anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

În originalul ebraic al Bibliei, numele Domnului este Elohim, substantiv plural. De altfel, Biblia foloseşte pluralul şi în alte ocazii. Dumnezeu spune: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră" (Geneza, 1; 26). la această,, acţiune" au participat mai mulţi care semănau între ei? Întrebarea e cu atât mai pertinentă cu cât îi vedem implicaţi pe unii dintre îngeri, despre care nu se spune nicăieri de unde au apărut.„Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au luat dintre ele sotii, care pe cine şi-a ales [...] În zilele acelea erau pe Pământ uriaşi, şi chiar după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi acestea le dăruiau fii: aceştia sunt uriaşii din vechime, oamenii cei vestiţi." (Facerea, 6; 2, 4).
Pana la urma, cati fii a avut D-zeu? Sau nu cumva aici este vorba de unele zeitati sumeriene?(vechiul testament este inspirat din texte sumeriene)

8 răspunsuri:
| hominid dreak a răspuns:

In dumnezeire se include trinitatea:Tatal, Fiul si Duhul Sfant.Cat despre fiii lui Dumnezeu din Gen. 6 nu erau ingeri.Copii ai lui Dumnezeu sunt toti cei rascumparati prin sangele lui Iisus(asa spune Biblia), iar fiii oamenilor sunt cei ce traiesc in pacat, in neascultare.

| BeT a răspuns:

Buna, imi permit sa raspund si eu la intrebarea dumneavoastra in limita cunostintelor mele(teologice). In primul rind doresc sa va spun ca "biblia"pe care o detinem noi-este o traducere nu prea exacta pot zice, deoarece adevarata "biblie"a fost coborita in limba ebraica si se numeste Tanah sau Tora, Mose sau Moise, Omul lui Dumnezeu, a primit Tablele Legi si Tora(biblia)scrisa si Tora vorbita-adica:-Cea vorbita o explica pe cea scrisa si ea a fost transmisa de Moise lui Ioshua, acesta a transmis-o Batrinilor, acestia Marii Adunari si tot asa pina in zilele noastre, Tora(biblia)nu este un document istoric. EA detine toate secretele Creatiei Divine, de la inceputul lumii pina la sfirsitul EII.Creatorul Divin-Domnul Dumnezeu, UNUL, este si cu totii sintem-fii si fiicele, LUI, EL-CREATORUL, ne-a trimis aceasta Carte-SFINTA.pentru.a ne informa:Cine sintem noi oamenii si care este adevaratul nostru scop aici pe" terra". Mult respectatul meu prieten, istoria noastra a oamenilor este foarte lunga, daaaar daca dorim cu adevarat putem afla azi:Cine sintem NOI, cu adevarat.si eu m-am nascut"crestin". dar m-am lepadat de aceasta"FALSA-DOCTRINA". Iti spun si de ce-deoarece noul testament zice in felul urmator:Crede si nu cerceta:in schimb Vechiul Testament spune asa:Cerceteaza ca sa poti ajunge la Mine, zice-UNICUL CREATOR.in zilele noastre este foarte usor sa ajungi la Adevar, dar pentru.asta trebuie sa vrei sa accepti Adevarul, Precum Creatorul este UNUL singur, tot la fel si Adevarul este numai Unul. logic, nu crezi mult respectatul meu prieten?!

| PlAC a răspuns:

Dumnezeu are nenumarati fii. Dar cel dintai Fiu e Iisus Hristos. Iisus a existat dintotdeauna la fel ca si Dumnezeu Tatal. Dumnezeu este dusmanul cel mai mare al zeilor.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Dupa cum bine stim, Elohim inseamna trinitatea, de aceea se si spune in plural. Aproape orice rugaciune in ivrit incepe cu:Elohim ata Adonay, Melech a ha-olam...sau,Baruch ata Adonay Eloheinu Melech ha-olam. Elohim(eloim)se foloseste pentru ca este o forma de adresare a unui preasfant, precum(un exemplu)Preasfintia voastra, asa cum crestii se adreseaza in plural(voastra)unui preainalt slujitor al bisericii, sau cand ne adresam cu respect si educatie(pl, pers. a II a) unei persoane mai in varsta sau unui inalt demnitar.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

I blaspheme the holy ghost! Cat de idioti puteti sa fiti si sa credeti ca pamantul e plat? si ca soarele inconjuara pamantul.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Exista doua variante cu privire la fii lui Dumnezeu
o varianta este; ingerii care nu si-au pastrat vrednicia si au ajuns sa fie condamnati pentru iad conform Noukui testament; @petru si epistola lui Iuda
iar a doua varianta sunt fii lui Set ce a inlocuit spita de neam a lui Abel din cartea Facerea.

| florinmarius a răspuns:

Sunt multe feluri de religii si credinte iar despre carti nu mai zic dumnezeu este unul singur chiar daca altii il numesc iehova elohim etc ceea ce nu mi se pare corect dumnezeu este unul iar partea cu zeii.mai bine lasa stima

| ewen a răspuns:

Un singur Dumnezeu in trei ipostasuri, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, referitor la(„Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră" )(Geneza, 1; 26). Fii lui Dumnezeu se numeau inainte ca si acum toti crestinii, iar la intrebareasadPana la urma, cati fii a avut Dumnezeu?), Un singur Fiu ca si Dumnezeu intrupat din Sfanta Feciara Maria.