anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Hei TPU
Deci vreau sa mă ajutați cu ceva fără hate
Deci de ceva vreme mă cert cu toată lumea am devenit o persoana foarte rea, înjur lovesc, sparg lucruri am incercat sa nu mai fac asta dar nu pot, mă cert cu toata familia zilnic, eu ii insult pe ei și ei pe mine, da știu că este urât din partea mea ce fac dar nu mă pot abține, mama a vrut sa mă avorteze pentru că tata o înșela, am rămas 2 ani la rând repetenta din cauza colegilor mă jigneau zi de zi și îmi era rușine să i spun lui mama sau altcuiva așa că am ascuns de toți chestia că făceau mișto de mine colegi din cauza lor am rămas repetenta 2 ani iar acum când vreau sa merg la școală îmi este foarte rușine de profesori îmi este tare frica sa nu mai mă jignească foștii colegi, toți colegii au început să și bata joc de mine atunci când m-am certat cu o fata care era prietena cu toată clasa și mi-am pus porecle foarte urate,iar eu nu eram cu nimeni pentru că sunt timidă, nu eram vorbăreață sau prietenoasă stăteam doar in banca mâncăm și stăteam pe telefon,sunt slabă și toți mă fac slabanoagă aud asta și de la persoanele care le iubesc și am încercat să mă îngras m-am îngrășat într-un timp dar i-am am slabit
Din cauza prietenei cu care m-am certat acum numai sunt prietena cu nimeni nu mai am niciun prieten din orașul meu, stau doar in casa îmi este rușine să ies afară din cauza colegilor, când îi văd intru înapoi în casă
Simt câteodată că singura soluție este moartea și că degeaba trăiesc, dar câteodată mă gândesc să mi fac un viitor, din cauza la ce am devenit depresiva?
Cum am putea fii mai buna sa nu mă mai cert cu familia chiar daca ei mă jignesc sa i ignor nu pot pentru că mă enervează?
Simt câteodată că o urăsc pe mama dar câteodată îmi vine să plâng că mă cert cu ea din colegilor că mă jignesc câteodată mă razbun nu ea când mă lovesc sau mă cert cu cineva
Îmi cer scuze pentru greșeli de punctuație

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
4 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Cu toate ca ti se pare acum aproape absurd, problemele tale le poti rezolva chiar TU si in mod onorabil, cu eleganta si in timp relativ scurt!

Ce trebuie sa faci?
In primul rand sa-ti aduci niste modificari radicale de comportament, care vor SOCA anturajul tau, dar in sensul bun al cuvantului!

Iata cateva reguli si pasi de urmat:
1. Indiferent cat de enervant iti vorbeste cineva, nu-i raspunde inainte sa numeri (in tine) pana la 10!
2. Dupa ce ai numarat, gandeste-te la motivul celeilalte persoane: daca a avut si cel mai mic motiv, atunci reflecta asupra lui, cum sa rezolvi, astfel eliminand cauza certului. Daca a fost doar o sicanare, atunci nici nu maimerita raspunsul, trateaza-l cu ne-bagare de seama. Astfel elimini 90% din certurile enervante, fara rost.
3. Cere ajutorul ADVERSARILOR tai care te tot cearta! Aceasta miscare este una strategica si psihologica: nimeni nu te va refuza (s-ar face de cacao) si te vor indruma astfel sa fie acceptabil si pentru ei - ceea ce duce la disparitia starilor de conflict!
4. Asculta parerea altora si reflecta asupra lor! Daca mai multi zic acelasi lucru, atunci probabil au dreptate. Intreaba-le cum sa procedezi, cum cred ei ca ar fi bine, in loc sa te certi cu ei!

Majoritatea adolescentilor au mentalitate rebela, doresc sa faca "mai altfel" lucrurile, dar experienta de viata se poate obtine cel mai bine prin compromis cu cei din jurul nostru.

| TheRealFantasy a răspuns:

Wow. *ahem*
Cu totii facem greseli, nu te scuza, daca cineva va vrea sa comenteze o va face indiferent.

Bun venit in lumea mea rolling on the floor Same story, si eu eram schilod in generala pana in liceu si la fel faceau misto, nu ca as fi acum diferit, doar ca pe masura ce cresti oamenii din jurul tau, colegii, prietenii vor realiza ca nu are rost sa te injure, daca nu le dai un motiv. certuri mai apar, suparari. dar nu e capat de lume.
Tu cati ani ai? Scoala generala e destul de importanta. si liceul oarecum, putin mai mult. in ideea ca nu o fi asa misto, dar facultati face oricine sau se angajeaza undeva, dar fara astea doua iti va fi destul de greu, aproape imposibil, te vor ajuta mult asa ca nu renunta la scoala.

Cu familia totusi. e destul de nasol. Presupun ca tatal tau nu te ajuta, dar in orice caz, ai tai vor vrea ceva de la tine, vor avea niste asteptari, sa faci ceva anume cu viitorul tau. ai putea sa faci unul din doua lucruri, dar in mod evident va trebui si sa discuti cu ei despre asta. Daca au niste asteptari de la tine stiu eu. sa ajungi undeva/cineva anume poti sa incerci asta, sau poti sa le arati ca te poti dezvolta si in alte cercuri de persoane, si in alte domenii. sa zic asa.
Oricat ai zice ca te uraste mama ta sau ca nu stie ce vrei tu sau mai stiu eu ce idei iti faci tu, si probabil ca sunt si adevarate intr-o masura. nu prea exista oameni care sa te cunoasca mai bine si iti vor binele, chiar daca uneori nu arata asta.

Daca vrei melodii depresive sau sa te apuci de fumat/drogat/sinucis sau ceva, nu prea ajuta.
In schimb poti sa te mentii hidratata (baut apa, lichide in general dar neaparat apa), sa mananci la ore ok si daca mai faci si efort din cand in cand si ai un mediu curat si mai putin nociv ar trebui sa nu mai fii asa slaba si sa iesi din depresie. Cand creierul nu e hidratat si/sau hranit cam afecteaza tot corpul. Oricum, metabolismul e foarte alert pana in adolescenta (inclusiv), o sa scada dupa, din ce in ce mai mult. e ok asa cum e, n-ar trebui sa iti faci griji asa de multe, sa le controlezi asa sau sa iti incetinesti metabolismul, n-are rost.

Incearca sa gasesti lucruri fericite, locuri/persoane. si activitati. Trebuie sa ai o pasiune, ceva ce iti place sa faci. nu? Poti sa te invarti in grupuri de persoane cu aceeasi pasiune sau aceeasi gandire ca tine, te va ajuta. sa te definesti pe tine ca persoana si sa iti faci prieteni. happy
Daca nu stai intr-un sat de 50 de persoane nu vad cum de s-au epuizat toti prietenii posibili.
E imposibil sa nu fie cineva care sa aiba cel putin un lucru comun cu tine, sunt 100% covins.
E si o zicala, daca nu incerci, e garantat ca nu vei reusi totusi daca incerci macar ai o sansa. happy

| KronstadtResurrection a răspuns:

Darwin award.

| Elena_Delia_1997_0de1 a răspuns:

Bună! Schimbarea se poate produce cu adevărat doar dacă tu îţi doreşti asta, nu ceilalţi. Stai câteva minute şi gândeşte-te ce anume ai făcut bun, productiv, ce talent ai. Nu te cunosc, dar fiecare om e unic şi special în felul său, tu nu faci excepţie. Încearcă să porţi discuţii fără a folosi violenţa, iar dacă asta nu merge, retrage-te pentru o vreme din mediul conflictual, plimbându-te prin parc, citind o carte, fă ceva care să te mai deconecteze de la acest stres permanent. Scoate la suprafaţă latura ta sensibilă, demonstrându-ţi în primul rând ţie că poţi să fii altfel. Ia-ţi o foaie de hârtie şi setează-ţi în fiecare dimineaţă un obiectiv de pildă: "Astăzi nu mai vreau să plâng!" La finalul zilei, scrie pe foaie ce anume ţi-a provocat acea stare, de ce? Cum poţi să faci să fie mai bine în următoarea zi?
Sper că te-am putut ajuta şi nu uita, eşti o persoană care are un potenţial extraordinar, investeşte secunde valorificându-ţi-l.