De ce ne naştem dacă murim oricum?

Scuze: Mai bine sa crezi in ceva ce nu exista decat sa nu crezi in ceva ce chiar exista.

Ne.nastem si murim findca asta-i ciclul vieti

E un viciu al materiei vii, lipsit de sens. Sensul e oricum o pretenție a omului. În plan obiectiv lipsește din Univers.

Depinde ce raspuns cauti. Daca vrei sa crezi ca nu exista viata dupa moarte atunci toata viata ta ar fi probabil lipsita de insemnate. Si poate ai crede ca ori fiinta ori nefiinta e tot cam acelasi lucru. Din cauza acesta multi oameni care sunt mai mult decat suma nevoilor lor fiziologice : hranire, reproducere etc etc, ar intra in depresie si si-ar lua viata. Ei bine, scopul pentru care traiesti si pe care ti-l gasesti are o insemnatate mare pentru viata ta. Daca vrei sa muncesti si sa iti depasesti limitele pentru a revolutiona istoria ori prin stiinta, tehnologie, descoperiri, arta s.a.m.d. si de a-ti pune amprenta in lume si chiar de a reusi acest lucru atunci vei sta alaturi de marile genii. Ei sunt nemuritori in lumea aceasta. Chiar daca au trecut secole oamenii inca isi amintesc de descoperirile lor. Majoritatea din noi nu vom fi. De aceea noi am vrea sa credem ca noi, chiar daca murim, moare doar corpul, dar nu si spiritul nostru. Eu personal cred in existenta lui Dumnezeu chiar daca nu este dovedita. Nu trebuie sa ti se dovedeasca ceva ca sa crezi. Si parerea mea, nu cred ca o sa se poata dovedi complet acest lucru niciodata. Daca vrei sa crezi bine, daca nu, la fel de bine. Este alegerea fiecaruia de a alege. Ca sa inchei, cred ca ar fi destul de inuman ca cineva sa nu aiba totusi nici macar o farama de credinta ca exista o alta lume, a spiritului. Imagineaza-ti ca ai murit. Oamenii pe care ii iubesti plang din cauza trecerii tale in nefiinta. Iar dupa ceva timp totul continua precum a fost inainte, putin schimbat. Tu te descompui si realizezi in decursul anilor pe masura ce trec ca nimeni nu isi mai aduce aminte de tine si nici macar nu iti mai aprinde o lumanare la mormant... Tot ce ai facut probabil a fost in zadar. E un scenariu fericit?

Ne nastem tocmai ca sa putem muri. Bineinteles, natura s-ar mai astepta de la noi ca inainte sa murim, sa reusim si sa ne multiplicam/reproducem. Dar si un virus vrea la fel, si nici nu prea il putem considera ca fiind viu. De ce e asa viata? Probabil pentru ca asa s-a nimerit, sau doar asa s-a putut. Copiii care mor la nastere, sau inainte de ea, sau la putin timp dupa, ce rost au pe pamantul asta? Ti se pare logica existenta lor, si soarta lor? Cam greu. La fel suntem si noi si orice alta vietate, doar ca noi am avut "norocul" sa existam pentru o perioada putin mai lunga, suficient de lunga pentru a ne da seama ca traim si ca vom muri, si ca toate astea nu par sa aiba vreun sens.

Totul are un sens: viata, moartea, tot ceea ce ni se intampla in aceasta existenta atat de efemera, dar atat de bogata in evenimente, oameni, locuri. Totul este creat pentru desavarsirea noastra.
Prin credinta totul capata, insa, sens. Moartea insasi devine necesara in mantuirea noastra. Pacatul din rai, apoi jertfa Mantuitorului sunt evenimente care au marcat istoria spirituala a omenirii. Primul, intr-un sens negativ. De atunci purtam pe umeri crucea pacatului originar. A trebuit mai apoi sa vina Iisus pentru a ne izbavi de crucea aceasta. A trebuit sa vina El si sa o poarte pe umerii-I fragili pentru a ne salva pe noi. Tot de atunci moartea este urmata de Inviere iar Raiul este de multe ori urmare a trecerii prin Iad. Invierea inseamna viata vesnica si speranta ca totul are un sens, ca binele invinge, pana la urma, raul. Dumnezeu, ca intruchipare a Binelui absolut, e Cel care guverneaza totul. Chiar si raul I se supune. Trebuie, deci, sa credem in victoria Luminii asupra intunericului, ca in basmele noastre - un rezervor de intelepciune, de optimism, de incredere in forta uriasa a omului bun, hotarat sa lupte cu fortele raului
Trebuie sa credem ca Binele va invinge mereu, oricat de grele ni s-ar parea anumite momente ale vietii, cand totul pare ca se surpa si credem ca am pierdut orice sprijin. Sa fim constienti ca Dumnezeu vegheaza mereu si ca viata pe care ne-a dat s-o traim aici este urmata de cealalta, cea vesnica. Traind frumos, invatand sa iubim, luptand cu natura noastra patimasa, sunt multe sanse ca "dincolo" sa fie bine. "Cheia" este, pana la urma, tot iubirea. Iubirea pentru Dumezeu si pentru semeni.

Ne nastem! ca fiecare sa isi urmeze scopul pe care il are in viata!