| Kazimir a întrebat:

Nu mai stiu acum daca maturizarea presupune cladirea unor principii sau daramarea unor credinte. Voi ce parere aveti?
mai multe detalii aici: http://uitatecumoard.wordpress.com/2011/05/03/scrisoarea -i/

Răspuns Câştigător
ÉrotiqueConseils
| ÉrotiqueConseils a răspuns:

Bună.
Am citit postarea acelei persoane şi mi-am dat seama imediat despre ce este vorba.
Adolescenţa este perioada cea mai importantă care face legătura între copilărie şi maturitate. La această vârstă, individul se consideră capabil de a lua propriile decizii, crede că formarea unor principii sau dărâmarea unor credinţe înseamnă maturizare.
Autoarea blogului ar fi trebuit să se întrebe :,,sunt destul de matură ca să-mi dau seama ce presupune maturizarea?"
Probabil şi-a pus întrebarea asta şi răspunsurile au fost două : clădirea unor principii (greşit) şi dărâmarea unor credinţe (eronat).
A fi matur nu înseamnă neapărat să fii adult, înseamnă să fii capabil să îţi asumi responsabilităţile, să te gândeşti la consecinţe înainte de a face un lucru, să ştii ce înseamnă să fii independent, iar maturitatea apare în urma confruntării problemelor vieţii.
Aceasta începe din prima clipă de viaţă a unui individ, iar persoanele care contribuie la maturizarea lui sunt părinţii. Dacă individul este răsfăţat sau neglijat de către aceştia, procesul de maturizare este perturbat s-au blocat.

Baftă!

11 răspunsuri:
| Alphawolf a răspuns:

Am citit articolul. Amandoua variantele sunt posibile.

Copiii sunt naivi. Copiii nefiind patiti, pentru ei importanta lucrurilor este scazuta - fiind scazuta nu pot gandi in ansamblu, ca nu-i intereseaza destul. Le mai lipsesc si cunostintele necesare.

Omul cu cat inainteaza in varsta, viata il incearca din ce in ce mai mult, devine mai patit, pune mai mult pret pe lucruri, deci devine mai precaut. Aceasta precautie este un fel de frica, iar ea, la foarte multe persoane, poate lua amploare, persoanele fiind conditionate de ea si in cazuri in care nu este necesara. Problema este ca, la persoanele trecute de o anumita varsta inteligenta scade si frica preia conducerea(nu cred ca este valabila pentru toata lumea, deci fara generalizare). Ce vreau sa zic este ca, frica, in cele mai multe cazuri, nu este realista. Frica este buna, pentru a nu ne aventura deplasat, dar mai buna este gandirea sanatoasa(realista), ea poate cantarii situatia bine si asfel frica este eliminata cand nu este cazul. Pentru o gandire sanatoasa este nevoie de un trai decent si de o alimentatie sanatoasa(Men sano in corpore sano). Saracia creeaza inferioritate, umilire etc. Deci, lucrurile materiale conteaza, chiar foarte mult.

Pentru a intelege ce sunt credintele trebuie cautat la radacina. Educatia si valorile obtinute ne creeaza un caracter si un mod de a gandi. O persoana intelege existenta in functie de intensitatea tuturor caracteristicilor si informatiilor detinute de ea. Suntem diferiti in totul(sentimente, inteligenta, cunostinte) iar asta ne face sa intelegem existenta diferit si sa avem convingeri diferite.

| bebetho a răspuns:

Clădirea unor principii şi înlocuirea lor pe parcurs şi tot aşa.
Problema e că mai sunt credinţe pe care nu le schimbi, doar le intensifici, atunci vorbim de o hrănire a credinţelor.

| Kazimir explică:

@anonym probabil ca daca ai fi citit si pe blogu meu ti-ai fi dat seama ca nu sunt deloc de acord cu ce ai zis.

| Kazimir explică:

@Harciog de la tine si de la altii (care din fericire n`au raspuns) ma asteptam la critici de prost gust. stiu ca exista semidocti desavarsiti ca tine pe aici pe care pur si simplu ii manana in cur si uita sa se scarpine. ce zici bagam o doza de diacetilmorfina sa ne simtim mai bine? sau poate o berica si un mic?

| Kazimir explică:

@Harciog critica la blogul meu = critica la adresa mea.(sa nu mai zic de cuv gen cretinism si grotesc) deci probleme? nu mi-ai raspuns la intrebare totusi sau esti lipsit de vicii? ti-as recomanda si o femeie din cand in cand. daca nu`ti gasesti iubita incearca pe centura sau langa baraj... inteligenta ta ma lasa fara cuvinte

| Kazimir explică:

@Harciog succes la gasirea unui prieten (ma rog te consider gay)
semnat,
domnul blog de 2 lei

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

"Nu la lumea materiala trebuie sa renuntam ci la trecut si la conditionarile acestuia, la sistemul de convingeri gresite care ne inlantuie si pe care fiecare generatie il impune generatiei urmatoare".Sa nu ma iei cu blogul tau pentru ca blogurile mi se par cele mai de prost gust personalizari care confera fiecarui individ posibilitatea de a arata o personalitate dincolo de orice adevar.Adeca o personalitate umflata cu cretinisme singurul scop fiind de a-i arata superioritatea individului.GROTESC dea dreptul.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Dar,daca te uiti bine, n-a fost nici o critica practic la adresa ta.Nu mi-am spus decit parerea despre bloguri.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Domnu blog de doi lei, scuzoaiele mele pentru deranj.Nu mi-am inchipuit niciodata ca as fi mai inteligent ca altii si totusi nu am nimic impotriva celor ca tine care tin s-o demonstreze.Succes in demonstratii domnule blog de doi lei.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

A fi gay e o orientare sexuala careia nu-i am nimic impotriva si care, contrar a ceea ce crezi, nu cred ca tine de inteligenta.Greseala mare este ca nu sint.La tine in schimb e altceva.Tu crezi ca jignesti cu asa ceva ceea ce imi miroase a discriminare.Mai scoate domnule blog de doi lei.Sint si cam brunet.

| anonym_6899 a răspuns:

„credintele" au la baza principii. construind principii vei fundamenta credinte. credinta dispare cand nu mai este sustinuta de niciun principiu.