| Arestat a întrebat:

ce imi puteti spune despre temutul MAFIOT (GHIORGHITA VISAN) SPAIMA PASCANIULUI?

5 răspunsuri:
| T0T a răspuns:

Gheorghiță Vișan, om de afaceri și noul șef al PDL-Mărăcineni. Amuzantă este chiar maniera în care a fost uns președinte local. Totul s-a desfășurat anul trecut, la o tăiere de porc, conjunctură ideală pentru șeful județean al PDL, Mircea Andrei, să-i dea patalamaua de lider local, la o țuiculiță fiartă și un șorici. A existat și o binecuvântare fiscală a întregii operațiuni, prin prezența celor doi mari șefi de la Fisc, Dorin Falcă și Barbu Bobeică, de la care se pare că s-a primit și recomandarea pentru Vișan. Dar nu asta este important. Important este că Vișan s-a transformat imediat într-o punte de legătură, atât pe relația cu primarul, cât și în afacerile Zaris, pentru că nu e de colea să ai aproape un om atât de bine susținut chiar la vârful puterii județene. Primarul Nicăraie s-a văzut brusc scăpat de necazurile pe care i le făcea fostul șef al PDL, Stelică Crăciun, mazilit dintr-un condei, în vreme ce patronul Zaharia, via Bobeică și Vișan, și-a văzut de afaceri într-o generoasă atmosferă fiscală. Numele lui Vișan este implicat de mai multă vreme și într-o afacere imobiliară foarte dubioasă, cu circa 17.000 mp de teren situat în apropierea drumului național, o adevărată avere chiar și la prețurile de acum. Povestea dobândirii acestei suprafețe este pe cât de veche, pe atât de încurcată, în sensul că se vorbește de niște falsuri făcute în documentația de atribuire, dar și de o... sacoșă cu cârnați livrată fostului primar al localității. Mai mult decât atât, terenul s-a încălecat câțiva metri și cu moșia revendicată de urmașii lui Istrate Micescu, intră și pe suprafețele revendicate de alți localnici, astfel că din toată povestea a ieșit încurcată o grămadă de lume. Nici actualul primar, Niculae Șerban, n-a făcut eforturi să lămurească situația, ba dimpotrivă, a încurcat-o și mai tare. Să mori de râs, nu alta, dar se spune că, pentru a se tergiversa lucrurile, Nicăraie l-ar fi învățat pe Vișan să dea în judecată comisia locală de fond funciar în această speță, comisie al cărei președinte este chiar primarul. Lucrurile au scăpat însă de sub control în momentul în care procurorii au intrat pe fir și au descoperit că punerea în posesie nu s-a făcut cu obligatoria vizită în teren, în care să se bată țărușii suprafeței, identificându-se cu exactitate. Iar grație acestei neobișnuite manevre, în loc să obțină ce au dorit, Șerban s-a trezit acuzat de abuz în serviciu, iar favoritul său, Vișan, chiar dacă a devenit între timp șef la PDL, a intrat și el în vizorul DNA. Iată deci câte minunății se pot petrece într-o comună în care interesele sunt atât de mari, încât sforari șefi peste ele au devenit chiar căpeteniile politice ale PSD, PNL și PDL, într-o deplină armonie financiaro-penală. Săpăturile organelor continuă însă, astfel că se așteaptă momente incendiare pe viitor, când inedita coaliție va avea mult de tras de pe urma acestor legături oneroase.

| T0T a răspuns (pentru T0T):

E ceva gen Silviu Manastire cand scoate dosarul ala si spune toate alea ce sunt scrise mai sus laughing

| Arestat explică:

Deci pana la urma e periculos s-au nu big grin?

| Arestat explică:

Scz am scris ''GHIORGHITA'' DE FAP AM VRUT SA SCRIU GH'E'ORGHITA, M-AM GRABIT CAND AM SCRIS! happy happy :3

| Arestat explică:

Scz am scris din greseala ''GHIORGHITA'' DE FAPt AM VRUT SA SCRIU GH'E'ORGHITA, M-AM GRABIT CAND AM SCRIS! happy happy :3