| Cazian a întrebat:

Bună seara, vorbesc cu o fată de ceva vreme 2-3 săptămâni. Totul a mers bine, chiar o vedeam interesată. Adică se bucură când mă trezeam când eram după tura de noapte, îmi zicea ce face, trimitea poze cu ea, vorbeam aproape constant, tot își făcea griji ca nu o plac, sau ca nu am sa mai vorbesc cu ea. După ce ne-am întâlnit, loc sugerat de ea (parc). Adică întâlnirea a decurs bine, am vorbit, ras, glumit. A vrut să se dea pe ceva jucărie din aia de copii, ea fiind mai mică la înălțime, am avut grijă să nu cadă și din asta. Adică am văzut ca se simte bine în compania mea. Și am stat și destul de mult 3-4 ore. Am întrebat-o dacă i-a plăcut și mi-a zis ca da. Doar ca asta a fost înainte de 1 mai, ea și-a luat 3-4 ture de concediu și a plecat în sat, dar după întâlnire parcă s-a schimbat, adică parafrazează, da, nu, nu. Din astea nu mă mai întreabă ce și cum, parcă nici nu caută subiect de discuție. Am întrebat dacă e ceva problemă, sau s-a întâmplat ceva ca o văd schimbată, și mi-a zis ca are doar de muncă și îmi scrie grăbit și când poate, ca eu am întrebat-o de ce e și seacă, acum înțeleg ca ai de muncă, dar este o schimbare mare și nu una mică de o zi două. E de aproape o săptămână așa. Și când a revenit la muncă tot așa e, aproape 0 detalii, cum îmi dădea la început, pe urmă mai îmi zice ca nu prea are de muncă și nu îmi răspunde 2-3 ore la mesaj, dar înainte când era la muncă și avea de muncă îmi răspundea instant. Eu cred ca și-a pierdut interesul, sau habar nu am, de ce nu mi-a zis ce și cum, de mă ține așa de prost. Sau a apărut altcineva in peisaj, și ea își făcea griji ca vorbesc eu cu altele. Ceva sfaturi?

22 răspunsuri:
| anonimg a răspuns:

Femeile caută întotdeauna siguranță. Așa au fost create. Chiar și dacă cu fostul nu s-a înțeles dar a găsit siguranță, adică posibilități de pornire a unei familii fără prea multe griji, atunci femeia alege pe fostul, chiar și dacă nu s-a înțeles cu el, și chiar și dacă el profita de ea.
Nu zic că asta este situația de față; este doar o generalizare. Majoritatea femeilor aleg să trăiască în supunere decât să nu trăiască deloc.
De asemenea, femeile caută bărbați hotărâți. Deci când intri într-o relație, trebuie să intri hotărât pentru căsătorie. Femeia recunoaște anii de cunoaștere, și este de acord cu ei. Dar dacă nu vede la sfârșitul acestor ani căsătoria, atunci ea nu-și permite să piardă timpul. Creată să fie familistă, ea știe că nașterea de copii aduce complicații cu cât înaintează în vârstă.
Tu trebuie să fi hotărât ce vrei să faci cu această relație. Dacă ești hotărât să o iei de nevastă, atunci nu mai pierde timpul; că pierzând timpul o pierzi pe ea.
Dacă nu ești pregătit pentru căsătorie, atunci nu mai căuta o relație cu ea. În mod normal dacă intri într-o relație trebuie ca aceasta să se finalizeze cu căsătorie. Dar dacă nu te-ai gândit la asta, te retragi din relație până nu este prea târziu, și pe viitor nu te mai gândești la relație decât atunci când vei fi pregătit pentru căsătorie din toate punctele de vedere, chiar și dacă acest lucru se va întâmpla la 70 de ani. Nu avem dreptul să ne jucăm cu inimile oamenilor.
Iar dacă vrei să trăiești în relații intime extramaritale, atunci să ști dar și să înțelegi că Dumnezeu nu poate binecuvânta imoralitatea niciodată.
De asemenea nici nu putem să intrăm în relații cu gândul că "ăsta sunt și eu nu mă schimb". Noi trebuie să ne vedem defectele de caracter și să le îndepărtăm. Nimeni nu este perfect. Cu unele defecte ale oamenilor se poate conviețui; dar sunt multe alte defecte cu care nu se poate conviețui. Și mulți nu-și dau seama de defectele lor. Iar celălalt din bun simț nu-i poate spune despre asta ca să nu-l supere. Nu-i spune, și alege să se retragă încet din relație, iar cel rămas singur se întreabă ce a greșit, sau ce se întâmplă. Partenerul știe dacă un om poate să renunțe la defectele lui sau nu. Cunoașterea defectelor este un prim pas spre a le îndepărta.

Tu acceptă situația de față, pentru că Dumnezeu a creat omul cu libertate deplină. Și niciun om nu trebuie judecat pentru alegerile lui. Niciun om nu este proprietatea altui om; nici certificatul de căsătorie nu-i face pe oameni proprietatea soților sau soțiilor.
De aceea la despărțire nimeni să nu urască pe celălalt care a ales altceva. Noi trebuie să iubim pe oameni chiar dacă ei aleg pe altcineva sau altceva. Noi nu trebuie să iubim doar dacă suntem iubiți. Dacă iubim doar dacă suntem iubiți, asta înseamnă că nu iubim, ci ceea ce avem se numește pasiune.
Dar dovedim că iubim când dorim binele celuilalt chiar și dacă alegerea lui este cu totul alta.

| Cazian explică (pentru anonimg):

În primul rând, nu am precizat aici, dar amândoi am zis ca avem gânduri serioase, și căutăm ceva serios. Chiar la întâlnire i-am zis. Îți mulțumesc pentru timpul acordat, doar ca nu este răspunsul pe care-l caut. Eu am o altă situație aici, după cum ai citit, este prima dată când ne-am întâlnit.

| Solane a răspuns:

Eu nu inteleg de ce voi barbatii va ganditi imediat ca ar fi aparut un altul in momentul in care femeia da semne de retragere.
Poate intalnirea fata in fata i-a aratat alt om decat cel pe care il stia din on-line. Poate ca s-a sfatuit cu cineva acasa (mama, sora, prietena) si aia i-a aratat ceva ce ea nu a vazut la tine si care, evident, nu ii place. Poate... cine stie!
Daca in 2-3 zile nu te lamureste ce are, inseamna ca nu te vrea dar nici nu are curajul sa-ti spuna deschis. Si atunci e mai bine sa o lasi in pace.

| Ciprian09 a răspuns (pentru Cazian):

Nu te lua după răspunsuri de genul pentru ca ăștia de mai sus răspund de pe chat gpt.pun acolo o întrebare și practic primesc răspuns de la un calculator! Situația ta nu e diferita de al multora dintre noi, ai răbdare un pic și o sa se rezolve situația! Bineînțeles, într un mod benefic pentru tine sau nu! Viata merge înainte, indiferent de obstacole!

| Frank51 a răspuns:

Este alt tip cu prioritate dar te ține de rezervă în caz de ăla o lasă. Sau poate nu știe cum să-ți dea vestea că nu te place chiar atât de mult așa că lasă timpul să rezolve, tu să te enervezi și să încetezi să îi mai scrii.

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru Cazian):

Omul bate cimpii cu casatoria si mizeriile dumnezeiesti ca de obicei. E posibil ca sa fi aparut altceva la ea sau pur si simplu sa isi fi pierdut interesul dintr-un motiv semi-random. Eventual ceva ce ai zis/facut tu si nu era grav din scurt, dar daca a stat dupa aia si a despicat firul in patru, a tras concluzia ca te face neatractiv.

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru Ciprian09):

Hai breh, nu sunt de acord cu el aproape niciodata, dar macar acorda-i credit unde merita. Omul chiar scrie polologhiile astea cu dumnezei si bazaconii, nu le genereaza cu vreun bot AI!

| Kiran a răspuns:

Exista multe raspunsuri la ce ai detaliat mai sus, poate fi un fost ce a revenit in viata ei, poate un alt baiat ce il placea, poate ea ti-a oferit toate astea dar tu ai fost putin mai rigid sau poate are o perioada mai grea in familie sau la munca.

Informatiile corecte nu le gasesti intrebandu-ne pe noi, fiecare iti vom da un raspuns ce ni se pare mai potrivit, dar poate fi sau nu asta corect.
Concret este ca nimeni nu isi pierde interesul in cateva zile, fie de la inceput nu aveau in plan asta, fie mint, iar tu daca o placi si ti-ai dori o relatie cu ea ai putea sa o vizitezi la munca (daca nu lucreaza pe la corporatii), pur si simplu spui ca ai venit sa cumperi ceva si ca nu stiai ca lucreaza, fi subtil nu o baga in seama, doar cumpara ceva si stai putin timp cu un amic sau facand ceva, ea va observa ca esti acolo dar se va intreba de ce nu ii spui nimic, intre timp ai putea sa verifici daca ea nu iubeste pe cineva sau orice legat de acest subiect, asa ai putea lovii 2 pasari intr-o lovitura, esti la locul ei de munca prezent dar nu insistent si totodata vezi cum se comporta cu altii / putin din trecutul ei.

Ideea este sa fii prezent acolo in viata ei dar sa nu faci "galagie" pentru a-i atrage atentia, banuiesc ca sunteti oameni majori si inca lucrati la a intelege oamenii din jur, de asta tind sa cred ca este important sa aflii, daca doresti, ce fel de fosti / relatii a avut si sa ii oferi ceea ce cauta fara ca ea sa cunoasca ca te-ai interesat de trecut.

Pe scurt, nu cunoastem ce i-a atras atentie incat sa ii schimbe atitudinea, nu ii mai spune lucruri, comporta-te la fel ca inainte, putin mai neinsistent dar treci la etapa viitoare, afla mai multe despre ea, de ce se comporta asa, totodata sa vada ca esti nu numai in online langa ea, ci chiar fizic (la locul de munca daca lucreaza in restaurante sau retail)

| Miruna333 a răspuns:

Inainte sa va vedeti, reiese ca tu ti-ai facut multe asteptari din cauza vorbitului pe net si mai ales cum a decurs si intalnirea. Aici sunt mai multe lucruri.
De asta nu e bine vorbitul asta online cu saptamanile fiindca se creeaza o conexiune, dar nu reala, numai online. Iar cand ajungi fata in fata, lucrurile se pot schimba, cu toate ca ea ti-a spus ca i-a placut si totul a fost ok. Nu orice persoana este directa si are puterea sa te refuze pe loc, unele prefera sa o faca la intalnire, unele la sfarsit, altele dupa intalnire printr-un mesaj, iar altele simt ca nu iti datoreaza vreo explicatie si asteapta sa moara totul de la sine.
Inca un lucru, daca o intalnire crezi ca decurge super, totul a fost ok, fata s-a simtit bine si asmd, e posibil ca pentru partenera sa fi fost putin diferit, cu toate ca s-a simtit bine, a ras, a glumit, a vorbit cu tine. Ne putem simti bine in compania unor oameni, insa, sa nu ne dorim ceva mai mult, sa realizam pe loc sau dupa intalnire ca nu este ceea ce ne dorim, si este perfect normal. De asta si multe intalniri par super ok, insa nimeni nu intelege de ce nu duc mai departe.
Faptul ca a sugerat ca vrea sa va vedeti in parc, cu toate ca nu sunteti adolescenti, ridica semne de intrebare.
Cand o persoana iti baga scuza cu munca, e clar ca nu este interesata. Asta este purul adevar, oricine isi face timp pentru ceea ce conteaza pentru el.
Fata clar nu mai este interesata, dar prefera sa nu iti spuna. Nu te tine de prost, din moment ce nu cred ca ea trage de tine sau de tine din a face sau a nu face unele lucruri. Nu-i mai scrie si vezi daca te va cauta, ceea ce e putin probabil. Las-o balta cu ea, nu te mai gandi oare dc, care este motivul ca nu te ajuta. Aici nu este vorba de tine, ci de ea, de experientele ei si cum gestioneaza lucrurile din prezent.

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns:

Trece printr-o schimbare, dar nu vrea sa vorbeasca despre asta.
Cauze posibile:
- si-a pierdut locul de munca si acum isi cauta altceva. Asta explica de ce ti-a spus ca nu prea are de mucna, dar nici nu e disponibila sa raspunda.
- si-a schimbat locul de munca si nu mai are timp de discutii
- probleme in familie si e ocupata cu rezolvarea lor
- schimbare domiciliu: poate se muta
Poate a re-aparut cineva in peisaj.

Intreaba direct ce s-a intamplat. Ai si tu nevoie sa stii daca mai investesti timp si energie in relatia asta.

| CristiDinBucuresti a răspuns:

Ori nu te place si nu vrea sa te raneasca daca iti spune ca de fapt ea cauta altceva, ori o avea o problema in familie despre care nu vrea sa vorbeasca, ea ce varta are? Dar tu, unde ai cunoscut o? Ai rabdare cu ea ca daca are probleme in familie este greu sa le rezolve.

| siriusblack98 a răspuns:

Si pe mine cum ai zis si tu, tot la pierderea interesului ma duce cu gandul. Am trecut si eu prin experiente de genul, si amicii mei au trecut. Adica vorbim cu o fata in online, parca se leaga ceva, este evident interesata si atrasa de noi dar dupa prima intalnire isi pierde brusc interesul si devine seaca in conversatie.

Eu personal consider ca asta se intampla atunci cand asteptarile lor (ale femeilor) nu sunt satisfacute. In online totul este mai usor, face2face te loveste realitatea si te scoate din fantezii si filme. Poate ca ele au asteptari prea mari de la realitate din cauza ca petrec foarte mult timp in online. Exista de asemenea si posibilitatea sa fi intalnit pe altcineva, poate chiar un coleg de munca dar eu sunt de parere ca tu trebuie sa porti o discutie foarte serioasa dar relaxata cu fata respectiva ca sa lamuriti cum stau lucrurile intre voi pana la urma.

Daca porti o astfel de conversatie cu ea sa ai in vedere urmatoarele lucruri:
1. Pastreaza-ti calmul si fii pe cat poti tu de "profesionist" in conversatie indiferent de ceea ce o sa iti zica. Chiar daca iti spune ca si-a gasit pe altcineva, pastreaza-ti calmul si nu arata furie sau dispret.
2. Nu te ruga de ea. Chiar daca iti spune ca nu te place sau nu te mai vrea, sa NU te rogi de ea pentru ca ti-ai pierdut instant orice sansa.
3. Fii serios pe toata durata discutiei suficient cat sa nu creada ca e loc de mistouri/caterinci, dar nici sa treci in extrema cealalta sa creada ca o bagi intr-un interogatoriu si ii vorbesti cu nervi. Serios dar relaxat.

| Cazian explică (pentru Miruna333):

Am înțeles, doar ca așteptările au venit de la sine văzând cat interes își dă, si cum se comporta în conversație. Nu am vorbit cu săptămânile, poate 5-6 zile și după ne-am văzut. Chiar și când am fost la întâlnire îmi zicea "poate nu îți place cu mine și stai doar așa să nu mă simt eu prost" și i-am zis ca dacă nu îmi convenea ceva mă luam și plecăm acasă, ca sunt direct. Adică ea avea axietati ca nu o plac, și după schimbarea asta, dar nu am să-i mai scriu să văd, dacă mă caută dacă nu, să fie sănătoasă!

| Cazian explică (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Păi am întrebat-o, deja de 2 ori ce se întâmplă, și de ce e schimbare asta la ea. Și mi-a zis ca are puțin de muncă. Înainte când avea mult îmi scria și îmi povestea ce și cum, ca lucram amândoi în același domeniu, acum pauză, are puțin de muncă și tot nu scrie. E clar ca e ceva, îmi scria și noaptea cand se trezea, și după se culca înapoi. Acum îmi scrie când își aduce aminte

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns (pentru Cazian):

Si iti place sa fii lasat asa, atarnat la bunul ei plac?

Eu zic sa iti urmezi instinctul.
Daca simti ca nu te place, nu vrea sa continue (nu ce spune ea, ce SIMTI tu), lasa lucrurile sa moara de la sine.
Mai sunt fete pe lumea asta.

PS: spui ca lucrati in acelasi domeniu. Nu cunosti pe nimeni care o cunoaste, sa pui cateva intrebari despre ea? Informatiile alea ti-ar aduce "closure".

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns (pentru Cazian):

Uite un sudiu de caz care te-ar putea interesa:
https://www.tpu.ro/......i-se-face/

Nu lua lucrurile astea personal, nu e vorba despre tine. Are ea o problema.

| Miruna333 a răspuns (pentru Cazian):

Nu, asteparile ti le faci tu. Ai specificat la inceput ca vorbiti de 2-3 saptamani, nu 5-6 zile. Cum vorbeste cineva pe net, poate fi opusul la energia pe care o are in realitate. Poate chiar era interesata pana la intalnire. Da, ciudat cu ce a spus, clar are sinesa de sine scazuta. Dar foarte bine ca nu ii mai scrii. Insa, cateodata cu ruptul contactului, orgoliul poate fi ranit si posibil sa te caute ea din plictiseala si din curiozitate. Mi s-a intamplat si mie cand eram mai mica. Cand te obisnuiesti cu atentia unei persoane, cand dispare din peisaj poti fi ceva de genul Dar unde ai disparut, ai uitat de mine, dar atentia mea? Acum depinde

| sabin89 a răspuns (pentru Kiran):

*ai putea lovi
*este important să afli
În rest, îmi place răspunsul tăuhappy

| Batmanel a răspuns:

Nu e interesata si a fost amabila cu tine la intalnire. Poti sa nu o mai deranjezi sa nu iti fie tie mai greu dupa.

| Cazian explică (pentru Miruna333):

Azi e ziua ei, ieri nu mi-a scris nimic, oare are rost să-i scriu la mulți ani? Sau să o las așa?

| Cazian explică (pentru Frank51):

Păi treaba e ca doar eu îmi mai scriu ea nimic, nici neața nici nimic, da nici nu o să-mi mai scriu, azi e ziua ei și m-am gândit să îi scriu la mulți ani, dar nu știu dacă să-i scriu sau nu.

| Miruna333 a răspuns (pentru Cazian):

Nu. Las-o asa