| 1NoNamer a întrebat:

motivul pentru care postez aici nu este pentru ca am nevoie de ajutor, ci postez din pura curiozitate, sa aflu si parerile voastre la unele evenimente ce se intampla in general si se pare ca si mie. Recent, am fost impreuna cu o fata timp de doua saptamani intr-o tara straina, ea avand 14 ani iar eu aproape 16, dupa o saptamana in care ne-am atasat unul de celelalt am facut primul pas, finalizand in a fi intr-o relatie cu ea. Cunoscand-o in acele zile din ce in ce mai bine, am decis sa ii acord timp si sa o iau incet, stiind ca parintii ei nu aveau voie sa afle pentru ca nu ar fi fost de-acord. (Prin urmare trebuia sa fim atenti cine ne vede, adica nu puteam umbla tinandu-ne de mana pe strada). Am fost rabdator. Odata ajunsi inapoi in tara, ea a inceput sa plece, vorbeam rar, poate 5-10 minute pe zi, iar ea era plecata in cealalta parte a tarii la niste rude. Zicandu-mi ca nu stie cand se intoarce, aproximativ o saptamana avea sa stea acolo, eu intamplator trec dupa doua-trei zile cu un prieten pe strada pe care statea fata. Mare surpriza, ma intalnesc cu ea, la care eu, pur si simplu UIMIT de faptul ca este acasa, dar si speriat pentru ca nu am vazut-o decat cand s-a oprit langa mine, raman nemiscat. Intr-un final imi explica ce cauta in tara, o intampin cum se cuvine si mergem fiecare pe drumul lui. In zilele viitoare, din nou plecata eu stiu pe unde, vorbind 5-10 minute pe zi. Incerc tot ce e posibil ca sa ma apropii de ea, am planuit sa o scot undeva ( ne mai avand aceasta ocazie din cauza plecarilor ei reptate si parintilor stricti ) fiind ajutat de una dintre prietenele ei cele mai bune. Dupa cateva zile, ea se intoarce in tara, scoala incepe, iar eu primesc un mesaj extraordinar de lung ( tin sa precizez MESAJ ) in care ea scrie, ca nu crede ca mai poate fi impreuna cu mine, trebuie sa se concentreze pe studii respectiv ca nu doreste sa ma tina desi nu ne putem vedea asa de des, ca nu e vorba de alt cineva, nu cauta o relatie acum, si daca doresc, putem ramane doar AMICI. La chestia aceasta cu amicii, eu stau uimit inca, dupa cateva luni bune de la cele intamplate, si ma gandesc, ca cel mai probabil am citit cea mai mare idiotenie din cate voi citii. Probabil multi dintre voi nu veti fi de-acord, dar eu consider o mare prostie, ca pe langa faptul ca iti bati joc de persoana respectiva, stiind ca are sentimente pentru tine, si tu pentru el, sa ii ceri sa fiti doar AMICI ( pe langa ca esti luat de prost, trebuie subliniat AMICI. Nu prieteni, AMICI). Acum serios, faci curte fetei ce o placi, ai sentimente sincere, nu o grabesti cu nimic, incerci sa faci gesturi frumoase si patesti chestii de genul. Va rog, comentati aceasta prostie ce am scris-o mai sus, tin sa precizez ca este reala, desi putin de tot schimbata pentru a nu fi recunoscuta de apropiati. Multumesc celor ce au avut rabdare sa citeasca Idiotenia ce mi-a luat cateva minute bune sa o scriu si as dori sa va scrieti opinia in legatura cu intamplarea aceasta.

5 răspunsuri:
| Silyca a răspuns:

Asa se intampla de cele mai multe ori.Pana la urma o sa-ti treaca.Nu vreau sa ma intelegi gresit daca iti spun parerea mea.Asta e o problema pe care trebuie sa o rezolvi tu insuti tu stii cel mai bine ce s-a intamplat si daca te gandesti o sa iti raspunzi singur.

| 1NoNamer explică (pentru Silyca):

Dupa cum am scris mai sus, doresc sa stiu parerile voastre. Eu stiam foarte bine in ce ma bag. Daca cineva a trecut prin ceva similar, adica sa te expui cu totul intr-o relatie, si sa nu te alegi cu nimic, nici macar o explicatie happy

| NuMaSuporti a răspuns:

De aceea nu trebuie sa ne atasam niciodata de cineva, uite ce se intampla. sentimente sincere, ganduri "curate" ba chiar intelegere si unde ai ajuns? La dezamagire totala.

Motivul cu studiile e unul josnic pus la nimereala, in primul rand ce? Nu poate sa se concentreze pe studii ca e si prietena/iubita ta in acelasi timp? Si discutati si 10-15 min pe zi, daca o tineai cu orele mai ziceam.

Toti ce dau comment aici isi spun doar parerea, nu te lua dupa noi, noi doar presupunem niste lucruri dupa cele spuse de tine. S-ar putea sa fie treaba cu studiile dar nu prea cred. Cred ca nu s-a mai simntit bine cu tine, a gasit pe altcineva, cel mai probabil un papagal de +18 care se duce pe la ea ori unde ar fi si normal ca fata... Fata asta e demna de dispret! Rar se mai gasesc baieti ca tine, dar se pare ca ea era ca toti ceilalti. Sau cine stie poate chiar a avut motive serioase sa faca asta, poate au aflat parintii ei si daca erau unii de aia nebuni (inca mai exista)poate au obligato/scandal monstru etc si normal biata fata.

Exista n-spe mii de posibilitati, deci nu te lua dupa ce zicem noi, noi doar ne dam cu parerea.

| Blackthorne a răspuns:

Pe ce "studii" sa se concentreze la 14 ani, incat sa nu poata avea timp pentru tine? Iar chestia cu "amici" e intr-adevar josnica. Ar putea fi un alt baiat, sau sa fi aflat parintii. Oricum nu vei avea liniste pana cand nu vei stii adevaratul motiv. Meriti o explicatie, sfatul meu e sa insisti pentru a clarifica situatia.

| 1NoNamer explică (pentru Blackthorne):

M-am gandit la chestia asta, foarte mult, m-am gandit si sa clarific situatia cu ea, si nu cred ca merita. Am tinut la ea foarte mult, inca tin, iar orice as face in acest sens nu ar putea provoca niciun bine ei.