| ContNmc7 a întrebat:

Este mult de citit, dar da.
E baiatul asta M si imi place de el, problema se pune in felul următor, el nu ma place, dar s-au intamplat niste chestii. Am o prietenă și cu ea ma plimbam pe strada unde locuiește și la un moment dat eu nu am mai venit și el era acolo și am întrebat de mine. Prietena mea s-a împrietenit cu el prin mesaje pentru a avea eu o șansă și la un moment dat acum o lună prietena mea a făcut o farsă la telefon cu număr ascuns cu o altă fată și l-a sunat pe el iar mai apoi când taie și-a dat seama că cine e ea a întrebat din nou de mine și m-a alintat într-un fel. Era acum două zile când eram la magazin m-a văzut eu nu am văzut pe el însă eram cu prietena mea și ea a spus că se uita la mine iar acum ceva timp cu o săptămână înainte de 8 octombrie și așteptam toți prietenii de pe Instagram inclusiv eu și prietena mea după câteva zile i-a dat follow prietenei mele dar mie nu, iar mai apoi pe 8 octombrie ziua mea de naștere am așteptat toată ziua să mă bage in seama sau ceva iar noaptea cam pe la ora 10:30 vorbea cu prietena a mea că nu mi-a dat nici un semn și că eu chiar eram trista. În momentul acela am primit follow pe Instagram de la el și un mesaj cu niște cuvinte foarte drăguțe și frumoase și incredibile. Adică nu era mare lucru dar ultima propoziție scria în felul următor " O inimă să te facă iubită..."
In această seară am vorbit cu el o oră și de atunci am încercat să îl bag în seamă prin mesaje, a vorbit cu mine iar acum două zile am pus un Story cu o poză și îmi dati inimioara la infinit. Nu știu ce se întâmplă și acum am aflat că se putea să fie cu cineva dar el tot da semne dintre acestea, off precizez ca e mai mare ca mine cu 3 ani... P.s am 14 ani

4 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

A fost cam mult de citit. De înțeles, nu a prea fost nimic, dar da.

DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

Dar cum poti sa zici de baiatul "M" si sa nu mai folosesti aceasta notatie deloc dupa? :/

Iar ca raspuns... nu am prea inteles. Care este intrebarea ta?

| nicu991 a răspuns:

Sfatul meu, învață limba română și lasă relațiile.

| butterflyrose810 a răspuns:

Eu cred ca te place. Daca intreaba de tine si e atent la tine cand tu nu esti atenta la el eu cred ca sunt sanse mari sa fie atras de tine. Vorbiti mai mult, iesiti pe afara cu prietenii si vedeti ce se intampla. Fara teamawinking