Cu toții ne agățăm de viață. Vrem să trăim. Chiar și cei înaintați în vârstă (80, 90 de ani) vor să mai trăiască. Încă un an; sau măcar încă o zi. Dacă avem condiții precare de viață, nivel de trai scăzut - nu contează, vrem să trăim. La fel e și în lumea animală. Când o fiară este prinsă în cursă, ea se zbate, face tot ce poate să iasă. Știe că acolo o paște moartea; iar ea vrea să trăiască. Și o muscă se lasă prinsă cu greu. Nici ea nu vrea să fie ucisă.
Cum vă explicați dorința asta a tuturor - om și animal - după viață? Ce lucru așa de valoros oferă viața? De ce vrem cu toții să trăim? Bine, mai sunt și unii (oameni) care își doresc moartea, dar ăia sunt excepția care întărește regula.

Da, natural si spontan. Pe mine chiar asta ma enerveaza la el?

The beauty is in the eye of the beholder
(frumusetea e in ochiul privitorului)

tin sa iti atrag atentia unui cuvant din fraza mea si anume
cu *ADEVARAT* fericit
de oameni fericiti, macar putin, am vazut si auzit
dar cu adevarat nu
adica, respectivul nu are nici un dubiu, si nici o problema care sa ii intunece perspectiva, sau mai rau, sa vina dupa aia si sa il buseasca cu toata locomotiva direct in fata

chiar am auzit de cliseul despre cineva real fericit la momentul respectiv, ca "ceva" o sa se intample, si stiu caz real despre care sunt sigur ca e adevarat, pentru ca a fost la mine in familie, si chiar si-a luat locomotiva aia direct in fata

deci, am mai scris pe undeva fraza: "soarta da cu o mana si ia cu 15", chestia asta o vad si am tot vazut-o in jurul meu in mod curent

Se pare că tu nu poți accepta că poți fi fericit deplin în suferință. Eu am învățat să fiu fericit in cele mai grele situații prin care am trecut. Mă bucuram atunci și de cele mai mărunte lucruri din viața mea. Interesant e că acum nu mai sunt așa.

Ce fel de gândire e asta, cristi? Orice om caută să evite lucrurile supărătoare. Dacă dă o boală peste el, se duce repede la doctor. Înseamnă că nu e fericit când îl supără boala. Dacă doctorul nu rezolvă, încearcă leacuri băbești, încearcă orice să rezolve problema. Și tu spui exact invers, că în suferință ești fericit. Și nu doar fericit, ci pe deplin fericit. Tu te simți mai bine cu boală decât fără boală?

Întodeauna și oriunde privim vedem miracole! Depinde însă fiecare cum privește! Și simplul fapt că putem să citim câteva rânduri pe aceste ecrane este un miracol! Wake up!

Glumisem. Și eu cred că viața este un miracol.

Da, orice om cauta sa evite suferinta. Incepind de la o durere de cap, luam pastile ca sa scapam de ea. Si e cumplit cand avem altele mult mai serioase carora nu le dam de capat.
Dar... asta nu e tot. Tot ce urmeaza sa spun nu e doar o filozofie, e ceva ce eu am trait, chiar si atunci cand am realizat ca mai am cateva zile timp pana sa trebuiasca sama sinucid ca nu mai suportam durerile prin care treceam.
Primul pas e acceptarea ca raul, suferinta, fac parte din viata de zi cu zi. Noi vrem ca totul sa fie doar bine, si aici e problema. Cind nu ti-e bine, incepi sa fii frustrat. Vrei sa fie bine, si nu e, si frustarea creste cand nu poti schimba nimic. Dar, daca accepti ca suferinta e o alta fateta a realitatii, ca viata o contine si pe ea, si ti-o asumi, stiind ca e parte din viata, scapi de multe probleme, si incepi sa iti schimbi perspectiva cu privire la viata si modul prin care treci prin ea.
Al doilea pas e recunoasterea laturii bune a suferintei. Pentru aceasta ar trebui sa citesti cartea "Acele miini care vindeca" de Paul Brand, chirurg ortoped de renume mondial, care s-a ocupat foarte mult de bolnavii leprosi. Lepra distruge sistemul nervos, si bolnavii nu mai simt durerea, astfel ca, atunci cand isi folosesc corpul, nu realizeaza cand ii fac rau (daca apasa cu degetele prea tare, pentru ca nu simt, ele se distrug). Si doctorul a incercat sa rezolve acest aspect al bolii. Cartea e o adevarata apologie a beneficiilor pe care le aduce durerea. Dar hai sa venim cu un exemplu din viata de zi cu zi. Nu cred ca ai vrea sa ai de-a face cu un copil rasfatat, care a fost protejat mereu sa nu stie de rau, d e suferinta, de durere. Dar, recunosti frumusetea personalitatii unui copil trecut prin multe greutati. Suferinta te formeaza ca om, ca persoana. In ultimul timp, cunoscind din ce in ce mai bine oamenii, cand dau de un om frumos, de caracter, cu o personalitate placuta, ma intreb prin ce a trecut greu de a ajuns asa, si mai mereu descopar ca in spate, in viata lui a fost sau este o suferinta cumplita prin care a trecut sau trece. Cind intelegi ca suferinta te formeaza, asa cum ridicarea greutatilor transforma un corp slab intr-unul bine facut, placut la vedere, incepi sa gasesti bucurie in suferinta prin care treci. Incepi sa ii vzi sensul, si intelegi ca, dincolo de ea, exista ceva care poate sa faca din ea o punte de lansare pentru tine. Eu pana la 27 de ani am trait o viata anosta. La 27 de ani au inceput problemele. Inca nu s-au incheiat. Dar, dincolo de ele, cele mai serioase realizari din viata mea le-am avut dupa ce au inceput problemele, pot spune chiar ca ele se datoreaza greutatilor prin care am trecut. Fara ele, probabil as fi trait aceeasi viata anosta.
Si, nu in ultimul rind, e perspectiva crestina.
"Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari, ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare. Dar rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea, ca sa fiti desavarsiti, intregi si sa nu duceti lipsa de nimic." e indemnul Bibliei Despre asta ti-am spus la al doilea pas.
"Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau", spune tot Biblia. Sfintul Augustin adauga: Chiar si pacatele lor" Cind intelegi asta, ca orice lucru prin care treci este spre binele tau, chiar si gafele pe care le faci, nu poti sa nu te bucuri. Bine, aici e conditionata treaba, nu e pentru oricine, e perspectiva crestina
Deci, eu nu ma dau inapoi de la durere. Un lucru dificil pentru sotia mea in ce ma priveste a fost mereu cand a fost vorba sa iau vreo pastila daca eram bolnav. Nu am luat in cele mai serioase dureri, de ce sa iau pentru chestii marunte? Si nu ma dau, pentru ca stiu ca dincolo de ea, datorita ei, fericirea imi face cu ochiul. Hai, zi, sunt dus cu pluta!

Permite-mi sa fac o paralela, pentru a iti putea raspunde la intrebare.
In momentul in care pornesti un robot aspirator el incepe sa faca curatenie. Ai putea incepe sa te intrebi: Ce e atat de important in a face curatenie? De ce este curatenia atat de importanta pentru acel robot? De ce nu isi ocupa timpul cu alte activitati mai interesante?

Si desigur, ai putea veni cu tot felul de explicatii "filosofice" despre importanta curateniei si rolul ei.
Insa, la finalul zilei, amandoi stim ca acel robotel face curatenie din simplul motiv ca a fost programat sa faca asta. Nu exista un motiv mai profund.

O simpla celula "vrea" sa traiasca la fel de mult cum acel robotel "vrea" sa faca curatenie.
Suntem roboti biologici programati de evolutie.
Nivel de complexitate peste nivel de complexitate si iluzia vointei si a controlului incep sa se contureze din ce in ce mai mult. Dar in spatele tutror acestor cortine se ascunde un adevar greu de intuit.
Daca arunci un om in mare incearca sa se mentina la suprafata.
O picatura de ulei intr-un pahar cu apa va face acelasi lucru.
Desi motivele sunt diferite, natura lor este aceeasi.

"Suntem roboti biologici..." Mă făcuși și robot. Asta mai lipsea. Mă beșteli relian în fel și chip, acum aflai că sunt și robot. Probabil denumirea științifică e robot periator.