Nu stiu de ce, dar atunci cand aud ca a murit nu stiu cine, parca ma bucur putin pentru el, chiar il invidiez. Oare e un semn de depresie?
Am vazut mereu moartea ca pe un dar divin. Nu mai stiu in ce cultura oamenii se bucurau cand murea cineva si plangeau cand se nastea. Parca dacii?
De ce nu te-ai bucura cand o persoana pleaca de aici din valea plangerii?

Mi se pare obscen felul in care se vorbeste despre moarte astazi. Se vorbeste public, se creeaza panica, se prezinta ca lucrul cel mai grav, etc. Poate ca lucrul cel mai grav este moartea sufletului si cred ca sunt multi asa, morti demult.

Si este exact acest fel de distorsiune periculoasa a realitatii, promovata de religie, motivul pentru care oamenii sunt dispusi sa se detoneze in statiile de metrou.

Te asigur ca nu e depresie ceea ce ai spus, dar esti intr-o panta mai nasoala!
Moartea nu a insemnat niciodata un motiv de bucurie decat petru cei care au peste 90 de ani si s-au saturat de viata sau pentru persoanele care au afectiuni grave nevindecabile si nu-si mai doresc sa traiasca...
Sa zici ca moartea e o cale catre fericire, nu stiu ce sa zic.
Avem motive de genul asta comice in societate, unul dintre ele este cimitirul vesel de la Săpânța!
Cea mai apropiata stare cand te gandesti la moarte ar trebui sa fie tristetea, nicidecum bucurie, faptul ca nu ai sentimente si ganduri normale aplicate la situatii normale denota ca nu esti "normala".
Copilul care cade, isi juleste genunchiul si rade e clar un copil cu probleme psihice, copilul care cade se juleste si plange este un copil normal; daca observi dupa cauza si efect functioneaza incadrarea in normalitate!
Nu am fost rautacios cu tine doar am scris referitor la ceea ce ne-ai scris. no offence

De ce nu te-ai bucura cand o persoana pleaca de aici din valea plangerii? Pentru că astfel celebrezi, deci valorizezi moartea, iar nu viața. Un animal nu face asta niciodată. Dacă tu o faci, negi viața. negi nevoia de supraviețuire. Viața personală este o luptă cu moartea constantă. Așa reușete viața să continue.
Poate ca lucrul cel mai grav este moartea sufletului. Sufletul este o entitate din cadrul unei doctrine, deci a unei narațiuni fără conexiuni cu faptele, cu evenimentele. Astfel un suflet nu are cum să moară. Moare doar ceva ce a fost în viață.

Dacă nu e depresie, e o neînțelegere de sine, o pierdere a eului. Nu te-ai descoperit cu adevărat pentru că, probabil, involuntar, ai fugit toată viața de realitatea ta și a lumii exterioare. Eu așa te văd. Mă pot înșela, dar de ce să nu o spun?
Trecând de persoana ta, o credință sau alta nu schimbă cu nimic natura morții, a trecerii în inexistență. Chiar dacă încerci să te convingi că acea persoană merge într-un loc mai bun, mă îndoiesc că sunt lacrimi atât de multe care pot echivala ștergerea din existență.

E un semn ca trebuie sa mergi la psiholog cand nu ti-e frica de moarte si chiar ti-o doresti.

E un semn psihiatric specific.

E primul pas. Mai incolo o sa te apuci sa-i omori tu ca sa-i scapi de valea plangerii si sa-ti implinesti misiunea divina. N-ai fi prima. O vizita la psihiatrie ti-ar prinde bine.

Dacă ți se pare că moartea este așa o binecuvântare și un "dar divin", atunci care-i treaba cu întrebarea asta?

" în 13 Septembrie | LaviniAna a întrebat:
Ce masuri de protectie va luati azi, fiind 13?
Eu am dormit pana la 3 ca sa scurtez ziua.
Nu ies din casa pana la miezul noptii.
Stau mai mult pe langa pat.
Nu folosesc oglinzi.
Daca totusi trebuie sa ies, am grija la pisici negre, capace de canal, scari si deochi. Alte sugestii?"

Pare că te temi destul de mult de moarte, chiar mai mult decât restul oamenilor.

Cred că e mai degrabă nebunie decât depresie
Chestia asta cu momentul de hybris cred că o aveau egiptenii,nicidecum dacii.
Chestia asta cu momentul de hybris e prezenta și în Iona de Marin Sorescu însă nu am o definiție exacta pentru termenul respectiv, chestia e că omul când se naște ia parte la suferința lumească, declanșandu-se acest moment de hybris.

Cât despre moartea spirituală, da, din păcate mulți sunt in acesta ipostaza.
Cât despre chestia cu panica și moartea, e evidenta, fiindcă până la urmă prezenta noastră nu va mai conta după dispariția noastră și e evident că mulți se panichează pentru asta.

Ce oameni ciudati Sper sa traiti 200 de ani daca tot nu va place moartea

Nu! Nu ești în depresie. )
Ești doar fericită pentru răposatul și poate oleacă tristă că biletul ăla nu l-oi prins tu, pentru că adevărul, este că aici e Iadul, nu acolo. Aici e Iadul. Iar noi mai slabi de îngeri, zicem doar că e viața grea, că e nedreaptă, bla-bla, dar de fapt, demonii pândesc pe aici și ne încurcă viața. Și viața devine un iad.

Și da, ai dreptate, mulți și-au pierdut sufletul de mult sau trăiesc pe aici ca niște zombi, de fapt majoritatea, doar existăm de ani, nu mai și trăim. Și deși mulți nu au tupeul să o admită, mulți își doresc în realitate să plece de aici.

Deci pune o vorbă bună pentru răposatul, oricine o fi, să-l ierte God, dar pune vorbă și pentru noi, că și noi vrem să plecăm. )

Cât despre cum se vorbește despre moarte, poate e pentru că în trecut lumea care murea era o pierdere pentru curte/pentru rege, pentru tribul, care supraviețuia doar unit, dar în realitate, vii singur pe lume și singur pleci. Acolo e doar teatru ieftin și o mască socială. O mască pe care toți am purtat-o de ani spre calea morții. Când răposatul s-o dus, trebuie să se adună un neam întreg, și chipurile să plângă. De fapt nici plânsul nu mai are farmec ) e unul ieftin și în realitate la final, toți râd și împart vase (cel puțin așa e la ortodocși) și dacă se poate vasele se dau tot neamului, care de cele mai multe ori au la fel de multe vase ca și răposatul, in locul să dai vasul și mâncarea unui sărman, care chiar se bucură de mâncarea aia și vasul ăla.
Deci judecă tu de aici, dacă asta e chiar pomană sau fanfară. )

Rugaciunea Arcangelului Gabriel pentru a castiga luptele intunecate ale mintii

"De ce nu te-ai bucura cand o persoana pleaca de aici din valea plangerii?" Sa plece de unde?
Poate nu ma bucur pentru ca cel care moare, in general, are faimilie, oameni care tin la el etc...

Dar tu de ce, mai exact, te bucuri cand moare cineva?

Tot mai mulți devenim nebuni nu știu de ce! Nici eu nu pot sa mai fiu omul ce eram, sunt izolat și nu mai simt sa comunic cu nimic, am numai scârbă fata de semenii mei, mi lehamite de societatea asta. Fa ceva sa nu ramai singura sa fii mereu în preajma oamenilor și de ai detesta cel mai mult acest lucru tot e mai benefic decât sa fii solitara, singurătatea e cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unui om.

Moartea este ceva natural și ceva sigur. Murim de 2 ori. O data când sufletul părăsește corpul iar a doua oara când ultima persoana care te cunostea si te mai pomenea moare.