| TanyaTanny a întrebat:

Acum o lună am mers la medicul ginecolog din cauza ciclului neregulat și ale durerilor provocate de acesta. Mi-a spus că am ovare polichistice, chisturi la ovare și mi-a prescrsi Diane 35. Nu am făcut nici un tip de analize cu excepția unei ecografii (așa presupun că îi spune). Eu mi-am început viața sexuală iar ea știa asta. Înainte de prescrierea medicamentelor m-a întrebat dacă am prieten. La momentul respectiv nu aveam. Acum am. Ne-am început viața sexuală împreună și am făcut neprotejat. Nu am rămas însărcinată, însă nici el nu a eja©ulat în interior. Am putea să facem sex neprotejat și să o lase în interior fără a ajunge la o sarcină? Felul în care mi-a prescris ginecologul aceste medicamente e în regulă și pentru protecție sau ar fi fost obligatoriu un altfel de test?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| corbulalbrosu a răspuns:

Pastila AC este considerata ca fiind printre cele mai sigure si eficiente metode contraceptive care poate fi folosita de orice femeie fiindca AC-ul ii garanteaza/ofera protectie contraceptiva de peste 99% si nu prezinta riscul accidentelor care apar des in cazul folosirii prezervativului. Folosirea prezervativului teoretic ofera/garanteaza o protectie contraceptiva de 97-98% in cazul in care este folosit corect si conform instructiunilor, insa practic in realitate, pe baza statisticilor efectuate a reiesit ca se produc destul de frecvent "accidente" astfel ca protectia reala oferita de prezervative este considerata ca fiind foarte mica de doar circa 84-86%. Fiindca conform statisticilor efectuate pe plan mondial, a reiesit ca prezervativul garanteaz doar o eficienta de 84%, si din acest motiv se apreciaza/considera ca este cea mai ineficienta metoda contraceptiva dintre cele existente/folosite cercetatorii au creat pastilele AC. Dar ATENTIE, folosirea pastilelor AC se face numai dupa ce este efectuata o consultatie ginecologica prealabila, care consta in palparea profesionala a sanilor, efectuarea unui test de coagulre a sangelui si analizele hormonale necesare efectuate de catre medicul ginecolog, care pe baza rezultatelor obtinute schiteaza PROFILUL HORMONAL propriu/unic si cu ajutorul acestui profil hormonal reuseste in deplina cunoastere si siguranta sa aleaga tipul de AC potrivit de a fi folosit, care se pliaza cel mai bine pe activitatea hormonala proprie, dintre cele peste 40-50 de sortimente existente in farmacii. Medicul ginecolog explica si indica momentul propice de a se incepe folosirea lor, precum si modul corect de administrare a pastilelor AC, deoarece doar asa prin respectare intrutotul, a instructiunilor producatorului si cele ale medicului, produsul selectat va oferi protectia contraceptiva MAXIMA de peste 99, 4%. Dupa trecerea primele 7 zile de folosire a pastilelor AC pe urma intreaga perioada cat va fi folosita metoda, se pot fi intretine contacte sexuale neprotejate si toate pot fi incheiate cu ejacularea spermai in vagin ori de cate ori se doreste, fara cea mai mica teama/ingrijorare. Multa sanatate!

4 răspunsuri:
| Adrian_Mares_1972 a răspuns:

Ceea ce ma doare pe mine este faptul ca ai mers la ginecolog, si dupa aceea tot mai ai intrebari la care nu ai raspuns. Sfatul meu ar fi sa cauti un ginecolog adevarat, care daca tot iti ia banii sa-ti ofer si raspunsurile la ceea ce te framanta.Desi nu ma pricep prea bine la ce diagnostic ti-a pus, ma intreb insa de ce nu ti-a explicat ceea ce este de facut.Sexul neprotejat il faci doar daca iei pastile contraceptive, daca ai incredere in partener ca nu are si alte relatii sexuale sau cand vrei sa ramai insarcinata.Mai este si metoda calendaralui, dar la varsta ta sigur vei da chix mai devreme sau mai tarziu.Asadar mare atentie si schimba ginecologul.Macar odata cere si alta parere unui alt ginecolog.

| Rorry a răspuns:

Din cate stiu, Diane sunt anticonceptionale, deci da, te-ar proteja de o sarcina nedorita, dar nu si de boli cu transmitere sexuala.

| Defalucy a răspuns:

Nu are legatura cu intrebarea, dar respect pentru ca ai pus-o la aceasta categorie, nu la,, dragoste si sex" cun fac toti.

| justmemari a răspuns:

Buna ziua, Din moment ce te-ai adresat unui medic specialist, si foarte bine ai facut, nu vad rostul intrebarii. Dar pot sa iti spun atat, rolul anticonceptionalelor este acela de a te proteja de sarcini nedorite, insa reusita lor nu e de 100%. In primul rand nu te protejeaza de bolile cu transmitere sexuala, sper ca nu e cazul, in al doilea rand administrarea de alte medicamente concomitent cu acestea pot reduce eficienta acestora. Stiu cateva persoane care au ramas insarcinate cu toate ca luau anticonceptionala. Cea mai eficienta metoda de contraceptie, nici acesta nu e 100%, este prezervativul. Sanatate multa