Cate lacrimi ati varsat dupa persoana iubita? cateodata va mai aminti de iubirea respectiva?
RăspundeAsa e man, nu doar ca nu uita dar mereu i intarnesti clonele peste tot, eu am norocul asta
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Îmi aduc aminte cam de toate fetele și femeile din viața mea pentru care am avut la un moment dat o pasiune. Bineînțeles mai des de cele cu care am avut și o relație. Când simt că vreau pe cineva în viața mea i'm all in. Mereu am avut interesul ăsta să le descos, să le înțeleg felul de a fi și ce șanse de viitor are relația, ce impact pot aduce eu în viața ei. Am intrat conștient în relații cu sexul opus intuind corect cam de fiecare dată cât de lungă va fi interacțiunea și până unde se va ajunge. Nu îmi place să mă încurc așa cu oricine, chiar și pentru banalul sex vreau pe cineva care să aibă o anumită aristocrație. Motiv pentru care sunt nostalgic după relațiile avute. Viața îmi aduce înapoi flash-uri din când în când. Mă întristez puțin dar apoi scot cred cel mai natural zâmbet de care sunt capabil, pentru că s-a întâmplat. Există fete și femei minunate, atâta cât putem tolera imperfecțiunile de care și noi ne facem vinovați. Nu trebuie decât să înțelegem că nu ni se cuvine nimic și orice are un început are și un sfârșit. Toate relațiile mele au murit de o moarte naturală, în momente în care chiar nu mai aveau rost. Lecțiile erau deja învățate și nu mai aveam cu ce contribui unul la viața celuilalt. A trecut atâta timp de când am plâns pentru o fată că abia îmi aduc aminte. Atunci când am făcut-o a fost pentru că realmente îmi vedeam viața, copilul nenăscut și evoluția, în ochii ei. Chiar credeam atunci că e posibil să arzi toate etapele iubirii cu o persoană. E singura dată când m-am gândit câtuși de puțin serios la căsătorie. Vizualizam cam ce fel să fie inelul pe care i-l iau și în ce mod să o cer în căsătorie. Apoi am pledat pentru ideea de relație sacră aceea în care reiei legătura cu o fostă tocmai ca să se demonstreze că iubirea poate smulge orice bariere ale egoului. Am vizualizat multă vreme cum ar fi o reîntâlnire. Mi-e dor de orașul ei, de plimbări, de privirea ei. Dar în același timp nu le mai vreau. Am alte drumuri, suflete (și cearșafuri sau covoare sau bănci sau mese sau ierburi) de străbătut. Aș accepta acum să reiau legătura cu fostele, însă nu ar mai fi același lucru. Ar fi ca o prietenie pentru lecțiile primite atunci și un sex sălbatic de recunoștință.
Răspunde
"Cand simt ca vreau pe cineva in viata mea i'm all in ", sincer acum, ai intalnit macar o singura femeie care sa urmeze ceea ce ai spus tu in fraza asta?
Intuiesc ca nu.
De obicei foarte putini oameni sunt asa cum esti tu, se implica 100%, sincer, eu chiar nu am intalnit.
Am întâlnit ceva asemănător de câteva ori. I'm all in nu se referă neapărat la a fi împreună pentru toată viața. Nu contează durata ci calitatea relației, realmente să vrei să faci lucrurile să meargă atâta timp cât ești acolo. Atunci când ești într-o relație să fii un partener cu adevărat. Chiar dacă știi că nu va dura decât câteva zile, săptămâni sau luni. Dacă nu te simți iubit sau crezi că am greșit spune care-i problema. Dar nu reproșuri cu ton ridicat și emoțional bullshit. Explică-mi clar, coerent. Dacă pot încerc să mă schimb, dacă nu va trebui să accepți sau să pleci. Eu cred că a fi vulnerabil e o calitate foarte mare într-o relație. E singurul mod în care poți cunoaște cu adevărat pe celălalt în așa fel încât iubirea să fie valabilă și nu doar abureală de suprafață. Dacă vezi că celălalt nu știe să aprecieze pleci. Eu pe asta m-am bazat mereu în relațiile cu sexul opus. Am trăit dezamăgiri de cele mai multe ori, dar am avut și momente faine cu fete și femei care m-au primit în viața lor nu 100% dar undeva pe la 70% în timpul relaționării. Destul de bine. Acum însă acest 70% mi s-ar părea jignitor pentru că am evoluat mult de la acele experiențe. Comunicarea autentică, aka vulnerabilitate, e cea mai mare forță generatoare a iubirii și fără ea nu sunt dispus să intru în nici un fel de relaționare umană.
E de apreciat felul asta de a gandi, adica, majoritatea se cearta de la cea mai mica chestie, apoi, daca unul e deranjat de comportamentul celuilalt, in loc sa i se spuna calm si exact cu ce il deranjeaza si ce ar trebui sa faca cealalta persoana ca timpul petrecut amandoi sa fie mai de calitate, iese de multe ori cearta.
Nu vorbesc de posesie, vorbesc de a gasi solutii ca sa ne simtim amandoi bine, daca nu poti schimba ce ma deranjeaza la tine si ce imi strica mie starea, ne vedem de drum separat, fara cearta.
Nu mai zic de aceai oameni carora le spui exact ce te deranjeaza de mai multe ori si ei tot nu inteleg nimic si tot pe a lor o tin chiar daca e foarte usor de inteles si logic ce spui si efortul pe care il pun in a schimba chestia care te deranjeaza pe tine ( vorbesc de chestii de bun simt ) este undeva pe langa 0. Cred ca astia sunt cei mai toxici oameni care i-am intalnit pana acum si cei care ma scarbesc cel mai mult.
Iti apreciez mentalitatea.
Corect. O relație e ceva foarte simplu: Take it or leave it. No emotional mumbo jumbo. La fel ca și în viață. Ești frustrat, ai două variante: schimbi ceva sau termini cu văicăreala și recunoști că îți convine situația. Ori găsești o soluție ori găsești o scuză. Iar îngrijorarea, teama, e un concept absurd. E doar semnalizarea faptului că ceva nu e în comun acord cu scopurile pe care le avem. De cele mai multe ori e bine să păstrăm planul și să schimbăm doar direcția sau viziunea. Uneori însă trebuie să ștergem tot și să ne clădim de la zero o nouă viziune. Ce rezolvi stând îngrijorat dar nefăcând nimic? Ajungi într-un rahat și mai mare. Sunt doar semnale, realtiatea ni se deschide în fața ochilor. Putem să o acceptăm sau să suferim ca proștii degeaba.
Pe de altă parte sunt și oamenii ăia care cred că sexul opus trebuie să fie format din magicieni care citesc gândurile și știu exact ce vrei de la ei. E o abordare la fel de stupidă. E o chestie mișto ca celălalt să facă o chestie care îți place din inițiativă încă de la început. Dar asta se întâmplă doar dacă în cultura fiecăruia au fost punctele respective comune. Atlfel nu se va întâmpla. Pot să nu fiu bărbatul visorilor unei femei când mă cunoaște, să nu mă comport așa cum ar vrea. Dar pot deveni dacă e deschisă și îmi permite să o cunosc realmente, fără măști, fără jocuri. Aș putea de asemenea să nu accept să fac acele lucruri. Din diverse motive. Pentru unele fete e normal să le cumperi diverse chestii așa pur și simplu, ceea ce eu refuz. Mi se pare că te jignești singură să vii la mine să îmi ceri să îți cumpăr nu știu ce, mai ales când chestia aia nu te ajută să evoluezi. Când avem ceva timp de relație de cuplu e altceva și până ia unul salariul îl ajută celălalt sau știu eu. Trebuie reciprocitate, nu ideea că bărbatul e doar el provider, nu tolerez așa ceva. La fel cum și în relație amândoi au momente de slăbiciune, nu doar femeia. Nu cred în relația în care există un lider și un supus. Ci în cea în care rolurile se schimbă constant. Când unul are o zi mai proastă celălalt preia rolul complet sau aproape complet de a face simțită prezența iubirii în relație. E o presiune prea mare pentru a fi purtată doar pe umerii unei persoane. În cazul în care partenera îmi atrage atenția asupra onor chestii aiurea gen că o întrerup sau nu o ascult cu adevărat sau că vorbesc cu ea și mă uit la televizor sau altfel de lucruri care exprimă lipsă de respect atunci da am fost nașpa. Dar nu când vrei să ghicesc lucrurile alea. În fond o relație, de cuplu sau nu, presupune naturalețe, autenticitate, bun simț, chestii normale. Doar să te implici, să îți pese și de celălalt. Nu mai mult decât de tine, dar să pornești cu ideea că vei încerca să îl rănești cât mai puțin. Pentru că orice partener ne va răni la un moment dat. Dar una e să permiți cuiva să șteargă pe jos cu tine. Și alta e să te simți rănit din pricina acelei interacțiuni pentru că descoperi că nu are tot ce ai vrea la un partener, că există poate distanță, programe tâmpite la joburi, are o familie nașpa sau alte impedimente care vin de la viață nu direct de la partener. Trebuie să te pui în locul celuilalt înainte de a-i cere ceva. Și el are tot dreptul să te refuze. Dar e bine să îți explici nemulțumirea decât să o exprimi. Decât să spui într-un moment de frustrare cuvinte pline de furie precum: ești un imbecil mai bine spui mă simt rănită de atitudinea ta, chiar o faci din adins? nu înțeleg comportamentul tău. spune-mi sincer de ce faci asta? Ideea trebuie să fie de comuniune, interesul când ești într-o relație trebuie să fie binele comun.
Nu multe, în schimb plâng la chestii emoționante mai mereu. Ființa iubită încă îmi este alături, de ce să plâng? Adevărul este că am şi pus suflet să ajung până aici. Nu mai spun cât timp am stat în FriendZone, cât timp l-am curtat şi a trebuit să insist pentru că mai mereu eram refuzată. S-a meritat până la urmă.
Rar mai vezi tipe care să curteze și să lupte pentru ce vor. Ești de apreciat pentru asta 
In timp ce te mastrubai pe poza unei fete de care iti place dar ea nu stie ca existi?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
