Sall, Vreau sa imi spuneti niste intamplari reale despre spirite sau alte fenomene stranii. mersi. dar sa fie reale!

Din pacate n-am supravetuit incat sa ajung sasi povestesc acuma, da cu prima ocazie cand ma vad cu o fantoma o sasi spun, ca am imaginatie bogata e altceva nu inseamna ca exista fantome, cand vei visa lucid vei vedea cum e si sa nu poti scapa din visul ala

Cine îți va răspunde la asta, te va minți cel mai probabil.

Era vara anului 1932. M-am decis să mă mut într-un mic cartier din Sacramento, sau era București? Nu mai știu. Era o zi ploiasă de vară. Tocmai se arătau primele raze ale soarelui care erau gata să lumineze începutul unei noi ere pentru mine, luna octombrie. Săteteam la barul de lângă magazinul de alimentare și am observat cum camera a început să capete niște forme fluctuante și irefutabile, așa că m-am dus acasă și am tras un pui de somn. Mă trezisem pe podea lângă câinele meu Frank care îmi lingea fața și parcă mă implora să îl scot la o plimbare. Nu știam de ce, dar aveam să aflu motivul imediat a doua zi. Lunile treceau și plățile facturilor de asemenea. Credeam că trebuie să abandonez acel lăcaș minunat, credeam că totul s-a terminat, dar de odată aud la ușă un ciocănit. Era vecina care îmi pregătise o prăjitură cu mere. Ochii ei erau ca abanosul, părul ei ca cea mai fină țesătură neagră, chipul era unul angelic. Cu toate că era atât de frumoasă prezența ei acolo îmi spânzura de suflet parcă o bucată mare și grea de plumb care mă intoxica cu ireversibilitatea timpului și crudul adevăr. Știam ce trebuie să fac. Era ultima mea șansă. Nu am reușit să rezolv rebusul din ziarul pe care l-am luat în acea dimineață de la magazin. Drumul era pustiu, pământul ud și rece, încă ploua...Fiecare picătură de ploaie simțeam cum îmi oferă o mângâiere deosebită, care deși rece, mă încâlzea și mă făcea să cred că pot să sper la un nou început. Pot să tind către stelele pe care nici nu puteam să le văd înainte, pot să le și ating. Prea mult am fost încătușat într-un univers care putea doar să mă întunece și să mă acopere de praful ruinelor sufletului de care obișnuiam să mă bucur. Coridorul era plin de becuri care pâlpâiau iar geamul din capăt era deschis. Nu am știut când am ajuns acolo. Tot ce am putut vedea a fost casa de vizavi care putea să fie a mea și care mă făcea să cred că am pierdut. Am pierdut lupta cu mine și cu aspirațiile mele dar sunt sigur că războiul de abia a început și pentru a-l câștiga va fi nevoie să îmi sacrific aripile năpârlite de soare ca să pot cădea înapoi de unde am venit, înapoi în pământ...Nu mai suport să îi simt chemarea.

Indiferent cate experiente am avea, tu nu poti decat sa crezi sau nu in ele. Experientele pe care le ai sunt ale tale, numai tu esti indreptatit sa crezi in ele. E tot o forma de credinta, dar e una mai autentica.

Aveam în jur de 10 ani. Trecut de 10 seară, multă linişte, geamul deschis ( era vară ) şi eu mă uitam la Fenomene stranii. Şi cade o carte de pe birou.
Să mor acolo.

Daca imi spui povesti reale cu Dracula o sa-ti spun si eu cu spirite si cu intamplari paranormale. Nu exista paranormale reale. Unele sunt minciuni sfruntate, altele sunt nascocirile unor minti dezechilibrate.