Cati dintre voi v-ati pus intrebarea sau inca v-o puneti " eu pentru ce traiesc? " sau " eu de ce exist "?
Ce v-a facut sa va puneti aceasta intrebare?
Va rog sa detaliati daca se poate. cat de repede ati ajuns la un raspuns

Mi-am pus si eu intrebarea asta si am gasit raspundul pana la urma, nu pot explica detaliat, tot ce pot spune e ca fiecaere trebuie sa gaseasca singur raspunsul la intrebarile astea, tu stii ce e important pentru tine si pentrutine ce merita sa traiesti si sa lupti.

De obicei, mi se spune că oamenii trăiesc pentru mine, că singurul scop al pământenilor (şi nu numai) este de a mă face fericită.

Nu mai stiu exact cand mi-am pus aceasta intrebare, a fost acum mult timp. Acum nu mai o pun pentru ca am gasit raspunsul la ea si m-am linistit.

Mersi, insa, sunt multumita cu unul.

Mi-am pus intrebarea asta cand mi-am rupt mana pentru a treia oara si stateam cu punga de mazare congelata pe mana asteptand-o pe mami sa vina sa ma duc la spital.Din cauza socului radeam singur si faceam glume pe seama mea pentru ca mi-am rupt iar mana.

Mi-am pus frecvent aceasta intrebare deoarece sta in firea omului sa se gandeasca la SCOPUL sau in Univers!

Ideea este ca NU exista un scop delimitat pentru fiecare dintre noi -SCOPUL(SENSUL) vietii e ceea ce tu alegi in viata!
Fiecare isi ALEGE propriul drum in viata!

Dar o piatra sau o picatura de apa, cu ce scop exista? Natura umana este de a cauta raspunsuri la orice intrebare, suntem dependenti de aceasta insusire pentru ca ne-a asigurat nu numai supravietuirea dar si progresul. Cu toate astea trebuie sa intelegem ca nu totul exista ca sa serveasca unui scop ascuns. Omul este un animal cu constiinta sinelui, atat. Existam pentru ca viata are tendinta de a evolua, de a se perfectiona. Toate formele de viata se perfectioneaza si, uneori, apar mutatii. In 99, 9% dintre cazuri mutatiile sunt destinate esecului. Cand apare totusi o mutatie folositoare si sunt indeplinite anumite conditii, unii dintre urmasi o vor avea la randul lor pana in momentul in care indivizii "mutanti" vor deveni majoritate, pentru ca datorita mutatiei au un pas in fata in lupta pentru supravietuire.

Asa ca raspunsul la intrebarea "eu de ce exist?" ar fi "pentru ca la un moment dat s-a nascut o primata mult mai inteligenta decat celelalte si a avut urmasi". Aceasta este istoria umanitatii, seaca si din topor. Nu tu ingeri, nu tu puteri supraomenesti, nu tu scop suprem. "pentru ce traiesc?" e o intrebare al carei raspuns nu trebuie sa-l gasesti ci trebuie sa-l alegi. Tu decizi pentru ce traiesti, tu decizi daca merita sa traiesti pentru ceva si tot tu decizi ce esti dispus(a) sa faci ca sa iti atingi scopul.

Ti-am explicat deja de ce mi-am pus intrebarea, pentru ca dorinta de a intelege cum functioneaza totul este in natura noastra. Procesul de a intelege cum stau lucrurile a durat destul de mult. Problema nu e de a intelege, problema e de a renunta a mai privi lumea prin prisma propriilor trairi, de a face diferenta intre ce ai invatat si ce este real, de a te detasa pentru a fi obiectiv si de a accepta realitatea cu riscul de a pierde factorul suprem motivational si anume speranta.

Dar nu iti recomand sa filosofezi. Viata e infinit mai placuta cu intrebari fara raspuns decat cu raspunsuri care nu iti convin.

Îmi pun această întrebare de multe ori, chiar mai multe decât mi-aş dori (uneori devine obositor). Câteodată ştiu să dau răspunsul, mă gândesc la ce vreau eu de la viaţă, la viitor, la speranţele, dorinţele, idealurile, visele mele - şi-mi spun că pentru asta trăiesc (nu pentru viaţa prezentă - care e... meh, nu mai zic cum). Alteori, în momentele mele mai negre, în care parcă vrea să se strecoare din mine şi puţina speranţă pe care încă o mai am - atunci stau şi mă tot gândesc, şi parcă primul răspuns se pierde, dispare în "ceaţa" realităţii... Dar, stropul meu de speranţă încă e acolo, prezent, şi nu mă lasă să renunţ la ceea ce ar putea fi dar încă nu e. Cine ştie, poate într-o zi va fi altfel, dar asta depinde şi de mine într-o mare măsură.