| Catrinel_Caty_1973 a întrebat:

Cum sa desenez un desen cu perspectiva?

Răspuns Câştigător
| MalleusMaleficarum a răspuns:

Nu fac de mult timp perspectivă, însă depinde de ce anume vrei să redai în desen. De ce obiecte, persoane,
poziţiile lor.
Însă, în principal ai nevoie de o linie a orizontului, un P.V. (punct de vedere) care se găseşte pe linia de orizont, exact în ochiul observatorului. El este principalul punct de fugă şi cade perpendicular pe linia de orizont (se mai numeşte şi "punct central"), P.D. (punct de distanţă) care este de fapt spaţiul cuprins între ochiul desenatorului şi obiectul desenat (sau, mai simplu, doar "distanţă"). El se fixează pe linia orizontală din tablou cu ajutorul unui punct de distanţă (fugă) trasat pe linia de orizont, la dreapta punctului principal de vedere.
Toate liniile ce se găsesc sub linia de orizont pe planul terestru au linii ce par că se ridică şi tind să se întâlnească pe linia de orizont, la fel, cele de deasupra liniei de orizont au linii ce par că (,) coboară întâlnindu-se pe linia de orizont.
Acestea sunt liniile de fugă.
Locul în care linia de fugă se întâlneşte cu cea de orizont se numeşte punct de fugă.
Intersecţia planului vertical al tabloului cu solul - se află sub linia orizontului - linia solului.
Câteva noţiuni introductive, nu ştiu cât ai înţeles şi dacă îţi vor fi de ajutor, însă.
Îţi recomand să urmezi ori un curs de desen, ori să citeşti nişte cărţi explicative ori să cauţi tutoriale pe internet.

3 răspunsuri:
| ApeleazaLaRaspunsulMeu a răspuns:

Ai apelat unde trebuia. trebuie intai sa faci linia orizontului- cea care desparte cerul de sol. trebuie sa fii concentrata. trebuie sa ai grija la toate detalile: recomand:
- invata sa desenezi.ro