| Alabdo123 a întrebat:

Cum și când pot să mă transfer din liceu mai slab la un liceu mai bun?
A apărut repartizarea liceelor şi am intrat la un liceu tehnologic la turism şi alimentaţie şi nu îmi place deloc! Aş vrea la un liceu teoretic la filologie cum și când pot să ma transfer? Vă rog dau funda!

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

De regula transferul cu schimbarea profilului se poate face doar in vacanta de vara, in cazul tau dupa cl. a IX-a. Va trebui sa ai media de promovare a cl. a IX-a cel putin egala cu a ultimului promovat din clasa unde vrei sa te transferi. In vacanta de vara vei depune cerere de transfer, semnata si de un parinte, la liceul de transfer si, dupa aprobarea transferului, va trebui sa sustii exam, ene de diferente, la materiile obligatorii care s-au facu la filologie si tu nu le-ai facut la actualul profil.
Ca exceptie te poti transfera si in cursul anului, in anumite situatii speciale.
Conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor şcolare din învăţământul preuniversitar, aprobat prin Ordinul MENCS nr. 5079/2016, citez:
"(3)Transferurile în care se păstrează forma de învăţământ, cu schimbarea profilului şi/sau specializării se efectuează în perioada vacanţei de vară.
(4)Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, în următoarele situaţii:
a) la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului Bucureşti;  
b) în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică;  
c) de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional;  
d) la/de la învăţământul de artă, sportiv şi militar;  
e) de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de predare bilingv la celelalte clase;  
f) în alte situaţii excepţionale, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar."