| MissNO a întrebat:

Există oameni cu care se poate discuta și oameni cu care nu se poate, așa că ar fi mai bine să ignori?
Eu i-am tratat pe toți la fel, pentru că, în posibila mea naivitate, mă gândesc că, dacă le aduci argumente, exemple, le explici cu cuvinte nu prea complicate, faci analogii, vor înțelege ce vrei să spui și-ți vor da pace... și dreptate. Atâta timp cât au ajuns să poată să comunice între ei cu un vocabular mai complex sau nu, ar trebui să înțeleagă niște idei. Contrar, multă lume spune opusul
Ca multe fete, sunt obsedată să arăt că am dreptate. Am încercat toate atitudinile posibile, cu țipete și plâns, vorbit calm și argumentat, umor, autoironie, ironii, nici nu știu. M-am săturat să se facă mișto de mine aiurea când ei nici nu înțeleg prin ce trec. Fac glume proaste la adresa mea, i-am rugat de atâtea ori să se oprească, mă deranjează. Ce le e așa de greu? Singurătatea mă afectează, și, cum mă atașez de cineva, o pățesc. Sunt avidă de atenție... cum să nu fiu când am o problemă și simt nevoia să mă descarc? Mă uit la persoanele populare care, cum își expun ceva legat de viața lor personală, apar tot felul de compasiuni, încurajări, aprecieri. La mine e invers, bate vântul, mă simt atât de neatractivă și tocmai mie mi se reproșează că poluez și că nu interesează pe nimeni, să încetez că părerea mea e irelevantă.
Fata a spus că nu o interesează, nu face nimic ilegal sau interzis, are dreptul să se poarte cum vrea, de ce s-ar purta frumos?
El zice că mi-o merit cu vârf și îndesat. De ce? Că nu-s ca ei? Că am niște defecte fizice și probleme de adaptare? Așa e, sunt o proastă și neadaptată, știu asta, ce vor mai mult de atât atâta timp cât știu și eu cum sunt și nici nu afirm contrariul? Cică merit criticată, măcar el e sincer și așa trebuie să fie prietenii...
Mă simt prost... încerc să le dovedesc că nu e cum cred ei. Dacă încerc să deschid gura, mă iau la mișto iar, iar, de multe ori nu prea am ce să le răspund decât că sunt oameni fără scrupule, fără conștiință și bun simț, dar de ce le-ar păsa lor de asta?
Cum să mă mai port? Zau de știu.

1 răspuns:
| Matt24 a răspuns:

Oarecum stiu ce zici, am patit si eu ceva asemanator.O chestie stiu sigur, nu le arata ca te afecteaza.Nu te ruga de ei sa-ti vorbeasca frumos, vor vedea ca ai o slabiciune si vor profita de asta, fiindca esti 'cool' daca faci oamenii sa se simta prost si razi de ei.Sau asa cred ei,in lumea lor micuta si inchisa. Sfatul meu este sa nu mai incerci sa-i impaci,tu ar trebui sa-ti vezi de treaba ta,sa gasesti o pasiune cu care sa-ti umpli timpul si sa nu incerci sa le fii pe plac,fii tu, asa cum te placi dar nu uita sa fii pozitiva, nu jigni, nu lua nimic personal, nu le permite sa te atinga.Pe mine m-a injurat cineva recent si am inceput sa rad in timp ce m-am intors cu spatele si am mers mai departe. Tipul a ramas pe loc fara sa stie ce sa faca.Stay strong