Atat timp cat exista lucruri ce ne sunt cunoscute si lucruri ce nu ne sunt cunoscute,este logic sa clasificam "cunoasterea" in cunoastere pe care o detinem si cunoastere pe care nu o detinem.
Si plecand de la premisa ca aceasta cunoastere este infinita, premisa ce ar putea fi falsa,dar de dragul rationamentului o vom considera adevarata, plecand de la aceasta premisa ne vom gandi la Einstein si lucrurile pe care le cunostea acesta si la Gigel, personaj fictiv, incult si ignorant.
Si daca putem nota cunostintele celui dintai cu un numar A, finit.
Putem nota si cunostintele lui Gigel cu un numar B,finit.
Si daca,de dragul rationamentului,am presupus ca exista un numar infinit de lucruri pe care noi nu le cunoastem rezulta ca din aceasta infinitate scazand lucrurile pe care Einstein le cunoaste (A), vom avea desigur infinit, caci infinit fara ceva este tot infinit.
Iar daca din aceasta cunoastere anulam lucrurile pe care le cunoaste Gigel (B) rezultatul va fi similar cu cel de sus.
Putem deci concluziona, in ciuda realitatii, ca Gigel cat si Einstein au un numar egal de cunostinte.
Un simplu sofism, ce ne arata doar ca infinitul nu este egal cu el insusi, dar care ridica intrebar asupra acestuia.
Cum vedeti voi infinitul?

Infinitul e o marime abstracta pe care nu o percep.

Problema ipotetică prezentată de tine, personal, o percep mai degrabă în felul următor:
- primul caz: infinit minus A;
- al doilea caz: infinit minus B;
deci, cunoştinţele sau, mai bine zis, necunoscutele celor doi nu sunt egale. E ca şi cum fiecare ar avea o fracţiune diferită din infinit.

Infinitul îl percep ca pe ceva nelimitat, extrem de complex sau simplu, care se poate ramifica la nesfârşit, ajungând să se învârtă într-un cer, cel puţin metaforic.

Eu ma situez undeva intre Gigel si Einstein. Pe Gigel l-am lasat in urma, la Einstein inca n-am ajuns. Daca vreau sa privesc inapoi, nu vad de Gigel, daca vreau sa privesc inainte, nu pot de Einstein.
Aglomeratie mare!

,,Atat timp cat exista lucruri ce ne sunt cunoscute si lucruri ce nu ne sunt cunoscute, este logic sa clasificam "cunoasterea" in cunoastere pe care o detinem si cunoastere pe care nu o detinem.'' - da, dar cu cat avansam mai mult putem descoperi ca, cunoasterea pe care o detinem este gresita sau incompleta si atunci nu prea mai este cunoastere. Mai degraba as merge pe a doua varianta si as spune ca, cunoasterea pe care nu o detinem este adevarata cunoastere, ceea ce ne face sa vrem sa cunoastem, sa stim mai mult - necunoscutul.
Infinitul este o notiune pe care nicio minte umana nu o poate intelege si care nu poate fi atribuita omului in niciun fel, dar care stim ca trebuie sa existe pentru ca Universul sa aiba sens(fie el finit, sau infinit). Astfel cunoasterea nu poate fi infinita - pentru ca ne-ar duce spre autodistrugere; dar nici nu cred ca poate fi finita - asta ne-ar transforma in zei (sau oricum ceva inuman). Sa tinem cont ca nici macar informatia sau lumina nu sunt infinite. Astfel cunoasterea ar putea fi ciclica sau cel putin asta este singura explicatie logica pe care o pot gasi pentru a defini cunoasterea. Sa fie creierul uman capabil sa se reseteze?! - din pacate nu gasim niciun instrument tehnologic sofisticat vechi de 100.000 de ani ce poarta amprenta umana si poate demonstra teoria....si totusi ar fi cea mai logica explicatie pentru a defini cunoasterea umana raportandu-ne la timp.

PS: Pana atunci, il lasam pe Gigel sa-i explice lui Einstein teoria Superstringurilor...

Eu nu prea cred in infinit (decat in anumite situatii). E intr-adevar o notiune matematica/fizica/chimica, dar este usor eronata. Noi spunem ca numarul firelor de nisip este infinit, dar nu e asa. Astfel de valori le notam cu "infinit" doar pentru ca noi nu avem timp sa le numaram. Dar daca n-ar exista notiunea de timp, "infinit" n-ar mai avea sens. Nici universul nu e infinit. Adevarul e ca nu avem timpul necesar sa-l parcurgem. Exista universul (alcatuit din materie in sine), apoi sfarsitul acestuia care e determinat de lipsa meteriei. Eu asa vad lucrurile. Stiu ca cei mai multi dintre voi nu ati fi de acord cu rationamentul meu, dar opinia imi apartine.
Iar referitor la ceea ce ai spus tu, teoretic ai dreptate, dar practic nu se aplica. Imi place cum gandesti, dar sunt lucruri ale caror explicatie e inutila sau chiar imposibila pentru ca pana la urma traim intr-un paradox continuu.

Însuși Einstein își exprima regretul că nu cunoștea mai multă matematică!

Nu exista infinit

Personal nu-mi pot "imagina" infinitul deoarece asta sta la baza ratiunii si cunoasterii fiecariu individ in parte. Poate ca si de asta se spune ca toti suntem egali.Dar nici asta nu mi se pare corect, daca il pui pe doctor de profesie renumit, cu studii)fata-n fata cu Y(persoana cu 8 clase) cum poti spune ca acestia sunt egali? Bine daca luam in seama ceea ce ai spus tu mai sus e posibil, dar acesta a fost alt exemplu care subliniaza discrepanta dintre cultura fiecaruia.Practic infinitulnu exista.Infinitul nu este creat, caci daca ar fi fost creat, am fi stiut cat si ce cuprinde...NU?
Si totusi, noi ne putem crea o oarecare forma de infinit, caci daca spunem ca ne cream propriul spatiu infinit, ne-am pierde cu gandul in numeroase intrebari despre aceasta posibilitate.
Interesanta mi se pare intrebare ta!