IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink
IRÓNIC1 adv. Cu ironie; batjocoritor. /
Sa iti placa sa faci ironii, sa razi de ceva, sa spui ceva ironic, batjocoritor, intepator.
E un fel de usoara batjocura la adresa cuiva(in sensul de a folosi semnificatii opuse sensului lor obisnuit)
A fii ironic inseamna a lua in ras pe ceailalti, a fi batjocoritor folosind anumite expresii usturatoare.
IRONÍE, ironii, s. f. Vorbă, frază, expresie, afirmație care conține o ușoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Expr. Ironia sorții = joc neașteptat al întâmplării. – Din fr. ironie, lat. ironia.
IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.