| Lulupana1234 a întrebat:

Bună comunitate TPU,voi aveți probleme de socializare? Eu am mai multe probleme și aș vrea să știu ce pot face in această privință.
Îmi amintesc vag că la grădiniță comunicam într-un fel cu ceilalți dar nu ieșeam afara prea des, rămâneam sa desenez iar toți colegii mei erau afară. Dupa ce m-am dus la școală și am început ciclul 1-4 au început problemele,eu stăteam în clasă ca de obicei, numai în bancă și eventual eram bodyguard-ul poșetei doamnei educatoare, vorbeam cu 2-3 colege care nu erau foarte sincere fata de mine și se băteau mereu,certau și bârfeau pe toată lumea. Ceilalti colegi nu erau foarte prietenoși dar recunosc că nici eu nu am incercat sa comunic cu ei,după ceva timp vine o mare dezbatere în sala de clasă, ținută de colegii mei contrazicandu-se cu doamna învățătoare pe motiv că eu sunt o stana de piatră și nu vorbesc cu nimeni dar nu m-au lăsat să vorbesc nimic.
La un moment dat după ce am intrat în 5-8 puteam sa jur că toată lumea mă detesta,eram la fel de tăcută,rușinoasă și cocoșată, plus că vorbeam atât de încet încât doar câinii mă puteau auzii.Cineva chiar mi-a spus în fața „Uite mă că nu e proastă" mi-am dat seama ce a voit să spună dar m-am făcut că nu am auzit și am râs.
Acum nu pot vorbi liber cu nimeni,mă gândesc de multe ori înainte să spun ceva și până la urmă renunț și spun că poate alta dată,sunt cocoșată și asta mă face să mă simt că într-o cutie,expresia fetei mele mă face sa arăt de parcă mai mereu sunt morocănoasă și supărata dar nu este adevărat, fața mea nu are memorie... urăsc să mă văd în poze din cauza posturii mele și a feței, când stau în bancă parcă îmi amintesc de acele vremuri care nu sunt foarte departe de prezent (sunt clasa a 9-a) și mă gândesc în continuare că noii mei colegi nu vor să vorbească cu mine și că mă detestă,îmi pare nespus de rău că nu pot vorbi cu ei,pentru că sunt niște colegi exemplari și prietenoși,in continuare vorbesc încet și stau in prima bancă,nu prea vorbesc cu cei din spate pentru că îmi e frica că atunci când o să îmi fac curaj să spun ceva voi conștientiza că nu a fost destul de tare încât să audă ceea ce vreau sa spun și după mă voi simți prost.
Înțeleg că sunt multe lucruri mai importante decât acest aspect dar as vrea sa rezolv problema comunicării,frica de grupuri mari de persoane-frica de a nu fi auzit de ceilalți și de a le face o impresie proastă despre tine. Daca și voi ați trecut prin ceva asemănător și ați depășit momentul, cum ați procedat?
Mulțumesc!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Simpatic a răspuns:

Buna, nu am o problema in lume cu socializarea si nici in clasele 5-8 sau liceu nu am avut!
In cazul tau este ceva inradacinat si tacit, adunat in timp!
Ai putea incepe prin a vorbi cu psihologul scolii!
Chiar daca multi au spus ca eu sunt doar pro psihiatru si dau doar in acesta directie sfaturi, iata ca nu este asa acum!
Tu ai nevoie de consiliere psihologica in primul rand.
De schimbat probabil te vei mai schimba insa foarte greu si trebuie sa faci ceva in acest sens, sa te intelegi pe tine.
ai zis ca esti cocosata, este de la statul mult pe scaun sa inteleg? este ceva ce ai putea corecta? ai putea sa zicem sa faci kineto si fizio pentru a iti corecta postura?
Esti prea inchisa in tine si stai doar in carapacea ta, nu ai gasit persoane apropiate de tine sau in care sa te regasesti si te-ai inchis atat de mult ca practic iti este greu sa te mai schimbi, dar nu imposibil!
Stiu si faptul ca adolescentii sunt destul de rai, rautaciosi in acest sens si dau bullying persoanelor ca tine, nu doar fizic si mai ales psihic, ceea ce trebuie sa fie foarte greu de suportat!
Primul pas cum am zis psihologul scolii, este gratuit, psihologii din oras costa destul de mult si este nevoie de mai multe sedinte, asta ar insemna eu stiu 150-200 de lei/sedinta x minim 3 ori pe saptamana, intuind ca nu se rezolva in doar 10 sau 20 de sedinte "problema" ta, ar costa foarte mult sedintele!

| Lulupana1234 explică (pentru Simpatic):

Va mulțumesc mult pentru răspuns!?
Da, nu ieșeam din banca până nu se terminau orele, erau maxim 7.
O perioada am fost la kinetoterapie, acum trebuie sa stau dreaptă și pe scaun nu doar in picioare și voi incerca sa merg la psiholog, nu știu sigur daca liceul are psiholog dar merita.

| Simpatic a răspuns (pentru Lulupana1234):

Asta nu stiu sigur, am terminat de cativa ani buni liceul, dar sper sa aiba psiholog, ar trebui!

| ancaanca2344 a răspuns (pentru Simpatic):

Tu ești băiat?

| Simpatic a răspuns (pentru ancaanca2344):

Da,baiat sunt

14 răspunsuri:
| MarianWLF a răspuns:

Nu mai tine vie amintirea din gradinita sau scoala generala daca iti face rau, a trecut, nu toti suntem fiinte deschise care iubim sa socializam, mereu prefer sa stau singur cu o cafea in locul unui grup galagios si e perfect in regula, nu trebuie sa fi extrovertita daca nu e in natura ta, relatile cele mai notabile ti le formezi dupa scoala, colegii vor ramane o simpla amintire dupa liceu deci nu iti bate capul, iar legat de postura ta daca te deranjeaza asa de mult mergi frumos si cauti ajutor medical, cauti indrumare la un fizioterapeut, exista exercitii pentru imbunatatirea posturii, se poate rezolva trebuie putin interes.

| ReddY25 a răspuns:

Nu am

| MrAM a răspuns:

Lucraza puțin la aspectul fizic, mergi la sala sau fa puțina miscare acasa. Asta iti va creste stima de sine si imbunatați psihicul. Aici e vorba de mentalitate si de cum abordezi situația. Incearca sa gasesti activitați unde poți socializa cu diverse persoane. Daca iti este teama sa abordezi persoane noi, interactioneaza cu cei din cercuri apropiate, prieteni, familie si usor extindete. Ai sa observi cu timpul ca, in general, un numar de 3 persoane intr-un grup e suficient. Deci ai nevoie de 2 persoane cu care sa comunici constant, eventual un partener.
Ai sa observi ca lumea nu da importanta la ce faci tu si trateaza lucrurile cu superficialitate insa iti va simți energia, postura, felul in care vorbesti si gesticulezi (aici ai de lucrat). Concentreaza-te pe obiectivele tale, cu timpul ai sa observi anumite blocaje. Daca lucrezi la ele in mod activ vei reusi sa le depasesti. Succes

| ancaanca2344 a răspuns:

Bună, dacă vrei putem fi prietenehappy am trecut și încă trec prin lucrurile astea

| Simpatic a răspuns (pentru ancaanca2344):

Uite @Lulupana1234, ai gasit si pe cineva cu care sa conversezi aici, viata incepe sa prinda conturwinking

| Lulupana1234 explică (pentru ancaanca2344):

Desigur,mi-ar placea sa fim prietene!?

| ancaanca2344 a răspuns (pentru Lulupana1234):

Unde ai dori să comunicăm? Ai ceva insta sau messenger?

| Lulupana1234 explică (pentru ancaanca2344):

Am insta, messenger și WhatsApp.Ce spui de WhatsApp?

| ancaanca2344 a răspuns (pentru Lulupana1234):

Da, dacă vrei. Imi convine

| ancaanca2344 a răspuns (pentru Lulupana1234):

Mai ești? N ai mai răspuns deloc