| Claudia_Rus_Ana_1997 a întrebat:

Am nevoie urgenta de un model de contestatie exmatriculare repede

1 răspuns:
| rEfrEsH21 a răspuns:

Art.126. (1) Exmatricularea constă în eliminarea, până la sfârşitul anului şcolar, a elevului din unitatea de învăţământ în care acesta a fost înscris,.
(2) Exmatricularea poate fi:
a) exmatriculare cu drept de reînscriere, în anul următor, în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu;
b) exmatriculare fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ;
c) exmatriculare din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere, pentru o perioadă de timp.
Art. 127. (1) Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul următor, în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu, se aplică elevilor din învăţământul secundar superior, din anul de completare si din învăţământul postliceal, pentru abateri grave, prevăzute de prezentul regulament sau apreciate ca atare de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.
(2) Sancţiunea se aplică şi pentru un număr de cel puţin 40 de absenţe nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu/modul, cumulate pe un an şcolar.
(3) Sancţiunea se aprobă, în consiliul profesoral la propunerea dirigintelui, prin consultarea directorului. Dacă motivul sancţionării îl reprezintă absenţele nejustificate, aprobarea este condiţionată de emiterea, în prealabil, a preavizului de exmatriculare.
(4) Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.
(5) Sancţiunea se comunică părintelui/tutorelui legal şi elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani, în scris, sub semnătură, de către dirigintele clasei.
(6) Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare sub 6, 00.
Art.128. (1) Exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ se aplică elevilor din învăţământul secundar superior şi din anul de completare, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral.
(2) Aplicarea sancţiunii se aprobă de către consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei sau a directorului.
(3) Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale ale consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.
(4) Sancţiunea se comunică părintelui/tutorelui legal şi elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani, în scris, sub semnătură, de către dirigintele clasei.
(5) Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare sub 6, 00.
Art.129. (1) Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de timp, se aplică elevilor din învăţământul secundar superior, din anul de completare şi din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave.
(2) Aplicarea sancţiunii şi stabilirea duratei se fac de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea motivată a consiliului profesoral.
(3) Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă al elevilor şi în registrul matricol.
(4) Sancţiunea se comunică, de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în scris, sub semnătură, părintelui/tutorelui legal şi elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani.
(5) Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare sub 6, 00.
Art.130. (1) Dacă elevul căruia i s-a aplicat o sancţiune menţionată la articolele 120-123 dă dovadă de un comportament ireproşabil pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni de şcoală până la încheierea semestrului/anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare, asociată sancţiunii, se poate anula.
(2) Anularea este decisă de cel care a aplicat sancţiunea.Art.133. (1) Contestaţiile împotriva sancţiunilor prevăzute la art. 119-128 se adresează, în scris, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, în termen de 5 zile de la aplicarea sancţiunii.
(2) Contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia la secretariatul unităţii de învăţământ.
(3) Hotărârea consiliului de administraţie este definitivă.
Art. 134. Sancţiunea prevăzută la art. 129 este definitivă şi poate fi contestată, în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare.
Cel mai bine este ca parintii sa incerce o rerolvare.