În primăvară cunoscusem pe cineva de care m-am atașat foarte mult într-un timp scurt. După ce am vorbit timp de 4 zile, deja am decis să formăm un cuplu, decizie destul de rapidă, aș spune, pentru că nu am avut timp să ne cunoaștem bine, urmând să ne cunoaștem pe parcurs. Și pot spune că l-am iubit, avea o personalitate puternică, simțeam că îi pot spune orice și legătura dintre noi era atât de puternică încât aveam impresia că vom rămâne împreună, deși sună pueril, cât vom trăi.
Iubirea nu vine, totuși, numai cu părți bune, de aceea am avut și noi conflictele noastre în care simțeam că lăsam de la mine, deși sufeream, tăceam și îl rugam să înceteze, chiar dacă nu avea dreptate, iubirea dintre noi era mai importantă decât orgoliul meu. Pentru el era mai importantă dreptatea și să îmi demonstreze că are dreptate mereu, mergea destul de departe, chiar dacă însemna să mă rănească și, deși mă rănea cu vorbele lui, nu mă calma, nu își cerea scuze sau își cerea scuze la modul "îmi pare rău, dar știi că am dreptate". Simțeam că eu sunt cea care face lucruri frumoase pentru "noi", el nu făcea decât, spune el, dacă ceream și se aștepta să cer. Pe scurt, au fost multe momente în care eu renunțam la propriul orgoliu, făceam eforturi, dar din partea lui nu simțeam același lucru. Au fost multe momente în care m-a făcut să sufăr, întrebându-mă cum poate o persoană care mă iubește să gândească, spună, facă asta.
Apoi am plecat în America și lucrurile păreau să aibă suișuri și coborâșuri, de la agonie la extaz. Acum îmi spunea că mă iubește și că mă vrea înapoi acasă, apoi se lua de mine că nu îi răspund rapid la mesaje.
Îmi făcusem prieteni mulți în America, dar unul s-a apropiat mult de sufletul meu. Ieșeam de la muncă și ne strecuram noaptea, printre magazine și baruri, să stăm singuri pe plajă și să vorbim despre cultură, despre oamenii din țările noastre, despre lucrurile care ne plac, despre viață și ne-am îndrăgostit fără voie și inevitabil unul de celălalt. Cu cât stăteam mai mult cu el, cu atât realizam cât de multe lipseau cu primul iubit. Făcea eforturi să mă vadă fericită, orgoliul nu a existat între noi și am simțit pentru prima dată cum e ca cineva să te iubească atât de pur, fără răutăți, fără reproșuri. În sfârșit cineva mă iubea sincer, fără teamă, fără regrete.
A venit momentul în care am ajuns în țară și fostul m-a invitat afară pentru că spunea că îi sunt datoare cu o explicație și îmi promitea că se schimbă față de mine, așa că am acceptat, însă nu deschidea subiectul. Tot ce avea de zis îmi zicea sub formă de reproș prin mesaje, că îmi bat joc de el, că din cauza mea suferă, devenea "needy" și aproape mă implora să ne împăcăm, iar afară încerca să mă ia în brațe sau să mă sărute. Nu am simțit că s-a schimbat ceva în momentele când stăteam cu el. Îmi vorbea despre ce fete frumoase a văzut el în vară, despre faptul că nu sunt chiar așa specială, că urăște minciuna și trădarea, dar sunt norocoasă să mă ierte și multe vorbe grele pe care nu le aștepți de la o persoană care pretinde că te iubește. Mi-am asumat greșelile, i-am cerut scuze pentru momentele în care l-am rănit, chiar dacă el nu ar fi făcut așa, însă pentru el singura metodă să dovedesc că îmi pare rău era să mă împac cu el, de aceea nu a acceptat scuzele.
Acum, prietenii lui postează înțepături despre mine pe rețelele de socializare și asta pentru că el a avut atât de multe respect pentru fosta relație încât m-a bârfit până și cu necunoscutele cărora le trimitea mesaje în scopul găsirii unei relații tip pansament, un rebound, pe care îl caută în oricine acum.
Am o perioadă dificilă din cauza a tot ceea ce se întâmplă, tot ceea ce am auzit și aud despre mine de la el și alții care, deși nu mă cunosc, cunosc zvonuri despre ce persoană groaznică sunt. O parte din inima mea e încă acolo, la el, chiar după câte a zis pentru că am investit și sperat mult în iubirea dintre noi. Și acum mă simt singură pentru că prietenul meu nu e aici încă, e încă acolo, iar cu atâta ură din partea lor, uneori simt că nu fac față, că mă consum fizic și psihic mult prea mult și nu știu ce să fac pentru a avea, în sfârșit, liniște pentru că sentimentele pe care le am încă pentru el mă consumă deși sunt conștientă că al doilea e bărbatul perfect.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook