Vreau parerea voastra sincere, accept critici constructive, dar nu aberatii lipsite de sens. Poveste se numeste,, Nu pot plange, mi se intide rimelul,,. Daca e buna de ceva, ma gandeam sa o pun pe capitole pe site. Deci, va rog sa cititi si sa comentati.
Era aproape ora 9. Trebuia sa ma trezesc, dormisem aproape sase ore, destul. Desi...NU! Fara alte cinci minute! Blestematele de cinci minute dormite in plus te-au facut sa nu ajungi marti la prima ora, sa nu reusesti sa inveti dimineata, sa nu ai timp sa iti indrepti bine parul, sa nu iti poti gasi cerceii preferati si multe altele! Continui?
In timp ce ma certam cu mine insumi m-am dat jos din pat. Am deschis fereastra si razele soarelui patrunsera in camera intunecoasa. Cand imi aruncai apa rece pe fata, poleiul de zahar ars al lumii viselor disparu complet. Smile! Is a new day! Trecusera deja 15 minute de lenevit si sorbit lenes din cafeaua la plic. Secundarul din mintea mea batea monoton...ireversibilitate, cruzime. Da cruzime! Cruzimea de a nu ma ierta nici un minut, de a nu se misca nici o data mai repede.Ma asezai in fata oglinzii mari asezata pe perete. Inalta, parul blond lung pana mai jos de umeri, tuns filat. Tenul meu alb cu cateva cosuri si puncte negre ca imperfectiunea intr-o lume perfecta.Stratul meu firav de grasime pe abdomen, obsedatnt, desi nestrident. Aceiasi eu, asemanata cu acelasi univers plin de imperfectiuni si paradoxuri. Nu ma pot oprii din visat, pana la urma asta face oricine toata viata. Inca un minut... Gata, m-am regasit. Deschid sifonierul plin de postere si ma uit atenta. Blugi taiati, tricou negru cu fete vesele, camasa albastra descheiata si, bineinteles sosete colorate si lenjeria mea cu zilele saptamanii. Daca uiti pe strada ce zi e si nu ai nici o modalitate sa aflii? Imi place sa fiu mereu pregatita. Ma imbrac si pornesc placa de par simtind mirosul banalitatii asociat cu cel vag de ars. Mirosul de zi cu zi.
Deja e tarziu ultimele retusiri: find de ten, blush, balsam de buze, parfum si sa nu uit de rimel(!) Privirea e cel mai mistic si unic lucru la o persoana, rimelul atrage atentia spre suflet. Sunt nerabdatoare. Ma voi intalnii cu ei. Cu toti. Dau muzica in MP3 la maxim, arunc telefonul in buzunar si ma incalt cu tenesii mei negrii. Primul semn ca ar trebui sa zambesc este el, micuta creatura neagra si patata ce se zguduie pe langa tine. E printre unicele fiinte ce te va iubi mereu neconditionat. Rebel. Catelusul meu de 3 ani. Il pup pe botuc si il mangai aruncandu-i putin din aura mea protectoare. Grabesc pasul, schimb melodiile, ma uit la lume ce trece pe langa mine. Cum ar fi sa stii povestea fiecaruia, fiecare cu alte ganduri, alte sentimente, fiecare cu alte conceptii, fiecare cu alte prioritatii... Abstract, oare ti-ar ajunge o calatorie pana la capatul universului sa afli tot? Hmm... Prea multa filozofie, sunt gata de party. Sunt gata sa ma intalnesc cu ei. Poate ca nu vor ramane sensul vietii mele, dar ei dau vietii sens, poate ca nu sunt unicele culori din viata mea, dar ei sunt pata in rogvaiv, poate ca viata mea ar exista si fara ei, dar la fel nu ar fi sigur. Calm! Nu pot plange, mi se intinfe rimelul.

E tarziu sunt obosita, asa ca va rog sa scuzati eventualele greseli de gramatica sau ortografie.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook