| laSoledad a întrebat:

Se spune ca de lucruri/ situatii obisnuite te plictisesti usor, dar de ceea ce iubesti, deloc. Tot astfel, se stie ca iubirea poate insemna cunoastere. Dar momentul in care omul nu il mai iubeste pe celalalt; in care persoana iubita devine in ochii lui la fel de obisnuita ca si celelalte lucruri pamantesti? Acela sa fie momentul in care iubirea nu mai reprezinta cunoastere pentru el, caci tot ceea ce a cunoscut despre celalalt acum ii este indiferent si strain? Nu conteaza daca este sau nu moral sa spui daca te-ai plictisit de un joc si vrei altul, daca te-ai plictisit de un loc si vrei intr-altul, daca te-ai plictisit de nivelul la care ti se preda fizica mecanica si vrei sa treci la cea cuantica, ba tocmai, este un lucru bun: denota ca esti un om deschis la minte, curios, doritor sa evolueze. Dar in situatia in care se plictiseste de cel apropiat, mai este oare moral sa afirme (greu de afirmat franc in fata) asa ceva?! Sa fie oare vina "dorintei" de cunoastere care a invins in final iubirea, ori prea-cunoscutul plictis? Daca mai inainte spuneam ca deschiderea mentala, curiozitatea, aspiratia spre alte niveluri ale cunoasterii innobileaza pe om, ei, uite cum, tot pe el, tocmai prea-cunoscutul plictis il caracterizeaza prin excelenta in ceea ce priveste iubirea. Ironic, nu?

Răspuns Câştigător
| Darkmagic a răspuns:

Iubirea este o emotie, nu atat de puternica precum ura sau teama, dar totusi indeajuns de persistenta, ca sa iti inhibe fix partea rationala, iar "Cunoasterea" despre care pomenesti in intrebarea ta, duce mai curand spre o anume "obisnuinta", termen care se situeaza foarte aproape de "prea-cunoscutul plictis".

9 răspunsuri:
| Lioana a răspuns:

Iubirea nu are legatura cu cunoasterea. Poti sa iubesti pe cineva fara sa cunosti multe lucruri despre el (iubirea oarba) iar pe altcineva sa-l iubesti doar dupa ce ajungi sa-l cunosti (iubirea rationala). Mai exista iubirea pasionala care e obsesiva si va iubi indiferent de cunoasterea persoanei si indiferent de cate dezamagiri va avea parte prin cunoastere.
Iubirea oarba nu e chiar iubire. Omul iubeste persoana din imaginatia lui nu pe cea reala. De aceea aceasta iubire se poate stinge atunci cand se loveste de realitate.
Cunoasterea e relativa. Azi omul e intr-un fel, maine va fi altfel. Schimbarea intervenita in oameni cred ca deterioreaza relatiile mai mult decat plictiseala. Ma refer la schimbarea in rau. Daca schimbarea e in bine atunci dimpotriva iubirea va creste.

| JustBlackNoGrey a răspuns:

Nu poti niciodata sa cunosti in intregime o alta persoana pentru ca nici pe tine insuti nu te cunosti. cei care se plictisesc sunt slabi de minte. de aceea se plictisesc, pentru ca a lor idee despre ceea ce inseamna cunoastrere e limitata, atata ii duce capul.
insa nu vad legatura dintre iubire si cunoastere. tocmai, cu cat stii mai multe despre o persoana cu atat tii mai mult la ea. iubesti pentru ca iti place de acea persoana, nu pentru ca nu o cunosti raised eyebrows

| laSoledad explică (pentru Darkmagic):

Exact. Antagonia apolinic-dionisiac, rational-luciferic. Vorbeam de cazul omului rational si rece, insetat de cunoastere care crede ca a cunoscut tot ceea ce s-a putut cunoaste despre persoana apropiata, pentru care iubirea nu mai reprezinta o posibila cale de cunoastere despre aproapele si despre sine, tot ceea ce a trait ramanandu-i, la final, indiferent si strain. Plictisul poate interveni ca nisipul in oprirea focului dionisiac al iubirii in cazul omului din tipologia intelectualului pesimist.

| laSoledad explică (pentru JustBlackNoGrey):

Sunt de acord cu prima parte a mesajului tau. In plus fata de ce ai zis, consider ca atat unul slab de minte cat si un intelectual arogant ar putea intalni acelasi plictis la un moment dat. Vezi antagonia apolinic-dionisiac, rational-luciferic. Vorbeam de cazul omului rational si rece, insetat de cunoastere care crede ca a cunoscut tot ceea ce s-a putut cunoaste despre persoana apropiata, pentru care iubirea nu mai reprezinta o posibila cale de cunoastere despre aproapele si despre sine, tot ceea ce a trait ramanandu-i, la final, indiferent si strain. Plictisul poate interveni ca nisipul in oprirea focului dionisiac al iubirii in cazul omului din tipologia intelectualului pesimist.

In legatura cu ultima parte a mesajului tau referitoare la relatia dintre iubire si cunoastere, ei bine, ti-ai dat raspunsul chiar in propozitia ta urmatoare. "tocmai, cu cat stii mai multe despre o persoana cu atat tii mai mult la ea." Exact aceasta era legatura despre care vorbeam si care, in cazul intelectualului pesimist, trecut de primele iubiri, este tot mai subreda. Renunta in a mai cauta vreun strop de cunoastere (despre sine/celalalt/lume) in interactiunea cu cel iubit, scepticismul si plictisul dictandu-i directia catre abandon. Iti recomand sa-l citesti pe Blaga pentru o viziune pro legaturii iubire = cunoastere (luciferica) si pe Cioran, Nietzsche, Sartre pentru viziunea contra, care, de altfel, merita macar luata in considerare, daca nu chiar apreciata de tot omul.

| JustBlackNoGrey a răspuns (pentru laSoledad):

Tot felul de oameni au avut tot felul de ideologii. foarte bine pentru ei, dar consider ca sunt indeajuns de intreg la minte incat sa stiu si singur ce e aceea iubire, iar ceea ce descrii tu ca ar fi un intelectual pesimist e un psihopat/sociopat - care de fapt nu a simtit niciodata ce e iubirea. doar a simulat-o, i-a placut ideea de a iubi si a fi iubit, insa a ramas doar la idee si contemplare.

| laSoledad explică (pentru JustBlackNoGrey):

Acolo nu era vorba atat de iubire cat despre problematica cunoasterii, dar mai trebuie sa treaca putin timp pentru Blaga...

| T0T a răspuns:

Eu nu cred că e vorba de iubire de la început în cazul acela iar mulți oameni sunt incapabili să o simtă și după încep să tragă concluzii greșite în legătură cu aceasta. Cunoașterea, în general, se rezumă la ceea ce există în universul nostru, iar dacă iubești poți considera ca univers persoana iubită pe care de asemenea trebuie să o cunoști. Atunci când vrei să cunoști altceva, să abandonezi, atunci acea persoană nu a fost un univers, ci doar un obiect nu prea semnificativ din acesta care, după ce a fost studiat, este lăsat baltă pentru a se trece la următorul. Ăsta e universul afectiv al unora, o călătorie neîncetată printre diverse obiecte, numite oameni. Un lucru măreț cu adevărat special este un lucru care cuprinde mai multe obiecte. Pe acel lucru, sau univers afectiv, fiecare îl asociază cu ceea ce vrea și ce e capabil să simtă(cu o singură persoană sau cu un lanț de persoane și momente lăturalnice prin călătoria sa numită viață...adică niște popasuri). Nu pentru fiecare există nevoia de a se contopi cu adevărat cu cineva din punct de vedere afectiv, ba chiar e destul de rar, însă cu atât e și mai special.

| JustBlackNoGrey a răspuns (pentru T0T):

Un raspuns foarte bun. mai ales la cum te-ai referit ca se confunda iubirea cu studiul acelei persoane de parca ar fi un obiect. ti-as da si eu folositor + inteligent, dar inca nu pot face acest lucru... straight face