Bun, să încep. Am aproape 17 ani, iar Cristi, băiatul despre care urmează să vă spun aproape 19. Suntem în același liceu, el învață dimineața, eu după-amiaza, motiv pentru care ne întâlnim mai mereu în curtea liceului. Totul a început anul trecut prin aprilie. L-am cunoscut pe Facebook, am vorbit și am început să mă atașez de el mai mult decât aș fi putut crede vreodată. Părea atât de diferit de ceilalți, atât de special și de matur, încât m-am îndrăgostit. Ce-i drept, eu îl căutam mai des decât mă căuta el pe mine, dar eu am fost mereu „grăbită". Pe 22 aprilie a fost ziua lui de naștere și noi încă nu am ieșit împreună. Menționez că la liceu nu îi luasem seama prea mult și nici el mie. Apropo, învață în aceeași sală de clasă și e inevitabil să nu ne întâlnim când el iese și eu intru. Cum spuneam, era ziua lui. Eu eram la un suc cu cea mai bună prietenă a mea, când mă sună el și îmi spune că vrea să ieșim. Tocmai venea de la nașii lui și a spus că ar vrea să mă vadă. Noi două îl așteptam, pentru că nu o puteam trimite acasă pe prietena mea, iar când a venit, era foarte rușinat, roșu în obraji, țin atât de bine minte de parcă ar fi fost ieri. E bărbat sau cel puțin, eu așa îl văd. Nu este prea înalt, ba chiar e o idee mai scund decât mine, dar nu mă deranjează asta. Are aerul ăla de domn când merge pe stradă, nu știu dacă înțelegeți ce vreau să spun, făcea modelling înainte. Așa. Am vrut să mergem să ne plimbăm prin pădure, dar până am ajuns, m-a tot tachinat, dacă se poate spune așa. Rupea frunze din pomi și le arunca în mine, mă împingea etc. Era prima dată când vorbeam față în față. Am ajuns, ne-am așezat pe o bancă și parcă să ne sărutăm devenea inevitabil. Se apropia de mine din ce în ce mai mult și îmi privea ba ochii, ba buzele. Era ziua lui și pentru mine a însemnat mult că și-a pierdut puțin timp stând cu mine. Ne-am sărutat cred că 30 de minute, de parcă nu mai exista viață după asta, cu atâta foc și pasiune, ca ultimii nebuni. Nu vreau să par penibilă, am mai avut relații înainte, dar parcă lumea mea de-abia atunci începea. A trecut și ziua aceea, noi nu eram împreună, înainte să ne întâlnim îmi spunea că încă o iubește pe fosta lui prietenă și că încă suferă. Nu l-am judecat, l-am înțeles și nu i-am cerut nimic. Dar s-a terminat așa brusc. El nu m-a căutat, eu nici atât, nu m-a lăsat orgoliul. Ne vedeam la liceu și ne salutam..atât. Cu puțin timp în urmă am vorbit din nou pe Facebook, mi-a spus că m-ar recunoaște oriunde cu „ geaca mea roz", de aici îmi spune și „rozalia". M-a întrebat dacă am și eu prieten, dar nu lungea prea mult discuția. Și cu toate astea, o făcea să fie atât de palpitantă. Tot speram să propună ceva. Nu vreau să mint, nu m-am gândit în tot anul ăsta la el, am mai avut câteva relații scurte, dar de ceva timp iar îmi vine el în minte. Îl visez, ne visez pe noi doi și restul e +18. Nici nu știu ce vreau de fapt să fac, să vă întreb. Simt doar nevoia să povestesc totul cuiva care nu mă cunoaște, cineva care nu are motiv să-mi judece sentimentele și trăirile. Îmi doresc oare ca el să fie primul bărbat din viața mea? Oameni buni, cred că iubesc cu adevărat. I-aș putea dedica fiecare secundă din timpul meu, fiecare părticică din trupul meu și tot ce aș putea, doar pentru a-l face fericit. Dar nu mă lasă orgoliul să-l bag în seamă după tot timpul ăsta de tăcere. Nu vreau să uit nimic, nici amintirea cu noi, nici pe el. Vreau să păstrez tot ca pe o icoană sfântă.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook