Sper să răspundeți sincer, o să dau fundă. Am avut o relație de aproape 2 luni la începutul anului. Dintre toți băieții de care m-am îndrăgostit, el e încă cel care țin cel mai mult. Motivul pentru care m-am despărțit de el a fost că era foarte depresiv (și după ce i-am dat papucii a devenit și mai depresiv...), el are o situație mai specială (tatăl lui e mor, nu l-a văzut niciodată iar mama lui e în Italia, are cancer și o vede maxim 2 luni pe an, aproape toată rudele lui au murit.iar el stă cu bunicul lui), a devenit bipolar, s-a apucat de fumat și de fiecare dată când încercam să-l ajut el încerca să evite subiectul spunând că e bine sau pur și simplu să nu răspundă. După aceea, nu prea l-am mai băgat în seamă, crezând că o să fie mai bine așa. Dar nu a fost. S-a tăiat de mai multe ori. Am încercat să vorbesc cu el, dar iar mă evita. Prietena mea cea mai bună e apropiată și de el, ea a fost cea care "organizat" cuplarea noastră știind că ne placem reciproc dar nu avem curajul să recunoaștem asta (eu nu credeam că el mă place pentru că arăta ca și cum chiar nu m-ar plăcea iar lui îi era frică să facă primul pas, eu fiind uneori mai respingătoare și rece cu unii băieți) iar ieri a început să-mi vorbească despre el. Mi-a spus lucruri de genul „lui chiar îi e dor de tine" sau "el chiar te-a iubit, și încă te iubește. doar că nu ți-a arătat asta". A fost ciudat pentru mine să aud asta, după atâta timp în care mă evita, am crezut că mă urăște. Am avut pregătire pentru examen ieri și prietena mea mi-a propus ca după să mergem undeva, noi trei să vorbim. Din cauza meditațiilor, eu chiar nu puteam să merg. Așa că au mers doar ei doi. Din câte am aflat de la ea, el era foarte trist că nu am putut să vin pentru că vroia să-mi spună ceva și să facem poze (când eram împreună, și-a propus să mergem în diferite locuri și să facem poze împreună sau să-mi facă tot felul de cadouri). Mi-a spus că el își dorește să ne împăcăm. Azi când l-am prins singur l-am întrebat ce e în neregulă cu el. El: nimic, ce să fie? eu: x (prietena mea) mi-a spus ceva ciudat. legat de tine. Și a urmat un moment de liniște. Iar apoi eu l-am întrebat ce e în neregulă cu pupilele lui, care se ditalau. Iar apoi iar a început să mă ocolească. Mă enervează comportamentul lui. Oare sunt emoții? După pregătire, eram la intrarea în școală și trimiteam mesaje. El era pe acolo, vorbea cu un băiat. Brusc, a venit în fața mea și mi-a zis: „Hai să te iau în brațe, o să-mi fie dor de tine." Eram ceva gen pokerface, mai ales că el nu îmi mai dădea drumul. Mi-a spus să mai vorbim pe facebook (lucru pe care nu l-am mai făcut de 4-5 luni) și că vrea ca vara asta se ne întâlnim. I-am spus: „bine", iar el după mult timp chiar părea fericit. A mers la etajul 1, iar când s-a întors înapoi la parter m-a luat din nou în brațe, de data asta urându-mi succes la examen și mi-a spus să am grijă de mine. Îmi făcea din mâna ca un copil mic și era atât de fericit. Momentul acela a fost foarte ciudat. Întrebarea mea pentru cei care au citit până aici (vă mulțumesc mult) este: Dacă ați fi în locul meu, ce-ați face? Cel mai probabil mulți dintre voi ați spune că ar fi bine să fim din nou împreună, dar cât timp am fost îmrepună s-au întâmplat mai multe lucruri neplăcute (nu e vorba de înșelat - spre surprinderea mea, atunci când eram împreună erau foarte rare momentele în care vorbea cu o fată) cum ar fi o tentativă de sinucidere care m-a speriat extrem de tare (urmările tuturor problemelor principale menționate mai sus) și anturajul prost în care s-a alăturat. Dacă nu ar fi fost aceste două probleme, mi-ar fi fost mult mai ușor să aleg de una singură. Așa că de aceea apelez la voi. Sper să-mi răspundeți sincer și îmi cer scuze că am scris atât
E bine să nu te înhami în astfel de relații decât dacă ești mai puternică decât el și ești în stare să faci față. Dacă e peste tine și te depășește, retrage-te, fără să rănești, dacă se poate.
Eu nu spun să rămâi lângă el sau să pleci, dar îți spun să ai grijă pe viitor. Acum nu prea ai de ales și trebuie să te descurci (ca să înveți pentru mai târziu) în legătură cu aspectul ăsta dureros și sensibil din viață.
Nu-l judeca pentru că s-a apucat de fumat. Probabil nu fumează pe banii tăi. Oamenii au vicii. Nu toți sunt perfecți. De fapt, nimeni nu e, ci doar lasă impresia.
Dacă ai forță și energie și vrei să îl ajuți, stai alături de el și lucrați împreună pentru o stare de suflet mai bună, în ceea ce îl privește. E nasol să îngropi un părinte și să-l astupi cu pământ pe ăla care te-a făcut. Doare în draci și așa ceva nu are termen de comparație. Eu nu mă mir că el se simte așa. Îl înțeleg perfect, însă mai are nevoie și de altceva pe lângă înțelegere.
Caută să vezi dacă îi mai place ceva. Asta ar putea să îl salveze. Dacă e talentat la ceva sau dacă are pasiuni, ajută-l să vadă și pe urma va reînvăța să trăiască.
Dacă e slab în interior, nu va putea singur și va face pasul ăsta, pentru că a obosit să rămână pe lume din cauza acelor dureri care l-au tot alergat și hăituit de-a lungul vremii.
Nu spun să îl dădăcești, ci să îți pese de el și să vadă/simtă asta. Să creadă că nu e singur și că se poate și altfel. Și nu merită să îți dai singura bucată de viață, pe un loc în care nu se știe ce e. De bine, de rău, pe lumea asta încă mai sunt lucruri și oameni în care poți să crezi, pe care poți să le iubești și care pot și vor și își doresc să te iubească, să te învețe să visezi și să construiești frumos pentru tine.
Aș vrea să te ajut mai mult, dar pe scurt, problemele de suflet sunt problemele la care nu există întotdeauna un răspuns care să fie vindecător.
Dacă el e deprimat, nu înseamnă că e lipsit de încredere, ci doar că e trist. Asta n-ajută la nimic. Te distruge. Îți piere pofta de mâncare, te consumi, slăbești, te distrugi, te supui stresului și pe urmă te trezești acaparat de toate și nu mai știi pe unde să fugi. Atunci probabil clachezi și nu te mai interesează dacă se alege praful sau nu de tine. Trebuie tărie psihică să poți trece peste și trebuie să ai voință. Dacă ești lipsit de așa ceva, riști.
Întreabă-l dacă are vise și dacă îți răspunde pozitiv, ajută-l să crească visele alea și să le aducă la realitate.
Dacă e prea mult pentru tine, resemnează-te, dar să nu îți pară rău. Pentru că dacă ai pus suflet și ai investit în relația asta, nu vei putea trece ușor peste.
Comunică și ai răbdare, dacă vrei. Dacă nu, nu. Dar asumă-ți.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Ca sa iti dau in sfat trebuie sa imi asum o responsabilitate destul de mare(ceea ce nu fac multi de pe TPU),pentru ca tu s-ar putea sa il urmezi.E complicata treaba daca zici ca el a vrut sa se sinucida cand erai in relatie cu el(adica daca intentionai sa te desparti de el,era altceva).
Exista doua variante:
Varianta buna:el a trecut peste faza cu depresiile,a acceptat pana la urma totul,si a inceput sa isi faca viata,si te vede pe tine ca pe un potential partener,langa care el se simte fericit.
Varianta rea:el e instabil,din cauza problemelor pe care le-a avut, si asta a devenit o parte din caracterul sau(si-a format un obicei de gandire), si e posibil sa mai incerce chestii de genul.
Ai grija daca alegi sa fii impreuna cu el si te desparti dupa ceva timp, poate recurge la metoda asta din nou.
Chestia e ca tu il cunosti cel mai bine.E alegerea ta ce faci, nu iti recomand sa te lasi influentat de nimeni.
Răspunde
Daca e adevarat ce spui, saracul o sa faca o prostie sigur pe care o sa o regrete toata lumea. Ai grija de el, arata-i ca-l iubesti, vedeti-va de preferat singuri ca sa nu fie asa de jenat, castiga-i increderea (nu va fi usor daca e asa de interiorizat si depresiv). Eu chiar te-as ruga sa il ajuti deoarece cred ca el chiar are nevoie de tine dar viata lui e prea bulversata. Ia-l usor, si incearca sa il sustii cat mai mult. Daca vei reusi il vei salva si aproape sigur ii vei castiga iubirea poate(probabil) pentru totdeauna
Eu dacă aș fi în locul tău și l-aș iubi, aș rămâne, pentru că știu cum sunt și știu cât pot și cât nu. Aș avea șanse să-i aduc puțină lumină, dar pe partea celalaltă, așa ceva te consumă inclusiv dacă știi ce se întâmplă și despre ce e vorba sau cum se simte așa ceva. Dacă ai energie și cunoștințe (într-ale vieții și sufletului), ai ceva șanse, chiar dacă răspunsul, de fapt, nu va depinde de tine, ci de persoana respectivă. Dacă nu mai vrea, nu mai ai ce să îi faci. Așa ceva e greu de înghițit. Fruntea sus.
Ai spus ca avea pupilele dilatate si uneori parea si fericit; e posibil sa se fi apucat de drguri. Cred ca are des ganduri de sinucidere. Bunicul lui si-a at seama de starea lui? Stie ca se taie? El are nevoie de un psiholog(de la scoala sau partcular).
Incercati(tu si prietenii lui) sa faceti impreuna lucruri care ii plac, sa-l scoateti din starea asta.
Succes!
E destul de delicata situatia. Tu nu ai nici.o vina, asadar sa nu.ti treaca prin cap ca tu ai purta creo vina legata detoata situatia, mai apoi e destul de aiurea mai alesca esti adolescenta si nu ar trebui sa "te ocupi" de astfel de treburi. Legat de situatia lui, intr.adevar este una deloc roz, trumele fiind destul demulte si serioase. Legat de voi, ii poti fi alaturi, ilpoti consola si incuraja, ofera.i un tel, vorbeste.i liber si sincer, dar totodata gandeste.te si la tine. Sunt multe aspete de luat in considerare aici, in mare mi.am dat seama despre ce e vorba. Intamplarea face ca eu am terminat psihologia. Rezolvari sunt, dar trebuie tratate cu atentie si delicat. Daca vrei sa vb mai pe larg clicksnap66@yahoo.com. lasa.mi un mail, poate tepot ajuta. Numai bine
Depinde de tine sa-l ajuti, pentru ca are numai ganduri rele in capul lui! Du-te si petrece cat mai mult timp cu el pentru ca o sa-l pierzi, si incearca sa-i luminezi mintea, ai grija de el.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
