori omul e ceva mai mult de atat si cand incepe sa isi puna intrebari existentiale ajunge la un moment dat sa dea de niste bariere si niste blocaje pentru ca sunt multe intrebari la care nu ii poate raspunde nimeni. Atunci omul ajunge sa se gandaesca prea mult la intrebarile fara raspuns ale vietii si cade in depresie. Ratiunea nesupusa constiintei, ci doar stiintei(con derivat din latina inseamna impreuna/colectiv- chiar si etimologia ridica mari semne de intrebare)dicteaza ca suntem doar praf de stele, astfel, cunoscand acest lucru, omul se va inclina spre nihilism, care nu poate duce spre adevarata implinire, pentru simplul fapt ca in nihilism nu exista un scop sau un sens al vietii.
Sunt de acord ca e important sa luptam impotriva ideologiilor periculoase. Nu doar antisemitism, ca nu doar nemtii au avut pacate. Sa nu uitam de gulag.
Sa nu uitam ca cele mai mari nenorociri si suferinte au venit dupa iluminism si industrializare cand oamenii au renuntat la valorile traditionale si au vrut sa creeze un om nou, dupa chipul si asemanarea lui(a omului) cu alte valori, cu alte explicatii privind originea si scopul omenesc si au denaturat starea omului din cauza ca ratiunea nu a mai fost supusa, ci a inceput ea sa supuna.
Ratiunea daca nu este supusa unei forte superioare, unei autoritati, devine un pericol.
Si cand spun pericol, vorbesc de catastrofe precum holocaustul, gulagul, holodomorul si alte orori umane.
Ratiunea nesupusa constiintei transforma omul, natura si tot ce il inconjoara intr-un adevarat iad.

| TamplaruAnisoara a răspuns:

Având credința în Dumnezeu. Dumnezeu spune în Biblie :"nu va îngrijorați pentru ziua de mâine, ajunge zilei îngrijorarea ei" Nu observi că pe TPU toți bolnavii psihici sunt atei? Sau agnostici?

| RAY a răspuns (pentru TamplaruAnisoara):

Iar judeci?

| Codrut653 a răspuns (pentru TamplaruAnisoara):

Cel mai bun raspuns din lume

| Seba2013 a răspuns:

Stiinta sociala, culturala, istorica nu este tot una cu Stiinta naturala. Tocmai de aceea vedem Physis vs Nomos.

Ceea ce afirma disciplinele sociale(culturala+istorica) ca este bine pot fi atacate prin nihilism, amoralism sau anomie.

Deci Stiintele sau disciplinele sociale nu sunt tot una cu cele naturale.

Legea divina nu este tot una cu legea naturala. Logos nu este tot una cu cosmología.

Legile Divine, Logos sunt peste intuneric si haos.

Legile Divine, Spiritul, Logosul se dau in planul stiintelor sociale nu celor naturale.

Hobbes si Satán au vazut o parte neagra in stiintele naturale insa ateii vad o cunoastere. Si Platón era pesimist cu lumea materiala. Anticii prin stiintele sociale au incercat sa aduca materia cat mai aproape de lumina. Materia doar cand se adapteaza la lumina se organizeaza.

Miscarea ilustrativa se cheama iluminism. Insa ea a respins toate valorile crestine. Treaba este ca aceasta degradare si stingere de lumina a ajuns progresiv pana la miscarea romanticista. Aceste miscari prin amestecul lor au produs doar confuzie si bezna. De exemplu Kant care este un iluminist subiectivist. El spune ca ratiunea omului per se are intelepciunea intiparita in minte. Respinge religia cu valorile ei si se increde in umanism pur. Hai sa le luam si noi stiinta sa vedem ce face umanul lor pur. Ei vorbesc de demnitatea umana si graviteaza in jurul ei. Nu pot sa vada de ceea ce este capabil sa faca omul fara Legea lui Dumnezeu. Pun antropocentrismul peste teocentrism. Tocmai de aceea dupa 5 ani de guvernare apar pe tava doar corupti. Insa mai si deformeaza realitatea ca sa aiba tot timpul imaginea perfecta (in imaginarul colectiv sa apara ca sfinti tot timpul).

| NumănumescBrBr a răspuns (pentru Seba2013):

Există, într-adevăr, o diferență între științele naturale și cele sociale/culturale/istorice. Științele naturale au de-a face cu legile naturii și cu modul în care lucrurile funcționează în lumea fizică, în timp ce științele sociale/culturale/istorice se ocupă de comportamentul uman, de interacțiunea socială, de cultura și istoria oamenilor. Este adevărat că ceea ce este considerat "bine" în științele sociale poate fi contestat prin diferite filozofii morale sau politice, dar asta nu înseamnă că științele sociale nu au un fundament științific sau că nu sunt importante.

În ceea ce privește legile divine și cosmologia, acestea nu sunt la fel cu legile naturii și nu sunt subiectul de cercetare al științelor naturale. Acestea pot fi subiectul de cercetare al teologiei sau al filozofiei, care sunt discipline diferite de științele naturale sau sociale.

Referitor la afirmarea că ateii văd cunoașterea în științele naturale, iar anticii vedeau materia ca fiind aproape de lumină prin științele sociale, trebuie spus că aceste afirmații sunt generalizări care nu pot fi aplicate întotdeauna. Există o varietate de filozofii și abordări diferite în rândul atât al ateilor, cât și al antichității.

În ceea ce privește iluminismul și romantismul, trebuie spus că aceste mișcări sunt complexe și nu pot fi reduse la o singură tendință sau idee. De asemenea, nu este corect să spunem că toate valorile creștine au fost respinse de către aceste mișcări. În plus, nu este corect să spunem că progresul a dus întotdeauna la degradare sau că religia este singurul fundament pentru a avea o societate morală.
TREBUIE să fim atenți să nu generalizăm sau să simplificăm prea mult idei sau abordări complexe și să fim deschiși la dialog și la diverse perspective.

| EliLeli a răspuns:

Inainte nu era plina lumea de depresivi si anxiosi?
Nu cred ca va putea fi solutionat. Lumea asta in care traim nu e chiar sanatoasa "mental". Asa avem impresia, pentru ca apartinem acestei lumi, atat ne duce capul, dar mintea umana da niste erori grave: pentru a face ca un om sa poata trai cu el insusi, mintea (creierul) genereaza minciuni, scuze, eschive etc. Nu genereaza solutii la anumite probleme. Ba mai mult, cand o persoana adopta masuri pentru a rezolva anumite probleme (obezitate, sedentarism, relatii defectuoase etc) mintea se opune.

| sabin89 explică (pentru EliLeli):

Erau și înainte depresivi și anxioși, dar atunci aveau o scuză: Condițiile primitive de trai. Nu tu apă caldă la robinet, nu frigider, nu gaze la bucătărie, luminau încăperea cu lampă cu petrol, circulau de colo colo cu căruța cu cai...Ca să nu mai vorbim că nu aveau smartphone happy
Interesant răspunsul tău. Ai o capacitate de a vedea lumea de la o oarecare înălțime. Așa cum cineva, ca să poată vedea întreaga pădure, trebuie să se ridice puțin mai sus de înălțimea copacilor.

| UNEXPERTINCEPATOR a răspuns:

Cum a spus și TamplaruAnisoara. Și eu cred la fel. Lipsa de credință este principala cauză, sau printre principalele cauze pentru depresie, anxietate și așa mai departe. Prea puțini oameni sunt treziți spiritual. Și asta este cam îngrijorător. Dacă ne punem credința și speranța doar în această lume materială, nu o să fim niciodată fericiți și împliniți, așa cum ne dorim. Fericirea nu este ceva pe care trebuie să o cauți, pentru că dacă trebuie să o cauți, înseamnă că nu ești fericit, ești într-o continuă alergare. Nu îți condiționa fericirea de absolut nimic material, pentru că toate trec…

| RAY a răspuns (pentru UNEXPERTINCEPATOR):

Ce lipsa de credinta daca 86% din romani sunt ortodocsi

| UNEXPERTINCEPATOR a răspuns (pentru RAY):

Cred că majoritatea sunt doar pe hârtie.happy Eu totuși susțin că omul trebuie să își păstreze un pic de credință. Credința îți dă speranță.

| RAY a răspuns (pentru UNEXPERTINCEPATOR):

Asta cu pe hartie nu este un argument valid pentru ca nu esti tu in masura sa stii cum trebuie sa fie un crestin, speranta are orice om care are dopamina si serotina ok in creier si iisus avea depresie si anexitate

| RAY a răspuns (pentru UNEXPERTINCEPATOR):

38. Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine.
39. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti.

| NumănumescBrBr a răspuns:

Paradoxul pe care îl descrieți este unul interesant și reflectă o realitate din societatea noastră contemporană. Deși trăim într-o epocă a tehnologiei și a confortului, mulți oameni se confruntă cu probleme de sănătate mentală precum depresia, anxietatea sau stresul cronic.

Explicația paradoxului poate fi găsită în modul în care trăim în prezent. Deși avem mai multe comodități și facilități decât oricând înainte, acestea nu ne aduc neapărat mai multă fericire sau satisfacție. Suntem presați de așteptările societății de a avea succes în carieră, de a fi în formă și de a fi mereu conectați și disponibili. Acest stres poate duce la anxietate, depresie și alte probleme de sănătate mentală.

Soluționarea paradoxului poate implica o schimbare în modul în care gândim despre fericire și satisfacție. Ar putea fi necesar să recunoaștem că a avea mai multe lucruri și a fi mereu conectați nu ne aduce neapărat mai multă fericire. În schimb, putem să ne concentrăm pe lucruri precum relațiile interpersonale, hobby-urile și timpul petrecut în natură, care au fost dovedite că îmbunătățesc starea de spirit și sănătatea mentală.

De asemenea, este important să ne asigurăm că suntem conectați cu alții și să ne sprijinim reciproc în lupta împotriva problemelor de sănătate mentală. Este important să căutăm ajutor dacă avem nevoie și să fim deschiși despre problemele noastre, astfel încât să putem beneficia de sprijinul și îndrumarea celor din jur.

| NumănumescBrBr a răspuns:

Nu este corect sau precis să generalizezi că toți bolnavii psihici sunt atei sau agnostici, deoarece credința sau lipsa de credință în Dumnezeu nu este o cauză directă a problemelor de sănătate mentală. Există oameni cu diverse credințe religioase sau filozofice care pot fi afectați de probleme de sănătate mentală.

De asemenea, este important să înțelegem că problemele de sănătate mentală sunt complexe și pot fi cauzate de diferite factori, cum ar fi genetica, experiențele de viață, stresul, traumatismele, problemele sociale și multe altele. Prin urmare, nu ar trebui să generalizăm și să tragem concluzii simpliste pe baza credinței religioase sau a lipsei acesteia.

În ceea ce privește citatul din Biblie, trebuie să fie interpretat în contextul său și să nu fie utilizat pentru a minimaliza sau nega importanța problemelor de sănătate mentală. Este important să căutăm ajutor și sprijin atunci când avem probleme, fie că suntem credincioși sau nu.




Funda, te rog!

| AlexandruIonescu86 a răspuns:

Paradoxul actual se datorează în mare parte diferenței dintre progresul tehnologic și adaptarea umană. Tehnologia ne-a facilitat viața, dar a adus și noi provocări în relațiile sociale, muncă și sănătate mintală. Soluția constă în echilibrarea beneficiilor tehnologice cu nevoile emoționale și sociale ale oamenilor, educație și conștientizare în această privință. Nu există un răspuns simplu, dar dezbaterea și colaborarea pot ajuta la găsirea unui echilibru.