Este adevarat ca timpul vindeca toate ranile? Chiar si pe cele mai profunde? Voi ati reusit sa treceti peste deceptii, esecuri, pierderi etc.?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
O-kay, de acum incolo, daca ma va intreba cineva, le voi spune ca ori sufar de schizofrenie cronica ori am un picior amputat...ori poate chiar ambele.Cine stie
, voi sigur nu.
Sper ca ai spus-o in gluma totusi.
E bine sa treci peste trecut, sa nu ramai un prizonier al acestuia.Dar sint cazuri si cazuri.Niciodata nu se poate sti la sigur prin ce experiente (traumatizante, unele dintre acestea) de viata au trecutul acei oameni de considera ca le este greu sa-si lase trecut deoparte. Putem cel putin sa incercam sa trecem peste, nu?
Răspunde
Eh, acum daca ai dureri/rani fizice doar nu astepti sa treaca timpul. 
Dar cel mai mult ma minuneaza formularea ta. Cate un picior...cate un...
Spune-le ca gandesti totul la rece, de-aia. Atat timp cat e o boala "sufleteasca" n-are cum sa nu treaca. 
Am fost ironică, evident.
La modul serios vorbind, când vine vorba de răni sufleteşti, de traume (netransformate în boli psihice de netratat), cred că este vorba doar de timp, de cantitatea lui... până când o rană dureroasă ajunge să se cicatrizeze, devenind doar o amintire...sau nici atât.
Doar amintiri, amintiri dureroase
.Nu traim in trecut, dar cateodata ne este greu sa nu ne amintim si de acesta, care totusi face parte din viata noastra, o viata care a fost.
Da, amintiri neplăcute, dar mult prea estompate, ca să se poată numi "răni" (cel ce a fost rănit cu adevărat, ştie). : )
Probabil vorbeşti din perspectiva unui om încă nevindecat.
Da, "timpul" vindeca toate ranile, chiar si pe cele mai profunde. Trairile si intamplarile recente sunt mai vii si cu plus la ce a tarit omul inainte, asfel, in timp, tot adunand se schimba persoana, trairile proaspete ineaca vechile trairi intense(ranile).
Da, am reusit. Trecutul a trecut, nu-l mai poti schimba, viitorul conteaza. Pentru a depasi mai usor trebuie resemnare si gandire realista.
Nu.
Rani concrete nu se insanatosesc cu notiuni abstracte. Mai degraba tot oamenii se vindeca, ei insisi sau unii pe altii.
Uite un exemplu: deschid ziarul azi, 22 decembrie 2013, zi mare in 1989, acolo, la Comemorari, cateva familii, dupa un obicei pe care nu l-am inteles niciodata, comemorau moartea celor pierduti in `89, la revolutie. O mama si un tata plangeau moartea copilului lor, care avea in ziar o poza de elev. Scriau ca ei inca il asteapta sa se intoarca acasa, ca ei considera ca a murit degeaba si sufereau cumplit. Cati ani au trecut de atunci? O gramada de timp. Nimic n-a vindecat timpul! Pentru ca nu timpul vindeca ci oamenii. Si oamenii raniti la `89 nu-s vindecati, in marea lor majoritate.
Hai ca nu s-a dus nimeni sa culeaga panselute la revolutia din '89 indiferent de cat de constienti erau sau nu participantii ce au devenit eroi la scurt timp dupa aceea chiar si fara sa-si fi propus asta in mod deliberat.
Parintii aceia traiesc in trecut si a devenit o bolnavie pentru ei egoismul de care inca pot da dovada dupa 24 de ani. Ca nu poti accepta moartea copilului pentru restul vietii e una, e firesc, dar ca nu poti trai mai departe e alta. Iar timpul si-a facut deja treaba asa cum se poate in randul fiecarui om, altfel deja si-ar fi luat ambii parinti viata pana astazi.
Timpul lasa si urme, cunoscute ca amintiri. Mai depinde si de personalitatea omului, capacitatea lui de a trece peste greutati, dar asta tot in timp se dobandeste. La unii mai repede, la altii mai greu, iar unii mai ghinionisti nici nu vor mai apuca sa constientizeze. Timpul tot isi cam face treaba prin simplul fapt ca omul e predispus natural uitarii. Atentie, uitarii, nu stergerii complete de memorie!
Formularea "timpul vindeca" induce multa lume in eroare.
Dar timpul nu e un actor al vietii, ci un decor, cand ia infatisarea unui apus de soare de primavara, cand o ploaie rece si revigoranta de noiembrie, cand o zapada alba si pura ca inocenta unui copil...si tot asa, dar e vorba de trairi ale omului, iar practic, iti interpretez clipul pe care l-am postat mai sus asa cum ar trebui interpretat, cu toate ca mai recent a devenit o bataie de joc pentru reclame cu Van Damme si Chuck Norris...dar asta e lumea in care traim!
Nu. Cum sa vindece? Uita-te la parintii tai, la bunici sau la oricare din batranii pe care ii cunosti, ti se pare vreunul vindecat de toate ranile?
Peste unele deceptii, esecuri, pierderi se poate trece, altele lasa regrete permanente. Si timpul nu vindeca chiar toate ranile, nu e un doctor asa de bun... insa pe unele le amelioreaza, le estompeaza.
Si mai mult decat atat, as zice ca timpul e chiar un doctor prost, daca e doctor estetician!
Dimpotrivă, timpul adâncește rănile.
Zâmbind poți să treci peste orice.
O zi frumoasă!
Este adevarat. Timpul este unul dintre cele mai importante elemente atunci cand vine vorba de vindecarea ranilor fie fizice fie spirituale.
Am reusit sa trec peste perioadele grele, fie ca vorbim de situatia financiara, despartire, lipsa temporara a unei persoane, sau cele mai dificile cazuri despartirile definitive fie printr-o decizie impulsiva sau chiar despartirea cauzata de moarte. Toate situatiile m-au supus la incercari grele si m-au facut mai vulnerabil in fata ispitelor.
Cel mai important in aceste perioade grele, este sa nu dai semne de slabiciune celor din jurul tau, pentru ca aproape mereu exista persoane care vor sa profite de starea ta precara. Este important ca in prima faza sa nu incerci sa negi realitatea deoarece atunci perioada de recuperare este mult mai lunga. Trebuie sa incerci ca in aceste perioade, mai ales in cazul unei despartiri sau pierderi sa faci o schimbare in viata ta, ceva ce era planificat de ceva timp, desi parca nu ai putere. Asta s-ar putea sa-ti distraga atentia, sa te faca sa uiti sau sa predomine dorinta de a reusi, sa ai mai multe preocupari.
Timpul este elementul principal in acest proces. Impreuna cu un caracter puternic, persoane sincere si calde o sa duca treptat la depasirea acelei pierderi.
Timpul nu vindeca, doar trece. unele lucruri raman inscriptionate in sufletul tau pentru totdeauna..nu timpul este cel ce vindeca, ci persoana pe care o ai alaturi.
Nu,femeia vindeca orice te asigur eu daca o vezi una grasa si urata nu o sa mai vrei sa mori cand te gandesti ca o sa ajungi in iad cu ea
Da, atata timp cat il lasi, si daca il lasi nu lasa nici o urma. 
Bineinteles ca daca atunci cand o rana se vindeca tu tai cu lama pe acolo o sa ia iar timp sa se vindece si poate chiar o sa ramana urme.
Pierderi n-am suferit, deceptii da, dar acum sunt asa fericita ca a fost cum a fost, sunt libera si fericita, si sanatoasa, psihic si fizic, cu esecurile la fel, daca nu le-as fi avut, n-as fi fost cum sunt acum, si cum ziceam, acum sunt fericita si libera; cauta partile bune in ce esti si cum e prezentul si trecutul n-o sa mai conteze atat de mult, sau n-o sa conteze deloc, asta e vindecarea.
O sa trec peste asta dupa ce o s-o strang de gat probabil insa nu cred ca o s-o mai vad vreodata.
Timpul nu le vindeca doar le ascunde si acestea pot iesi tot timpul la iveala, durerea ramane chiar daca vrei s-o uiti.
Tine de memorie. Daca nu actionezi asupra ei cu acelasi stimul pentru o perioada indelungata, amintirea o sa se estompeze.
Trebuie sa vorbesti cu cineva care a trecut prin viata, aici nu stii cine iti raspunde si ce iti poatr spune, un psiholog este foarte bun in acest sens, insa parerea mea e ca nu conteaza timpul cat conteaza caracterul omului si spijinul care ii este accordat de persoanele din jurul sau.
Nu vindeca nimic.Altfel dezvoltam mai repede tehnologia somnului criogenic.Dezinteresul si o fire nepasatoare, poate avea rezultate de stergere a decptiilor in timp mai scurt.
Intr-adevar, toate astea se produc in timp, dar n-are nicio legatura.E doar o consolare atunci cand ne aruncam cu gandul in viitor, crezand ca vom scapa de amintiri.
Asteaza-te comod, cu coloana dreapta, relaxeaza-te si pune-ti la casti(obligatoriu) sa asculti asta:
http://www.youtube.com/watch?v=g7EHidYj9BQ
Incepe sa iti imaginezi cum muschii tai se relaxeaza, progresiv, incepand ori de la picioare, ori din crestetul capului(cum iti vine mai usor). Dupa ce te-ai relaxat total, imagineaza-ti ca toate perceptiile tale senzoriale se inhiba, pentru a intra intr-o transa VAKOG(vaz, auz, kinestezic, olfactiv, gust).
Poti folosi o numaratoare inversa daca te ajuta, imagineaza-ti un lift al relaxarii, trepte, etc.
Ajuns in punctul in care esti complet detasat de realitate, aminteste-ti in detaliu amintirea care iti provoaca un sentiment neplacut, transpune-te cu toate simturile in acea situatie si simte cu toata fiinta ta ce sentiment iti provoaca.
Dupa aceea, incepe s-o "ametesti":
1) Imagineaza-ti ca tot ce se petrece are loc in alb-negru
2) Schimba vocile tuturor cu un ciripit placut de pasarele
3) Imagineaza-ti-i pe toti bebelusi
4) Suptiaza toate vocile
5) Deruleaza cu incetinitorul
6) Deruleaza de 3 ori mai repede
7) Ia parte la intamplare din perspectiva obiectiva, din ochii unei fiinte/obiect care asista la discutie
8) (neaparat la sfarsit) Deruleaza invers intamplarea.
Daca ai facut cum trebuie exercitiul, valoarea sentimentala a intamplarii s-a diminuat undeva la 5-10%, sau chiar a disparut.
Trucusorul asta poate ajunge sa iti stearga amintiri(/anumite detalii din acea amintire), asa ca, ai grija cu el.
Nu va inteleg pe astia de va vreti suparati pe viata. E o moda? Ziceti-mi si mie ca nu reusesc sa ma descalt.
Ba le vindeca. Nu inseamna ca nu poate lasa cicatrice. Depinde de interpretare, domnisoara rece cugetatoare...
Timpul nu vindeca, doar le trimite in uitare.
Doar tu iti poti vindeca ranile in totalitate.
Nu este adevărat. Timpul doar te face să le uiţi mai mult sau mai puţin, îţi abate atenţia de la ele; aşterne o plapuma de ceaţă peste ele, ca să zic aşa. Dar amprentele, cicatricile rămân pentru totdeauna şi lasă urme şi asupra propriei persoane.
Da si nu, si o sa iti argumentez,
Eu in prezent am 18 ani iar mama mea a facut cancer de san cand eu aveam circa 7-8 ani, pe parcurs mi-a murit bunica in 2005 apoi bunicul in 2009 urmand ca in 2010 sa imi moara si mama culmea de ziua ei de nasterea si matusa mea la o luna fix dupa, Plus alte traume psihologice sa le numesc asa.
Timpul te ajuta sa treci peste pentru ca nu te mai gandesti la acel lucru iar daca te gandesti numai are aceeas intensitate un exemplu e, Nu orice om din lumea asta ar vrea afectiunea mamei sale in cazul in care ea numai e, din nou? Insa alti factori ca timpul oamenii din jur si persoanele aproapiate au facut adaptarea si trecerea mai usoara? Eu zic ca da, sau omul respectiv a avut un caracter mai puternic obisnuit cu greul, Cum de altfel ma vad pe mine singuratic mai ales ca locuiesc singur de 2 ani jumate si melancolic intr-un timp, Cele ce mau inconjurat mau schimbat si m-au facut sa devin mai realist decat eram si sa percep aceste dureri suferinte intr-un alt mod, Intr-adevar cum multi vor spune fata/femeia ne ajuta pe noi ca barbati sa trecem peste acele dureri intiparite in memoriile noastre mai usor, deoarece ne ofera ce pentru care sa ne dam ce avem mai bun si ne ofera afectiunea pe care altii o inlocuiesc prin vicii, Si in concluzie, imi cer scuze ca m-am dat ca exemplu si ca m-am abatut de la subiect o idee, Dar da timpul poate sa te ajute sa treci peste, si NU, nu te ajuta deoarece conteaza mult si factorii externi, oameni ce te inconjoara, felul tau de a fi, Gandirea, personalitatea, Tandretea si empatia primita de la anumite persoane, Cel putin pentru mine si in general asa e.
Consider ca nu ai cum sa treci peste toate acestea pentru ca omul nu uita decat se preface ca iarta
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
