anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Explicați voi următorul tipar.
Știu că o să mă înjurați acum, că o să vă aduc aminte de Pandemie în ziua Paști happy dar mă macină curiozitatea.

Cum ați explica bucuria unui om în timpul Pandemiei și chiar în timpul războiului?
În condițiile în care tot Mapamondul era speriat și panicat și unii chiar au suferit crunt de pe urma acestei Pandemii, iar prin suferință nu mă refer musai la a muri, aia era oricum partea mai easy, ci mă refer și la faptul că mulți erau debusolați pe atunci, auzisem chiar de oameni care și-au închis afacerile atunci sau oameni care și-au pierdut joburile.
Și cu toate acestea, există acești oameni care când au auzit că e groasă treaba, că pe Glob e haos și disperare, cineva era fericit. Nu spun că acea persoană s-a și bucurat de moartea oamenilor, că asta nu a făcut, nu e nici chiar atât de sadică, dar faptul că pentru prima dată se întâmpla ceva cu impact, pentru acea persoană viața devenea mai interesantă. Mai ales că ideea de izolare nu a deranjat-o ci ba chiar a bucurat-o.

Oare explicația să fie, că din cauză că ea era o persoană solitară, chiar izolată, a făcut-o cumva să simtă fericire, auzind că și alții trec prin ce trecea ea zi de zi?

Oare să o fi bucurat-o pe ea ideea că strada e goală/pustie și era pe vremea aia toată strada doar pentru ea? Dar specific și ideea că totuși în orașul unde locuia ea, orașul oricum era pustiu seara sau în sezonul mai rece. happy

Dar chiar încerc să aflu ce ar fi făcut-o pe acea persoană să simtă fericire în acele momente, ce o făcea pe ea să se simtă bine în tot acel haos?

Și hai, Pandemia ca Pandemia, dar tiparul s-a repetat cumva și când a auzit de războiul din Ucraina. Când a auzit că haosul se repetă, ea în loc să se teamă și să fie speriată, ea, persoana de care vă povestesc a simțit o ușoară frenezie că ceva pe Glob se întâmplă.

Cumva haosul să o bucure în ideea că ar crede că venind acel haos și în viața ei, o va lua cumva mai repede de pe acest Pământ?

Deci cumva ideea de moarte să o bucure în loc să o sperie, poate fi interpretat în sensul că ea nu-și apreciază viața și ea chiar își dorește să moară mai repede?

Pe mine una mă mai macină o ipoteză.
O las și pe aceasta aici.

Ar putea fi bucuria ei din cauza haosului ăsta Global, interpretată ca o plictiseală pe care persoana o avea, iar prin haosul de pe Glob, ea să scape de acea plictiseală, să pară că pentru prima dată, ea avea parte de o ușoară adrenalină?

15 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Ai fi surprinsă că există oameni care cred în teoriile conspirației sau care sunt plătiti să creadă în aceste teorii?
Logic că le provoaca bucurie că au de munca.

| anonim_4396 explică (pentru suntserios):

Păi în alea cred și eu, domnule SuntSerios. happy
Dar la ce vă referiți prin propoziția "au de muncă"?

| suntserios a răspuns (pentru anonim_4396):

"Păi în alea cred și eu,"
Nasol.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Hai ca a fost foarte misto pandemia, care apropos inca nu s-a terminat. Un aer curat ca in perioada aia cand a fost interzis pentru masini cu ceva exceptii nu cred ca mai vede Iasiul decat daca dispar oamenii sau ceva. A, un EMP ar face toti banii.

| anonim_4396 explică (pentru GabiDumitrescu):

Hmm, să înțeleg că au mai fost oameni care s-au simțit ok în Pandemie?! laughing)
Atunci cu disperarea aceea Globală ce o fost? Eu credeam că am fost singurul specimen din Pandemie. Hai că acum dacă tot am dat cărțile pe față, întrebarea era despre mine. happy
Și de atunci tot analizând, frica, disperarea, durerea și panica altora în comparația cu opusul sentimentelor care m-au cuprins (și eu sunt din categoria celor fricoși, cumva de aici și mai aprigă dilema mea) de ce eu am simțit cu totul altfel în acea Pandemie?
Am simțit chiar o mică protecție, că stau în casă și mai ales ceva ce totuși pe mine una chiar m-a bucurat, a fost că o perioadă scurtă, mama mea chiar a stat acasă cu mine, ea care era 24 de ore aproape la work, deci asta a reprezentat întradevăr un lucru bun pentru mine Pandemia asta. Dar în rest mă întreb și iar mă întreb, why? De ce eu am simțit diferit față de alții? În situația în care am și făcut Covid, chiar de Crăciun și în situația în care pe atunci chiar se ținea lumea la sânge în casă și eu una chiar aveam obezitate, și știam că pentru oamenii cu obezitate virusul ăsta poate fi letal. Deci am pus totul pe seama faptului că nu aveam job și simțeam că oricum chiar dacă m-aș duce, nu am ce să pierd, pe atunci nici prieteni nu mai aveam, ori și pe seama plictiselii și Pandemia pentru mine a fost ceva de "mișcare" de "trăire", ba chiar am pus și pe seama unei oarecare forme de psihopatie și deci eu una chiar mă bucuram că lumea suferă și că acolo undeva, e haos și distrugere. Ori asta, ori eu una chiar sunt nebună și tot ce e negativ mă bucură. Altfel nu-mi explic. happy

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru anonim_4396):

M-am simtit nasol dupa care am inceput sa ma simt bine. Odata cu pandemia am inceput sa ma simt mai bine. In fine, chiar a fost ok. Ceva mai multa liniste si pace, desi la noi restrictiile au fost mai mult la misto.
Eu n-am stat deloc in casa, fix in pandemie am inceput sa ies la greu.winking
Nu te bucura ce e negativ. Ceva e negativ sau pozitiv in functie de ochii privitorului, atita tot.

| relian a răspuns:

In "pandemie" nu au murit mai multi oakeni decat in anii precedenti, uneori poate chiar mai putini. Vorbim aici de mortalitatea populatiei. showul asta a fost o incercare a unor institutii dea arata ca ei isi fac treaba, ca nu functioneaza ca lipitori, ori o incercare a unor institutii de asi pazi joburile, care se pare incepuse a fi puse in pericol.

Exact ca un lup, ciine de ala care se simte amenintat, trece si ataca fara sa te astepti, cam asta a fost pandemia asta.

Daca sau bucurat unia? Daca sau bucurat, au facut-o pentru ca nu is informati, ori pentru ca atit pot sa faca.
Sa spui ca se bucura cineva de o situatie nu stiu cit de corect este, mai mult s-ar bucura datorita schimbarilor care apar datorita acelor situatii, nu ca ar muri sau stiu si eu ar plua mai mult laughing.

Omul in general are nevoie de schimbare, monotonia il face sa devina plictisit, mereu aceiasi placa, mereu aceiasi mincare, o schimbare ii da un fel de pauza la ce facea pana atunci, deci se bucura pentru el nu se bucura de durerea altora.

Este o chestie ce tine de sphic, chiar daca nu-ti aduce imbunatatiri pe nici un plan, te elibereaza, sau iti da o pauza, te face sa te gindesti si la altceva.

Razboiul la fel, este ceva nou, iesi din gindirea aia monotona, ginduri noi, situatii noi, nu te face mai fericit, dar iti schimba starea de spirit, cam despre asta este vorba.

Eu asa vad situatia. De cei care au profitat, aia nu-i nimic nou, pe timp de pace sau razboi, se fac afaceri, nimic nou sub soare.

Spitalele in general propspereaza cand is bolnavi mai multi laughing bisericile la fel.

| Emma30555 a răspuns:

Eu am amintiri frumoase din pandemie, nu înseamnă că m-am bucurat de raul general. În orice perioada sunt unii care suferă și alții care se bucura fără sa se cunoască unii pe alții. Au fost cutremure în Turcia, tu poate în perioada aia erai la petreceri și dansai, nu înseamnă că ți pare bine de necazul lor dar nu ai avut încotro asa este viata

Răspuns utilizator avertizat
| anonim3247 a răspuns:

Eu am amintiri frumoase din pandemie.

| anonim3247 a răspuns:

Ai scris - Ar putea fi bucuria ei din cauza haosului ăsta Global, interpretată ca o plictiseală pe care persoana o avea, iar prin haosul de pe Glob, ea să scape de acea plictiseală, să pară că pentru prima dată, ea avea parte de o ușoară adrenalină?

Exact așa simt foarte mulți oameni când se întâmplă ceva diferit și nu știi cum se termină.
După ce a trecut evenimentul oamenii revin la viața normală și plictisitoare.

| anonim_4396 explică (pentru anonim3247):

Deci oare asta să fie explicația, domnule Anonim? happy
Nu că poate persoana suferă și de o oarecare psihopatie? Am vrut să întreb și asta, dar am zis totuși să am ceva considerație față de persoana din întrebarea mea. laughing)

| anonim3247 a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu e psihopatie pentru mulți - este plictiseala vieții pe care o duc mulți oameni.

| anonim3247 a răspuns (pentru anonim3247):

Sunt foarte mulți oameni așa și nu sunt nici singuri nici săraci.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Omul cu credință în Dumnezeu și care își pune nădejdea în Domnul, n-are de ce sa se teamă.

Isaia 43:2
"Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde."