| soniazet a întrebat:

stie careva ce este asa special la bijuteriile din sticla murano? mersi mult

2 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

happy Murano îşi are originile în Roma şi Veneţia secolului al nouălea, pe când pietricelele din sticlă reprezentau o monedă folosită la comerţul cu ţările asiatice şi arabe. Tocmai din acest motiv, popoarele care făcuseră deja o tradiţie din prelucrarea sticlei, precum fenicienii, sirienii sau egiptenii, au influenţat puternic forma şi tehnica în care a fost creată sticla veneţiană şi mai apoi cea de Murano.

Pe la 1083 apar menţiuni despre maeştrii sticlari, precum Pietro sau Giovanni Fiolario şi sticlele („fiole") la care ei lucrează. În secolul al 13-lea, mai precis la 1291, sticlarii au fost nevoiţi să se mute pe insula Murano, pentru că arta lor (e indiscutabil că o putem numi astfel) se baza în primul rând pe foc, care punea în pericol construcţiile de lemn din Veneţia. Aşa a început locul să se pună pe roate şi locuitorii insulei au căpătat privilegii aproape fără seamăn pentru alte colţuri ale Europei.

Murano a devenit un punct de referinţă al comerţului italian, iar tehnicile folosite şi obiectele rezultate s-au diversificat. La Murano se producea de la sticlă smălţuită (smalto), sticlă cu inserţii de metal (aventurină), multicoloră (millefiori – "mii de flori", aspectul pe care îl căpăta combinaţia de bucăţi de sticlă de mai multe culori, topite apoi şi transformate într-un model unic), sticlă opacă (lattimo, obţinută prin adăugarea de lămâie sau plumb în compoziţie) până la imitaţii din sticlă ale pietrelor preţioase. Începând cu secolul al 17-lea, la Murano se produc şi oglinzi, care ajung peste tot în lume.
Dar aceeaşi perioadă aduce cu sine un declin dezastruos pentru sticlarii italieni, care pierd în competiţie cu transporturile uriaşe de sticlă din China şi ale părţi ale Asiei. Criza de producţie a durat aproape 200 de ani.

"Reţeta" sticlei de Murano, este respectată cu sfinţenie. Aceasta presupune un amestec de 70% nisip – 30% alte substanţe, în al căror conţinut intră nitraţi, arsenic, calcar şi siliciu. Temperatura este esenţială în obţinerea unei sticle limpezi, pentru că în lipsa unor valori optime, tot procesul de fabricaţie poate fi compromis. La începuturi, din cauza timpului pe care îl necesita atingerea acestor temperaturi mari şi scăderea lor la valori care să permită modelarea, sticla nu putea fi produsă decât între anumite intervale orare. După-amiaza se încălzea până la 1300 de grade Celsius, ca seara temperatura amestecului să fie mărită cu încă 100 de grade, pentru a evita producerea bulelor şi pentru a o curăţa de depuneri. Abia în miez de noapte, sticlarii coborau temperatura la 1000 de grade, ca în dimineaţa următoare sticla să poată fi modelată şi să poată fi adăugate toate celelalte componente, precum argintul sau aurul sau elementele de decor. Astăzi, nu mai este necesar ca procesul să fie atât de îndelungat, pentru că tot greul este preluat de cuptoare şi răcitoare. Dar compoziţia şi pasiunea celor care o produc au rămas neschimbate, la fel ca valoarea ei, pretutindeni în lume.

Din legenda se mai spune ca un om de rand izbutea sa devina mester sticlar era innobilat si inscris in Cartea de aur a insulei. Curand au devenit cei mai respectati cetateni ai insulei, aveau dreptul sa-si casatoreasca odraslele cu copiii nobililor, bucurandu-se chiar de imunitate, insa peste toate, nu aveau voie sa paraseasca Venetia.

Celelalte materii prime, numite fondante sau agenti de topire, coboara punctul de topire. Cu cat sticla contine mai mult oxid de natriu, cu atat se solidifica mai greu. Acest fapt este foarte important pentru lucrul manual deoarece ii castiga sticlarului mai mult timp pentru modelare. Un artizan poate adauga natriu (pentru a face suprafata sticlei opaca), nitrat sau arsenic (pentru a elimina bulele) sau substante colorante.

happyhappyhappy mie nu imi plac bijuteriile din muranohappy dar toate femeile trecute de o anumita varsta considera aceasta sticla pfoaaaii de mine ceva "iesit din comun este extraodrinara"laughingbig grinbig grin

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

O fița de sezon.La anul ' se va purta pyrex.ul, sa fii pe faza!