| carmen13 a întrebat:

Salutare...am si eu nevoie de idei de porunci pentru atunci cand jucam carti pe porunci. cele mai interesante primesc fundahappy

6 răspunsuri:
| SongsoftheSabbathSacrifice a răspuns:

(1) Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
(2) Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc neleguirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
(3) Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
(4) Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
(5) Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
(6) Să nu ucizi.
(7) Să nu preacurveşti.
(8) Să nu furi.
(9) Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
(10) Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.
Ete, porunci.Chiar zece, mai false decât himenul unei actriţe porno.big grin

| Codrina13 a răspuns (pentru SongsoftheSabbathSacrifice):

Nu trebuia sa spui cele 10 porunci

| SongsoftheSabbathSacrifice a răspuns (pentru Codrina13):

Why not? Tot porunci se numesc, tot stupide/amuzante sunt.

| eXtreme21 a răspuns:

Buna!
Hmm:
- sa joace cu cartile pe fata
- sa nu poata sa stopeze (la macao)
- cand ii da cineva sa ia carti sa nu poata da la altu mai departe (macao)
- sa-ti dea toate cartile bune si sa ia altele din pachet in schimbul lor(macao)
- sa faca cartile
- sa joace in picioare
- sa faca ca diverse animale
Sper ca am putut sa te ajut.

| BlackRose95 a răspuns:

Sa danseze din buric pe muzica arabeasca (daca e baiat), sa se lege intr-o asa-zisa camasa de forta sa alerge si sa trige :"sunt nebun/a", sa imite un orgasm(asta se potriveste mai mult daca sunteti afara si e lume) in timp ce alearga...Cam atat imi vin in minte.

| Pistol_Maxim_1997 a răspuns:

sa joace cu cartile pe fata