Nietzsche in "Amurgul Idolilor" critica aspru idealurile ascetice. In opinia sa, a incerca sa "castrezi" un impuls natural, a te opune dorintelor care isi au originea in corp e ceva de condamnat; o metoda de care doar cei cu caracterul cel mai slab au nevoie pentru a face fata lumii. In opinia sa, omul superior este cel care reuseste sa "spiritualizeze" impulsul, fara a decadea in degradare morala.

Eu interpretez asta ca insemnand ca abordarea corecta cu privire la impulsurile fizice e sa amani satisfacerea lor instanta de dragul unei experiente mult mai placute in viitor. Nu strict "delayed gratification" in sensul in care ignori confortul pentru a obtine un rezultat mai inalt in viitor. Ci, ca exemplu, a refuza sa bei un pahar de vin cand ti se face pofta, pentru ca dupa o luna de abstinenta sa poti merge la o degustare. Sau a refuza sa-ti iei un baton snickers in fiecare zi, pentru ca la finalul saptamanii sa poti sa-ti iei un tort intreg.

Cumva a te abtine din placerile cele mai simple de dragul de a te putea pune in pozitia in care sa te bucuri de varianta lor mai rafinata.

In conditiile acestea, ce ar trebui sa faca "omul superior" in conditiile in care se intampla des sa se confrunte cu un impuls atat de puternic ca nu poate fi ignorat? Se justifica "castrarea" acestui impuls in acest caz?

Zi-i Nietzsche și lasă-l.

Nietzsche a fost un bun diagnostician al problemelor modernității, dar nu pun mare preț pe soluțiile lui.

Omul care se consideră superior doar pentru că face lucrurile diferit prin efort și prin negarea propriei naturi, este omul care ar trebui evitat de toți. Nietzsche a tot demontat moralitatea. Nu știu la ce te referi. În opinia sa, omul superior își construiește singur principiile pe propria sa voință. Totuși, cred că uneori e bine să îți negi impulsurile dacă principiile tale induc o rațiune care să facă acea negare să merite. Însă, asta e altceva.

Dacă unul are impuls să îi dea altuia cu ceva în cap ar trebui să își asculte impulsul ca om superior?
Nietzsche și toți filosofii au păreri diferite.Nimic din ce spune niciunul nu e adevărat general, ci doar pentru anumite persoane, pentru anumite circumstanțe.

Îmi place Nietzsche, dar nu sunt de acord cu ura lui împotriva ascetismului. Experiența ascetică nu este "castrare" ci reorientare și eliminare de distrageri. De exemplu asceticul creștin; nu se abține de dragul abstinentei sau din ură pentru impulsuri. Pur și simplu vrea să-și orienteze toată atenția și ființa sufletului său catre Dumnezeu și atunci pornește o luptă a voii. Nietzsche vorbea de "vointa de putere", dar la creștinul ascetic e vorba de "vointa de Dumnezeu" si ca aceasta vointa sa fie cat mai puternica și stabilă asceticul luptă împotriva factorilor care îi slăbesc voința de Dumnezeu.

Iar ce ai zis tu legat de abținerea temporară pentru o plăcere mai mare ulterioară nu mi se pare decât o formă mai rafinată de hedonism. Adică tot pentru "micile plăceri" trăiești, dar faci și un pic de "asceză" de dragul acelor plăceri. Mi se pare o paradigmă care nu duce nicăieri sincer. La urma urmei e doar consum fără sens și n-are a face cu existența și sensurile mai înalte. Până și din perspectivă nietzscheană cred că te îndepărtezi de "vointa de putere" aici.