Astăzi nu va fi o întrebare, dar un mesaj. Poate că cineva se va regăsi, poate că cineva nu. (Îmi cer scuze de greșeli gramaticale din start)

Nici nu știu cum să încep și cu ce.
Șcriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi, cu jale și un dor nebun.
Am 3 zile de când sunt în Germania, dar parcă a trecut o veșnicie, pe cuvânt.
Niciodată nu m-am simțit atât de singură, atât de tristă și goală pe din lăuntrul meu. Sunt cu șoțul meu, dar oricum că simt singură și când pleacă la lucru el, sau eu mă mai ascund prin baie să nu mă vadă începe calvarul cel mare că buhnesc în plâns de dor. Nu mi-e dor atât de mult de casă, cum de părinți. Le simt lipsa ca niciodată acum. Nu vă pot reda ceea ce simt acum, dar parcă mi se rupe sufletul în două și iarăși îmi dau lacrimile. Vorbesc cu ei acum în fiecare seară căci ziua ei sunt la muncă. Dar ieri chiar am buhnit în plâns de fața loc, și mama la fel a început a plânge. Mama îmi povestea cum tata nu-și poate găsi loc toată ziua în casă, pentru că când mai eram eu..glumeam, vorbeam despre multe. Dar acum ce am plecat eu e totul cu fundul în sus atât la mine cât și la ei. Eu am conștientizat că când plec de acasă va fi cam greu, dar nu într-atât de greu cum acum. Noaptea adorm cu lacrimi în ochi și mă rog lui Dumnezeu să aibă grijă de ei și să-i ferească de tot răul. Iar dimineața soțul când pleacă la muncă mă trezesc și eu și stau în pat și îmi dau lacrimile că de ce totul e așa? De ce mă simt așa singură, măcar nici nu am cu cine vorbi despre temele acestea. Soțul m-a ascultat de vreo 2 ori, dar cât o să poate să rabde bocetele mele?
Nici nu știu ce să fac, nici nu știu cum să mă liniștesc. Totul e dificil. Și cu lucrul lui e aiurea că înainte făcea bani normal, dar acum șeful său ba una, ba alta, ba se întârzie cu materialele și nu știu ce...
A mai fost cineva în așa situații ca mine?
Ce propuneți să fac?
O cunoscută mi-a spus să beau niște pastile să mă liniștesc, nici acestea nu ajută, sincer. De la ele și mai tare plâng

Din ce spui tu... pare sa ai un episod depresiv, impulsiv chiar.
S-au intamplat mai multe lucruri, s-au "adunat" si au ajuns intr-un punct in care mintea se gandeste numai la asta, nu stie cum sa reactioneze si... astfel plangi si faci toate lucrurile pe care le faci (sau nu le faci).

Ai spus ca acum este greu? Da, astfel de momente sunt grele, in care nu stii ce sa faci si cum sa te simti mai bine. Dar peste asta, ce altceva este greu? Ca doar stai acasa si astepti, alaturi de gandurile tale, cam atat... nu?

Nu stim prea multe despre tine, incat sa dam un "diagnostic" cu presupusul, si nici nu prea ar fi indicat in acest sens. Cel mai indicat lucru ar fi sa mergi la un psiholog. Iar ulterior, daca este cazul sa te indrume si catre un psihiatru, care o sa iti prescrie o reteta care o sa te ajute, pana cand reusesti sa treci peste acest moment.

Ai spus sa "bei niste pastile", asta este putin deplasat si lipsit de mai multe informatii. Ce pastile? Nu te ajuta? Pai la ce te astepti, ca toate sa fie la fel?
Ia doar ce iti prescrie medicul. Mergi cu incredere si o sa te simti mai bine dupa.


Deci acestia ar fi pasii pe care ai putea sa ii faci, daca nu poti singura. Sa mergi la un psiholog, si impreuna o sa rincercati sa lucrati asupra perspectivei tale. Iar daca reusiti, o sa stii dupa in ce directie sa te indrepti. Asta doar dupa ce se identifica cauza. Si majoritatea lucrurilor vin din copilarie.

Bafta! ^^

E cumva normal atunci când te duci intr-un loc străin ție și ramai mai mereu singura sa te simți deprimata.Eu una nu sunt asa apropiata de părinți încât sa le duc dorul asa tare, dar în schimb cred ca de casa și de locurile astea mi-ar fi dor, și probabil m-as simți la fel.

Faza e ca soțul tău ar trebui sa te înțeleagă și sa încerce sa te ajute.Sa te mai scoată la o plimbare, sa mai ieșiți după munca sau în weekend undeva ca să te mai detașezi un pic de stres. Dupa, poți și tu sa îți cauți ceva de munca sa îți ocupi timpul și sa faceți bani mai repede.In caz contrar, hai acasă, nu e ok sa te îmbolnăvești psihic pentru bani.

Și încă un sfat ce te va ajuta și pe viitor.Probabil ai o vârstă, adica una matura încât sa conștientizezi ca mai devreme sau mai târziu toți plecam din lumea asta, toți pierdem câte ceva și nu e prea bine sa fi chiar asa legata emoțional de ai tai, pentru ca atunci când se vor duce ei, riști sa îți declanșezi probleme destul de grave.

Problema este ca simti ca trebuie sa te feresti de sotul tau. Nu e o rusine ca iti e dor de parinti. Daca ati avut o relatie strans e si normal. Ai nevoie sa te descarci si sotul tau trebuie sa fie alaturi de tine. La bine si la greu, nu?

O sa fie mai bine. Vorbeste cu el. Daca te iubeste o sa te inteleaga.

Draga mea si in biblie scrie ca atunci cand te mariti iti lasi parintii si iti urmezi sotul iei prea in tragic lucrurile sincer.Ar trebui sa te bucuri ca parintii tai inca traiesc si ca ai posibilitatea sa vezi lumea.Cred ca ai crescut in puf de aceea iei lucrurile in tragic.Mai bine sa te bucuri de ceea ce iti da viata in loc sa plingi ca o proasta.Da vorbesc dur cu tine pentru ca te porti ca o fetita de gradinita.Tragic este ceea ce se petrece in Ucraina cand iti vezi parintii doboriti de bombe sau cand trebuie sa te desparti de sot la granita tarii tale si sa mergi singura in lume cu doi sau trei copii.Asta e tragic nu ceea ce traiesti tu.Eu personal mi-am pierdut tata si de 11 ani sunt vaduva si in viata mea nu am fost nicaieri in afara orasului unde traiesc ca nu mi-am permis altfel nu puteam creste cei doi copii ai mei asta sunt lucruri tragice nu ceea ce t-i se intimpla.Sterge-ti lacrimile si uita-te la problemele celor din jur(din lume) si iubeste-ti sotul pana inca e in viata.Iar parintii tai traiesc sunt sanatosi si oricind ii poti vedea,

Știți cum animalele tânjesc?
Cam în așa situație sunt și eu, la baie plec și plâng singură să nu mă audă nimeni absolut, la bucătărie fix asta istorie
Noapte soțul adorme înainte mea și după eu pot să plâng ca să nu mă audă pnt că el tot se întristează de la asta.
Și nu știu, nu știu ce să fac absolut de loc.
Măcar să avut pe cineva cunoscuți aici... Dar nici asta, măcar să intri cu cineva în vorbă dar nici limba asta germană nu o cunosc... În pare că dacă o să meargă lucrurile oîn așa hal o să ajung la spitalul de psihiatrie
Ajutați-mă vă rog cu ceva, cu un sfat...mai mult nu cer nimic

Și știți senzația asta când tu ești într-un oraș, iar în alt oraș la vreo 400 km de noi este fratele tău și nu vă pouteți vedea chiar așa de des, asta și mai tare rupe din sufletul tău
Oare cât doamne va fi așa?(
Simt că deja nu mai suport. Eu niciodată n-am plâns atât de mult de dorul cuiva cum plâng acum de dorul părinților, a fratelui și a cumnatei mele


Mă simt acum un,, nimic,,
eu nici să mănânc nu pot, imaginațivă să mâncați odată pe zi, și atunci un ceai cu 2 linguri de terci
O să mă fac schelet până o să plec acasă (