Salut, vreau să încep încă de pe acum cu mii de scuze, deoarece urmează să scriu povestea mea și e un pic cam mare. Povestea conține și 3 „minipovești", dar NU e obligatoriu să le citiți - doar dacă aveți „răbdare de fier".

Sunt un băiat de aproape 22 de ani și încă de la început am fost o persoană care nu vorbește prea mult, retrasă, timidă, introvertită, probabil cu gusturi mai „ciudate" decât ceilalți (îmi plac mai mult pisicile decât câinii, nu fumez, nu mă droghez, nu merg în cluburi - am fost o singură dată în viața mea, dar nu vreau să mai repet experiența, nu sunt tatuat - nu prea îmi plac persoanele tatuate, nu prea beau alcool - doar la ocazii speciale un pahar de vin/șampanie, ascult cam orice gen muzical - în afară de manele, trap, populară).

La grădiniță nu vorbeam/interacționam cu nimeni.

Nici la școală nu prea vorbeam cu nimeni până în clasa a 4-a. În clasa 5-a am fost abordat de 2 colegi (cu unul dintre ei mai țin și în prezent legătura pe WhatsApp - ce-i drept mai rar).

Problema cea mai mare a fost că mi-am bullying (clasele 6-8). De la alți 5 colegi mi-am luat bătaie. E o poveste foarte mare.

M-a afectat atât de rău încât nici în prezent nu am reușit în totalitate să trec peste.

Am luat la Evaluarea Națională 9, 6 la română și 6, 7 la mate, iar cu tot cu media din clasele 5-8 (9, 35), am reușit să intru la un liceu la care nu credeam că o să intru vreodată (al 2-lea cel mai bun din Pitești) cu media finală 8, 39, dar problema era că nu eram pe profilul pe care mi-l doream cel mai mult: mate-info.

LICEU (clasa a 9-a - Colegiul Național 1, profilul filologie): Am fost într-o clasă cu 20 de fete și 8 băieți. Din cauza timidității și a rușinii, nu știam cum să interacționez cu ceilalți (mai ales cu fetele), doar cu colegul de bancă (Ș) și, mai târziu, cu un alt băiat. Mai eram întrebat de unii colegi de ce nu vorbesc.

În clasa a 9-a am avut note mult mai mici față de clasa a 8-a. Cele mai multe probleme le-am avut la geografie. M-a ținut minte toată clasa a 9-a (și m-ar fi ținut în continuare dacă rămâneam). Preda la fiecare oră câte 4-5 pagini și avea pretenția să înveți de fiecare dată. Am avut noroc că nu m-a lăsat corigent (pe primul semestru am avut 6, pe al 2-lea semestru, 5) față de alți 7 colegi care au rămas pe primul semestru corigenti.

Prima cauză pentru care am ales să schimb mai târziu liceul este profesoara de geografie.

A doua cauză ar fi faptul că am mințit foarte mult cu mai mulți colegi - regret că am făcut acest lucru.

Am mintit colegii că nu voiam să merg la Balul Bobocilor, pentru că urma să mă operez la ochi (în realitate nu aveam nimic la ochi, iar în ziua aceea am stat acasă) sau că nu vreau să merg în excursie cu ei pentru că trebuia să merg într-o altă excursie.

O a 3-a cauză ar fi că m-am acomodat destul de greu cu colegii.


Poveste 1: « (începutul poveștii)

La o ora de logică, profesorul ne pune să discutăm între noi, adresându-ne întrebări de genul: "Ce îți place cel mai mult să faci?", "Unde ai călătorit până acum?", etc.
Prima dată a trebuit să vorbesc cu o fată. Mă întreabă "Ce seriale preferi?", eu îi zic "Comedie, acțiune" (eu nu prea mă uitam de fel la seriale) și alte 2 întrebări, dar nu sunt sigur ce m-a mai întrebat, dar eu nu am întrebat-o nimic, mă uitam (cred că și ea se uita) la ceilalți care vorbeau destul de mult între ei.
După ce am terminat cu persoana respectivă, am trecut la alta.
De data asta un băiat. Și el m-a întrebat ce seriale prefer.
Doar că el și-a dat seama că am probleme de comportament și i-am zis că da, ar cam trebui sa fiu mai îndrăzneț. Tot așa, am terminat mai repede decât trebuie cu întrebările - ne-am uitat la ceilalți cum vorbeau între ei.
Am mai "discutat" cu alte 2 fete, aproximativ aceleași întrebări și tot așa, după ce am terminat, ne-am uitat la ceilalți cum vorbeau.

(sfârșitul poveștii) »


La finalul clasei a 9-a am dat de știre cum că vreau sa schimb și liceul și profilul (nu știu de ce am zis și liceul, dar profilul voiam neapărat să-l schimb).
Am fost probabil prost că am zis că schimb și liceul, deoarece în realitate, era mai bine aici (la Colegiul Național 1), deoarece a fost altceva față de școală și de celălalt liceu unde urma sa mă mut (Colegiul Național 2).
Colegii erau mult mai buni față de ce am întâlnit până acum (e adevărat, mai erau și mici excepții), dar aia era, nu mai puteam întoarce timpul înapoi. I-am mai vizitat prin clasa a 10-a.

LICEU (clasele 10-12 - Colegiul Național 2, profilul mate-info intenstiv informatică): Am reușit să intru la limită la mate-info la Colegiul Național 2, deoarece mai era o singură clasă liberă și aveam 8, 58 media din clasa a 9-a. Nu știam însă când trebuie să vin la deschiderea noului an școlar.


Poveste 2: « (începutul poveștii)

Vine prima zi din clasa a 10-a. Mă duc la liceu și vad că mulți plecau spre casă (era 9:30), pesemne că deschiderea a fost mai devreme. Neștiind ce să fac, plec acasă.
Acasă, tata mă sună să mă întrebe cum a fost prima zi acolo. Îi zic că nu am făcut nimic, că nu am găsit sala de clasă unde trebuia să învăț și nu îmi știam colegii. Foarte nervos, începe să-mi spună: "Ești belea, copile!" pentru că, da, nu am fost îndrăzneț.
Cu ajutorul lui, am aflat tot ce trebuia să aflu.
A doua zi, intru în clasa unde învățam și mă pun într-o bancă unde nu mai stătea nimeni (prima bancă, la perete). Imediat ce m-am așezat, au venit mai mulți băieți la mine să mă salute - eventual să mă întrebe de ce nu am fost în prima zi, iar mai apoi a venit și șefa clasei la mine să mă bage pe grupul clasei, pe WhatsApp.
Prima oră aveam informatică. Profesoara mă vede singur și îl roagă pe un băiat pe nume Richard să stea cu mine in bancă.
Am stat cu el până în clasa a 12-a cu el în bancă. Rici era un băiat foarte înalt și era în formă (avea aproape 2 metri înălțime și făcea mai multe sporturi: înot, sală și karate), dar era foarte vorbăreț (nu prea putea deloc să tacă din gură).
În pauză, el se ducea la "gagici". Mă bătea de foarte multe ori la cap sa vin cu el (eram foarte timid cu fetele). L-am refuzat de fiecare dată.
Și când mergeam cu el pe stradă și vedea o fată singură care stătea pe bancă, mă punea să o abordez.

(sfârșitul poveștii) »


Doar cu colegul de bancă mai interacționam (in timpul orelor - în pauză stăteam singur in bancă), în rest nu vorbeam cu nimeni. Eu doar ascultam ce vorbeau ceilalți în clasă.
În continuare aveam note mult mai mici decât la școală (lipsa de motivație îsi spunea cuvântul). Profesorii erau mai slabi decât la Colegiul Național 1.
Partea bună era că nu prea mi-am luat bullying de la colegi.
S-a întâmplat cu colegul de bancă (Richard) care începea să mă strige după numele de familie (nu prea îmi placea când cineva mă striga după numele de familie), dar și „michiduță"; la școală aveam mai multe porecle: chimichanga, cioară, negrilă, colorici, etc. (sunt puțin mai bronzat, dar NU sunt de etnie romă sau de altă naționalitate).
I-am zis că mi-am luat bullying la școală, iar el a zis că și-a luat prin clasa a 4-a: erau 3 băieți care l-au amenințat cu cuțitul. Nu l-a afectat deloc prin ce a trecut el, cum m-a afectat pe mine.
În mare, cam atât despre interacțiunea mea cu colegii după schimbarea liceului. Am mai fost întrebat eventual de 2-3 colegi de ce nu vorbesc, dar nu prea am știu ce să zic și m-au lăsat în pace. Am avut și colegi mai pretențioși (în special șefa clasei), dar și mai plini de bani.

Poveste 3: « (începutul poveștii)

În a 12-a am inceput sa fac meditații pentru bac (în afară de română). La informatică am făcut cu profesoară de la mine din clasă, iar la mate, cu o profesoară de la altă clasă.
Problema cea mai mare a fost la informatică.
Nu am înțeles mare lucru la materia asta. Mai bine zis, nu știu de ce am ales materia asta pentru bac. Puteam alege biologia, deoarece era mult mai ușoară.
Într-o zi, cu o lună înainte de simulare, trebuia sa fac un model pentru meditație, iar profesoara s-a enervat foarte rău pe mine de față cu alți 2 colegi de clasă cu care mai făceau pregătire la ea (a avut sigur o zi mai proastă - a mai vorbit cu mama la telefon in ziua aceea, deoarece nu o duceam bine cu materia asta). Îmi venea să plâng de față cu ceilalți, era cat pe-aci sa o fac, m-am abținut cat am putut și nu mi-a curs nicio lacrimă, dar eram roșu la față.
Acasă am plâns, dar nu foarte mult cum o făceam când primeam bătaie de la școală.
Profesoara a sunat-o la telefon pe mama următoarea zi, cerându-si scuze timp de o oră de la ieșirea ei nervoasă, că nu a vrut. A zis că face pregătire de 2 ori pe săptămână (făceam o dată pe săptămână), una dintre pregătiri fără sa dau bani suplimentari, numai să inteleg materia și să nu dau bacul la biologie, deși de data asta chiar voiam să dau bacul la biologie.
În următoarele zile, profesoara m-a "convins" să rămân cu informatica, arătându-mi caietul unui coleg care dădea bacul la biologie, intrebandu-mă dacă sunt sigur că vreau la biologie. Am rămas cu informatica, mai mult din silă.
La simulare am luat 5, 50, fiind printre ultimii ca notă din cei care dădeam bacul la info.
Până la probele scrise ale bacului aveam de dat probe orale.
Fix la prima probă am avut probleme: la romănă.
Problema era că nu știam ce să zic. Drept urmare, când îmi vine randul, când îmi pun profesoarele întrebări despre subiectul respectiv, incep sa mă bâlbâi, neștiind ce să zic. Se vedea de la o poștă că eram emoționat din cap până în picioare.
Aia era, cu doar 2-3 cuvinte rostite, ies din clasă; afară, persoanele care urmau să fie ascultate la proba orală, se uită la mine care eram roșu la față și cu capul în jos, iar unii încep să izbucnească în râs.
La celelalte probe orale nu am avut această problemă (de exemplu la engleză eram mai relaxat, deși nu prea știam engleză).
La meditații, la mate, profesoara îmi spune că a aflat că a fost cineva care abia a spus ceva la proba orală la romănă (de mine era vorba) și m-a întrebat ce fac când urmează să mă angajez. Îmi mai spune că puteam spune absolut orice aberație că tot luam "Experimentat". Dar eu nu prea am deschis gura.
Am luat calificativul "Avansat" și am fost singurul din clasă cu acest calificativ, ceilalți luând "Experimentat".
După probele orale, urmau probele scrise.
Prima probă: română. Primesc subiectele la romănă și... simt cum lumea se prăbușește peste mine. Aveam la subiectul 3 de comentat o operă (comedie) pe care nu o știam. Nu mă gândeam că va pica fix aceea operă. Încerc să scriu la celelalte subiecte câte ceva, la subiectul 3 scriind doar 5-6 rânduri (în mod normal trebuia să scriu cel puțin 300 de cuvinte).
Următoarea proba era matematica. Era mai ușor decât credeam eu, dar cu toate astea am făcut niște greșeli banale, deși era mult mai bine decât la romănă.
A 3-a probă era informatica. Încerc să rezolv tot ce puteam eu. Imediat ce ajung acasă mă uit pe barem să văd dacă am făcut ceva bine, dar aparent nu prea făcusem bine. Aproximam că iau 5, 9. Era rău, pentru că peste câteva ore mă sună profesoara de informatică, dar nu răspund. O sună pe mama. O pun pe ea să-i zică profesoarei că a fost rău, că abia dacă iau 6.
În ziua cea mare (în care se afișau notele de la Bac), mai mult era să plâng decât să mă bucur, deoarece am luat 6 la romănă, 8.05 la matematică și 5.9 la informatică, cu media generală 6.65. Foarte puțin. Mă uit sa văd și notele celorlalți colegi din clasă și eram penultimul din clasă (mai aveam un coleg care l-a luat cu 6.15, apoi urmam eu iar mai apoi, un coleg cu 7, 01). Cel mai probabil și colegii mei au aflat notele mele de la bac (au aflat ce cod am) și au fost "surprinși", mai ales că eu nu interacționam cu ei.

(sfârșitul poveștii) »


M-am sabotat multă vreme din cauza notelor de la bac (încă îmi vine să o fac) cu toate că am intrat la buget la facultate (nu am platit nici o taxă). Până acum, cine m-a întrebat cu cât am luat bacul, i-am zis că l-am luat cu 8, 65 (în realitate l-am luat cu 6, 65).

În prezent sunt la facultate (urmează să trec în anul 4). Sunt la Calculatoare (UPIT) și nu e cea mai ușoară facultate. Nu am restanțe (am avut decât în anul 1 la 2 materii), nu am cele mai mari note (la 2 materii am nota finală 5) și nu am luat niciodată bursă (de merit). În continuare nu vorbesc cu nimeni. Eventual mai mă întreabă colegii câte ceva, dar nimic mai mult. Ceilalți vorbesc între ei, iar eu, pe lângă ei și îi ascult.

Am o fată care a fost cu mine în liceu (între clasele 10-12) și de 2 ori a zis unor colegi de la facultate că: "mă enervează că nu vorbește". De mine era vorba. Eu sunt singura persoană care nu prea vorbește. Eram și eu prezent atunci, doar că nu am zis nimic. Un alt coleg spunea odată colegilor că: „nu mă deranjează dacă nu vorbește"; tot de mine era vorba și eram prezent și nu am zis nimic. Nu știu cum mă voi descurca mai departe (lucrarea de licență, angajare, job).

Ce fac până începe facultatea: merg la sală (de 4 ori pe săptămână), ascult muzică, folosesc telefonul/laptopul și stau pe internet (nu toată ziua - nu mai joc nimic acum), mai citesc ocazional (ar cam trebui să citesc mai des, datorită vocabularului mai redus pe care îl am), mai fac curățenie prin casă.
Întenționez să mai învăț engleză (nu stau prea bine la capitolul limbi străine) și, eventual, să mai lucrez la mine.

Alte lucruri de menționat:

1. Din liceu am început să mă gândesc la sinucidere, din mai multe motive: bullying-ul de la școală, foarte timid și retras, vorbire incoerentă uneori (probabil din cauza anxietății), fără prietenă, calitatea somnului din ce în ce mai slabă, cu preferințe ciudate față de ceilalți, fără tupeu, fire sensibilă.
Foarte rar mă mai gândesc la sinucidere - nu așa des precum o făceam în liceu și pe la inceputul facultății.

2. Nu am avut până acum o prietenă [aproape mereu mă întristez când văd un cuplu trecând pe langă mine, dar e adevărat, am și eu unele preferințe: nici cea mai frumoasă, dar nici „cea mai puțin frumoasă" - eu arăt de nota 7, 5 spre 8; să nu încerce să mă schimbe extrem de mult (Ex: din introvertit în extrovertit)].
Mă gândesc totuși să mă resemnez la acest capitol o perioadă.

3. Ca și rețea de socializare, în prezent folosesc doar WhatsApp.
Am mai folosit în trecut Facebook (2013-2020), Instagram (2018 - 2019 - acum 2 ani am creat un cont de Instagram, dar doar să mai caut anumite persoane, iar profilul meu e gol și nu intenționez să mă „expun" acolo), Tiktok (îl mai instalez doar la "ocazii speciale" - când nu am ce face).

4. Am avut câteva vicii (în special în timpul liceului și la începutul facultății): dependența de pornografie (încă de la 12 ani am început să am acest „păcat" - încă îmi mai vine să o fac, dar mă abțin cât de mult pot), mâncam prea multe dulciuri (uneori mâncam și la micul dejun ceva dulce și, mai mult, aveam zile în care consumam puțin peste 100g de zahăr, dar cu toate astea abia puneam kilograme pe mine - se punea în schimb grăsime pe burtă); am renunțat treptat la dulciuri (mai mănânc ocazional desert făcut de mama, dar nu mai cumpăr din comerț nimic dulce), înlocuindu-le cu fructe.

5. Fac de 10 luni sală dar cu toate astea, nu prea am reușit să ajung măcar la 70 kg; în primele 6 luni am ajuns de la 67 kg la 61 kg, iar mai apoi am reușit să pun aproape 4 kg - între timp am achiziționat 4 pungi de proteine (mi-au mai rămas 2) și 2 gainere (mi-a mai rămas unul singur), dar nu vreau să iau creatină sau alte suplimente.
Am grijă și la alimentație (nu mai consum nici un fel de suc de 1 an, mănânc dulciuri doar la ocazii speciale, mănânc foarte rar de la fast-food, nu mai consum alimente cu multe grăsimi saturate sau cu multă sare).
E posibil să iau mai greu în greutate și din cauză că nu mănânc mai mult de 2000 de calorii. Totuși am mai multă fortă de când m-am apucat de sală.
În prezent am 1.81m și aproape 65 kg (cu mici fluctuații de greutate - în ultimii 7 ani am avut între 60 și 67 kg).

6. Am fost prin a 12-a la psiholog (pentru prima dată în viața mea).
I-am spus cu ce m-am confruntat de-a lungul vieții mele (am mai omis câteva lucruri); încă de la primă ședință i-am zis despre bullying și despre faptul că sunt mai „diferit" față de ceilalți, spunându-mi că sunt o „specie aflată pe cale de dispariție" - în sensul bun al cuvântului.
Am făcut 7 ședințe (m-a ajutat în anumite aspecte, dar nu atât de mult precum credeam eu, în special la capitolul bullying și timiditate).

7. Am mai avut probleme și în familie, în special cu tata.
Urla la mine, mă amenința că mă va da afară din casă dacă nu învăț (în timpul școlii făcea asta - în special în perioada când primeam bullying la școală) sau că îmi scoate dinții din gură, etc. De menționat faptul că mai urla și la alte persoane. Acum s-a mai potolit (mai urlă rar). Nu prea îl pot ierta în totalitate pentru ce îmi făcea în trecut.
În prezent, când îmi vine să spun ce am suflet, îi spun doar mamei (nu și tatei).

8. Am fost foarte plângăcios la viața mea. La grădiniță nu prea plângeam că nu aveam de ce, dar la școală plângeam de față cu toții (mai ales în clasa a 8-a).
Plângeam din cauză că luam o notă mai mică (în general la școală), dar cel mai mult plângeam de față cu toți cei din clasă după ce primeam bătaie de la colegi (unii își băteau și mai rău joc de mine, iar alții nu știau cum să reacționeze în astfel de situație). Nici un profesor de la școală (în afară de dirigintă) nu a știut că eu primeam bătaie de la colegi - îmi era rușine să zic.
După ce am terminat școala (în liceu, la facultate), nu am mai plâns de față cu toată lumea (mi-a mai venit de câteva ori dar m-am abținut). Mai plâng rar singur în cameră.

9. Am dinții strâmbi (dacă asta ar fi o problemă majoră - pentru mine nu e).

Mai sunt câteva chestii omise, dar acelea sunt mai minore și nu are rost să le mai spun acum.

Fără comentarii de genul: „Nu mai fi timid că nu ai de ce!" (asta mi-a spus o colegă de la școală când m-a văzut mai rușinos), „Mă enervezi că ești prea rușinos!" (asta mi-a spus profesoara de engleză în clasa a 6-a), „Trebuie să-ți iei BMW/Mercedes/Audi ca să ai o iubită!" - am Peugeot, „Trebuie neapărat să-ți iei iPhone că după nu te mai bagă nimeni în seamă!" - am Motorola și nu vreau nici în viitor să dau mai mult de 1500 de lei pe un telefon nou.

Încerc să trec peste tot ce m-a marcat până acum așa cum pot (știu că nu prea e bine de unul singur) și, de asemenea, sunt conștient că nu voi fi niciodată pe placul tuturor.

P.S. Este a 2-a oară când îmi public „povestea", doar că de data asta într-o formă puțin mai scurtă. Multe scuze că am scris în continuare mai mult decât era nevoie, de eventualele greșeli gramaticale, de punctuație, de ortografie, că am folosit atâtea paranteze sau de faptul că nu m-am exprimat foarte coerent.

Mulțumesc

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook