Cate functii ale comunicarii sunt? 5 sau 6?

Sunt 6: si acestea sunt
1. Functia corespunzătoare centrării
mesajului pe emiţător este funcţia EMOTIVA,
care trădează starea afectivă, sentimentele,
valorile morale, capacităţile cognitive şi
cultura emiţătorului. Funcţia emotivă a
comunicării constă în evidenţierea stării
interne a emiţătorului. Aceasta se referă,
cum bine se ştie, la capacitatea pe care o
avem, ca emiţători, să marcăm poziţia
noastră faţă de informaţia pe care o
conţine enunţul nostru.
Ea se se realizează la nivelul emotiv al
limbajului prin interjecţii, exclamaţii, prin
lungirea emfatica a sunetelor. Este
semnificativ că intonaţia are un rol deosebit
de important în exprimarea poziţiei
Emiţătorului. Alte procedee: folosirea
diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa
pentru un anumit termen din seria de
sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.
2. Funcţia orientată spre receptorul
mesajului este cea CONATIVĂ, ce serveşte la
incitarea acestuia la acţiune/respectiv la
încetarea acţiunii prin ordine, îndemnuri,
rugăminţi, interdicţii, etc. Prin acesta functie
se urmareste un anumit raspuns de la
receptor. Funcţia conativă se concentreaza
pe strategia lingvistică a contactării
receptorului, bazată pe mărci ale vocativului
(la substantive, pronume, numerale şi
adjective) şi imperativului (mod verbal
personal), de propoziţii imperative,
exclamative, afirmative şi negative.
Constructia mesajului este la modul imperativ
prin excelenţă.
3. Funcţia aferentă mesajului este
cea POETICĂ, prin care limbajul se
orientează spre sine, spre propria
organizare. Limbajul poetic pune accentul pe
modul cum se spune, cum se vorbeşte, spre
deosebire de limbajul ştiinţific, care pune
accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac
apel la acest tip de mesaj, în special reclamele
pentru serviciile turistice. Funcţia poetică
presupune modul în care este concentrat
mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi
constituie funcţia esenţială a artei verbale.
Ea nu apare singura: în poezia epica, unde se
întrebuinţeaza formulări la persoana a treia,
apare şi funcţia referenţiala; în poezia lirica,
în care enunţurile sunt la persoana întâi,
apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-
adresativă, cu valori retorice, formulate la
persoana a doua (oda, epistola, satira), apare
şi functia conativa. În opera dramatica, se
exploatează din plin resursele oferite de
funcţiile limbajului, mai ales factorii de
perturbare a comunicării, care creează
atmosfera specifică.
4. Funcţia corespunzătoare codului
este cea METALINGVISTICĂ, ce are în vedere
înţelegerea corectă şi completă a
mesajului. Ea presupune intervenţii prin
care se verifică folosirea şi înţelegerea
cuvintelor, a sensului lor, a implicaţiilor
colaterale ale semnelor din cod. Este
necesar să se atragă atenţia asupra codului
utilizat, fie prin gesturi, fie în perifraze
explicative (explicaţii de genul glumesc,
desigur). Funcţia metalingvistică are în vedere
codul in care se exprima interlocutorii, modul
în care funcţionarea nivelurilor limbii
(morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.)
favorizează şi facilitează comunicarea.
Comicul de situatii se bazeaza din plin pe
functia metalingvistică a comunicarii
5. Funcţia limbajului corespunzătoare
contextului este cea REFERENŢIALĂ. Aceasta
ilustrează modul de folosire a limbajului
pentru a exprima o realitate, o
interpretare personală, o imagine, o părere
sau o idée, aşa cum o percepe emiţătorul.
Funcţia referenţială transmite informatii
despre lumea reală sau imaginară, trimite la
context şi stabileşte referentul. Ea poate fi
denotativă sau cognitivă, având în vedere
informarea, contextul lingvistic şi
extralingvistic (social, cultural,) al
comunicării.
6. Funcţia limbajului corespunzătoare
canalului este cea FATICĂ, interacţională.
Ea serveşte la stabilirea relaţiei de
comunicare şi la cultivarea interesului
pentru aceasta până la încheierea
mesajului, prin verificarea funcţionării
optime a circuitului. La nivelul contactului
social funcţia fatică asigură comunicarea de
succes prin amprenta lingvistică degajată.