Crezi ca cu cat ai mai multi prieteni cu atat esti mai lipsit de libertate? Tu ai prieteni in fata carora te poti comporta cum vrei tu sau ai prieteni in fata carora trebuie sa fi altcineva pentru ca ei, prietenii tai, sa te accepte sa fi prietenul/prietena lor?

Multă vreme m-am simțit înlănțuit de părerile celor din jur. Cu timpul asta s-a schimbat și am început să fiu fidel propriei mele versiuni a lumii. Nu mai beau alcool, nu mai fumez, nu mai consum proteină animale și încerc să fiu atent să nu mă folosesc de orice a fost produs prin suferință produsă animalelor. Caut să afectez mediul înconjurător cât mai puțin. Asta mă aduce în situația de a avea mai puține opțiune dar pentru mine e o situație fericită. Ceilalți au trebuit să accepte că pur și simplu nu mai sunt același om. Schimbările care au avut loc au adus cu ele și timp mai mult pe care am dorit să îl petrec singur spre a reflecta și mai puțin alături de ei pentru că nu mai avem la fel de multe valori comune. Dar eu le sunt încă prieten și ei au opțiunea de a îmi fi în continuare prieteni atâta timp cât îmi respectă alegerile. Mă pot sfătui și îmi pot oferi informații la care poate nu am avut acces și voi aprecia. Dar nu voi tolera păreri neinformate și oameni aparent binevoitori care de fapt fără informații concrete și fără o energie plăcută și dorința de a dezbate "vor să mă ajute".
Consider că decât să ai sute de prieteni cărora să le zici la multi ani fara sa fi vorbit tot anul mai bine fara.
Aloc timp saptamanal sau cel mult lunar membrilor familiei carora le sunt recunoscator pentru multe si care mai mult sau mai putin au parte si de respectul meu. In rest caut sa am doi - trei prieteni cu care sa ma vad la fel de des. Si alti cativa cu care sa vorbesc sau sa ma vad o data la cateva luni.
Viata mea are suficiente provocari, urcusuri si coborari. Uneori vreau sa am pe cineva alaturi de mine, alteori simt ca mai mult m-ar incurca.
Apreciez si celebrez compania oamenilor calzi, plini de energie si alaturi de care simt ca sunt totodata singur desi sunt la doi pasi de mine. Dar cel mai mult caut oameni pe care sa ii pot respecta, oameni in primul rand disciplinati, care au aceleasi valori ca si mine si care daca se poate au obtinut rezultate pe care mi le doresc si eu.
Cea mai mare provocare o avem intotdeauna in a ne arata diferiti fata defamilie si cei care ne stiu de multa vreme, timp in care am crezut in cu totul altceva si am actionat ca atare. Problema e: vor dori ei sa apere vechiul tu sau iti vor sari in ajutor spre a te redescoperi si reinventa?

Ma comport cum am eu chef in fata lor, mai ales in fata celor care ma cunosc destul.

Niciodată nu o să mă comport altfel pentru a fi acceptat și nici nu am făcut-o.

Eu nu am decat un singur prieten, pe care din nefericire nu am avut ocazia sa il cunosc in realitate, dar o sa vina si acea zi, si atunci cand vorbesc cu el, sunt eu insumi, si el ma accepta asa ciudat cum sunt, si ma bucur ca am avut ocazia sa il cunosc.

Prietenii mei ma cunosc foarte bine, de aceea ne înțelegem de minune.
Eu nu pot sa ma prefac a fi o alta persoana. Tine de principiile mele.
Daca nu poți fi tu însuți in fata unui "prieten" de frica sa fi respins, persoana respectiva nu merita acest atribut. In plus, de ce te-ar afecta părerea altora? Nu valorează absolut nimic.

Daca nu as avea macar cativa oameni care sa-mi cunoasca niste particularitati ale argoului sau chiar pot sa spun a jargonului, nu as avea acea libertate de exprimare, glumele mele in fata strainilor sunt frenetice, lipsite de sens, dar cu prietenii pe care ii fac sa rada sunt mai liber, deci nu.
TOTUSI, adevaratul "eu" exista numai in contemplativitatea sufletului(daca se poate vorbi asa ), nimeni nu-l stie, si nu-l destainui absolut nimanui.

Daca ma comport cum nu le place lor se supara, asa ca nu.