| Andreea1994Aar a întrebat:

Bună seara. Am și eu o întrebare mai mult pentru femei. Acum 2 luni si ceva am vrut să o fac cu prietentul meu prima dată. A vrut să intre, dar mă durea destul de tare și nici măcar capul nu l-a putut băga de tot. rolling on the floor Si nici nu si-a dat drumul atunci. Dar totuși, mă simt destul de ciudat de 2 3 saptamani. Mi-a venit CM de doua de atunci, a durat tot asa 3-4 zile, dar ultima data, luna trecuta pe 12, nu a fost chiar atat de intensa culoarea sangelui, sau poate mi s-a parut mie, ca ma gandeam la tot felul de prostii. Mi se cunosc si venele pe sâni, am o vena subtire, mai movulie in jurul sfarcului si ma dor putin sanii si parca sunt mai mari si grei, precizez ca luna asta trebuia sa mi vina acum, pe 9, dar inca nu a venit. Am si burta umflata jos putin de 2 3 saptamani, si parca simt ceva in burta cateodata. Am facut acum 2 saptamani doua teste Sure Check(sper ca am scris bine), unul in ziua in care l-am luat, si unul a doua zi dimineata, cu prima urina si ambele au iesit negative. Are importanta cand am facut testele? Am vazut ca trenuie facute la 2 3 zile dupa fe intarzie CM. dar la mine sunt deja doua luni, aproape 3 de atunci si nu cred ca mai conteaza asta. Credeti ca poate fi vorba de o sarcina? Sau ce altceva poate fi? Sunt foarte nelinistita si nu stiu ce sa fac.

7 răspunsuri:
PsihoSex
| PsihoSex a răspuns:

Ar trebui sa stii ca prima data cam doare, ruperea himenului, si, daca nu esti foarte excitata, si lubrifata, intra cam greu! De aceea sunt specialisti care recomanda ori deflorarea chirurgicala, care rezolva atat stresul durerii cat si lipsa consecutiva a regretului ca i-ai "oferit" privilegiul deflorarii unuia care nu a meritat!
Altii, recomanda largirea consecutiva, prin apasari circulare a orificului himenal, cu un deget in prima saptamana, cu 2 in a 2-a si cu 3 ina 3-a!
Dar ideal era sa faceti Petting vreo 6 luni cel putin inainte de sex!
Daca nu ati citit niste carti, sau macar de pe net, nu aveti de unde sa stiti ca SEXUL NU E CIOCOLATA, ca sa placa imediat dupa introducere!
Incepeti mai bine sa faceti Petting!
Restul ce ai descris tu sunt doar niste chestii conicidentiale, pe fond de stress!

| mihai69 a răspuns:

Clar nu e sarcină.

| Emilian65 a răspuns:

In situatia prezentata de tine nu poate fi vorba de vreo sarcina.

| Alicezzz a răspuns:

Cu teste facute si douå cm venite, clar nu este o sarcina. Incearca sa te protejezi pe viitor si ca sa duceti la cap ce a'ti inceput un librifian durex
v ar ajuta!

| Ioana803 a răspuns:

Draga mea, stai linistita, nu este vorba de nici o sarcina.

Atata timp cat ai avut menstruatia, sansa de a fi insarcinata este infima.

Sani tari, greoi, durerosi, burta umflata(te simti balonata) sunt simptome ale menstruatiei de cele mai multe ori.

Venele ce se observa pe sani, nu au nici o treaba cu acest lucru, si eu am foarte multe vene ce mi se vad pe maini, brate, sani destul de tare laughing.

Tura viitoare incercati sa o faceti protejat si sa verificati deseoriprezervativul sa nu se rupa. Incercati cu un lubrifiant.

Multa grija!

| NCristian a răspuns:

Nu e sarcină

| Nasteaf a răspuns:

Ai facut protejat