Recent a murit tatal unui prieten. M-a pus pe ganduri. Desi am terminat liceul si se presupune ca sunt matura, nu sunt. Mi-e teama, imi vine sa plang stiind ca odata as putea trece prin asa ceva. Parintii sunt totul pentru mine. Ce sa ma fac, cum sa imi revin? Ma tot gandesc... Invat, ei muncesc si uitam ca nu va fi mereu asa. Sunt minunati, au facut atatea pentru mine. Ce se intampla dupa moarte?

Cand aveam vreo 5 anisori, i-am spus mamei mele ca imi pare rau de faptul ca nu e si ea la fel de tanara ca si parintii prietenilor mei, ea avand 38 de ani, cand m-a nascut; la vremea respectiva, se spunea ca sunt " copil facut la batranete ", asa era o vorba...
Ea a inteles imediat despre problema mea, si a aincercat sa-mi explice in cuvinte simple, ca exista un destin, ca oamenii se nasc, dar si mor.
Tot pe-atunci a inceput sa-mi faca un minim de educatie religioasa, sa ma invete rugaciuni, (nu prea multe, ca nici ea nu stia), si sa ma rog la Dumnezeu sa-mi indeplineasca dorintele.
Iar dorinta mea de a-i da viata cat mai lunga mamei mele, n-a lipsit niciodata.
Acum, eu am 46 de ani, iar ea 84, dar teama tot nu mi-a disparut.
In tot timpul asta, am incercat, si inca mai incerc sa invat sa traiesc cu aceasta teama.
Asa va trebui sa faci si tu!
Oricum, vor fi multe momente in care vei uita de aceasta teama, vei avea multe probleme in viata, care iti vor alunga gandul de la ea.
Cat despre ce se intampla dupa moarte, nu stiu ce sa spun, dar cred ca cel mai important lucru este amintirea, amintire care face omul NEMURITOR, caci doar asa imi pot explica viata vesnica, despre care se tot vorbeste.