anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Precizez că am 14 ani ( fac 15 în vară ). Este o poveste mai lungă dar chiar nu ştiu cum să procedez.

Până acum un an stăteam în Bucureşti, anul trecut ne-am mutat în alt oraş împreună cu nişte prieteni foarte buni de familie. În aceea familie sunt 3 copii printre care unul din ei e de aceeaşi vârstă cu mine, sunt doar 18 zile diferenţă între noi. Lui îi plăcea de mine şi mie de el aşa că am decis să încercăm să avem o relaţie ( suntem penticostali, nici eu şi nici el nu am avut o relaţie niciodată ). Ne înţelegeam foarte bine, vreau să spun că în alea 2 luni cât am fost împreună nu ne-am sărutat ( noi eram fericiţi şi aşa ) doar ne ţineam de mână.În septembrie eu am plecat într-o excursie cu biserica * el nu vroia să vină* aşa că eu am plecat în excurise fără să îi spun şi când m-am întors acasă pur şi simplu m-a ignorat total, stăm în aceeaşi curte şi de anul trecut din septembrie nu am mai vorbit absolut deloc, nici măcar nu mă salută. Când mă vedem mă evită, se ascunde de mine şi totuşi ne vedem zilnic. Când eu şi familia mea mergem la ei el pur şi simplu se închide în cameră, doar ca să nu mă vadă, la fel e şi când mă duc doar eu la ei pentru că sora lui e cea mai bună prietenă a mea. Şi ea şi fratele lui mai mare au încercat să vorbească cu el dar când îmi aude numele schimbă subiectu. Întrebarea e : l-am rănit chiar atât de tare încât s-a ajuns la asta? Da, mă iubea foarte mult dar ce face el mi se pare prea de tot. Vă rog spuneţi-mi ce să fac, nu îmi spuneţi să vorbesc cu el pentru că nu pot, am încercat şi îmi spune să "plec". Eu ţin la el foarte mult şi mă simt chiar prost să îl văd zilnic şi nici măcar să nu mă salute

Răspuns Câştigător
| greyhound a răspuns:

Exagereaza
Mai vorbeste cu sora-sa si cu frac'su sa discute cu el.
To oricum, din ce spui, n-ai nici o vina ca e el incapatanat

1 răspuns:
| Azµre a răspuns:

Dacă băiatul nu vrea să discute cu tine asta e pune punct, n-are rost să te mai chinui cu sorăsa sau altcineva.