| Usefulaid a întrebat:

Acum recent mi-am inceput viata sexuala si as vrea sa va cer cateva sfaturi. Prima oara cand am incercat nu a reusit sa introduca tot penisul in vagin, deoarece era prea stramt, dar a fost putin introdus, iar dupa mai multe miscari si incercari l-a scos si mai apoi a ejaculat si nu am mai incercat. Dupa doua zile am incercat din nou insa de data aceasta a intrat mult mai repede si tot, tin sa precizez cadin nou a scos-o la timp si nu si-a dat drumu in mine. In aceeasi zi, dupa o ora sa zic asa, dupa ce s-a spalat bine acolo si a urinat, am mai avut un act care s-a intamplat la fel, cu grija. Imediat la cateva ore am o durere surda de ovare, ca si cum ar trebui sa imi vina ciclul, dar nu, nu trebuie, sunt constienta ca din cauza sexului este durerea. Nu ma deranjeaza, doar as vrea sa stiu daca durerea este pentru ca abia am facut asta si se datoreaza penetrarii poate prea adanci sau este vreo alta problema. DA, voi consulta un ginecolog cat mai curand, insa am vrut sa aud si parerea voastra inainte. Tin sa precizez ca nu am facut in toate aceste dati cu prezervativ, iar daca el nu si-a dat drumul deloc in mine exista sanse sa fiu si gravida? Sa fac oare si un test? Va spun asta pentru ca de mica nu am avut niciodata un ciclu regulat si nu am cum sa ma iau dupa acesta. Am fost la ginecolog mai inainte si a spus ca asa sunt eu nu am nimic, poate ma voi regla dupa ce nasc. Si o ultima intrebare daca fac un test de sarcina este poaibil sa nu iasa corect din cauza ca nu am ciclu regulat? Sau nu are legatura? Multumesc frumos

4 răspunsuri:
Brigaela
| Brigaela a răspuns:

Probabil durerea este legata de actul sexual, e bine sa consul; ti un ginecolog, nu pare insa nimic foarte grav.
Sigur ca sunt sanse sa fii gravida (banuiesc ac asta va si doriti, ca altfel nu exista nici un motiv sa faceti sex neprotejat). Daca nu a ejaculat, nu poti fi sigura, dar ai sanse bune sa ti se indeplineasca dorinta. Testul de sarcina iese corect, indiferent de particularitatile ciclului, daca il faci din prima urina de dimineata, dupa minim 21 de zile de la ultimul contact sexual neprotejat.

| corbulalbrosu a răspuns:

Fiindca ciclul tau menstrual este neregulat si drept urmare din aceasta cauza nu poate fi determinata nici ziua ovulatiei si nici perioada fertila, totul depinde de capacitatea partenerului de sex de a-si fi retinut perfect ejacularea incat sa nu fi ajuns deloc sperma in vagin. Deoarece acest aspect il stie numai el, reiese ca singurul care iti poate raspunde in cunostinta de cauza este chiar partenerul tau de sex. De asemenea este cunoscut faptul ca sarcina se poate forma numai in cazul in care femeia este in perioada fertila a ciclului in momentul intretinerii sexului aflat in discutie. Pentru ca rezultatul testului de sarcina sa fie in mod garantat 100% VALID/VALABIL acesta poate fi efectuat numai in momentul in care se realizeaza concentratia minim detectabila de hormon de sarcina hCG atat in sange cat si in urina. Aceasta concentratie minim necesara de hormon hCG se realizeaza in sange dupa trecerea a 11 zile de la data sexului, iar in urina dupa trecerea a minim 21 de zile fata de acelasi moment al sexului. Corectitudinea rezultatului obtinut indiferent de tipul testului de sarcina (pe baza analizei desange sau a urinei), depinde NUMAI/DOR de timpul efectiv care a trecut de la momentul intretinerii sexului si momentul efectuarii testului adica 11 zile sau 21 de zile. Multa sanatate!

| Emilian65 a răspuns:

Răspunsul tău aici...1. Durearea de care vorbesti este de la actul dur pe care l-ati avut. 2. Daca nu a ejaculat in tine, nu poti fi gravida. 2. Testul de sarcina este bine facut si da rezultate bune daca este facut la 21 zile de la ultimul act sexual.

| DarthRevan a răspuns:

Consulta un ginecolog, ideea este ca daca ai fost virgina, intra mai greu penisul...si atunci pana nu te dezvirginezi e mai compliact, de aia ti se pare mai usor acum daca o faceti inca o data, ceva grav nu e. DAAR? Eu recomand ca fata sa fii constienta de protejare(contra boli si a nu face copii aiurea) + pur si simplu e sanatos sa gasesti un doctor bun.Fa sex cu baieti care sunt stabili, futangii sunt oarecum periculosi. happy hug si te pupwinking