| PitikBhaa a întrebat:

Am o poveste puțin mai lungă dar aș vrea să mă cam ajutați.
Acum ceva timp un băiat pe care l-am plăcut aproape 2 ani m-a întrebat dacă vreau să fiu cu el iar eu nu știu de ce l-am refuzat ca proasta. Ieri l-am intrebat daca era adevărată întrebarea sau făcea mișto sau ceva de genu iar el a zis că cică făcea mișto dar eu parcă nu prea cred. Atunci când m-a întrebat am văzut în ochii lui o sclipire, mă privea pierdut iar de atunci nu prea am mai stat cu el pe afară dar de câte ori am trecut pe lângă el sau chiar la vreo 10 metrii depărtare sau mai mult el se uita după mine (iar eu mă făceam că nu îl văd) iar astăzi a tot încercat să se mai apropie puțin și se holba la mine iar când m-am uitat eu la el a întors capul.
Voi ce credeți? Vreau păreri sincere. happy

Răspuns Câştigător
| DEVOL a răspuns:

Acum 2 ani,intrebarea dupa cum ai spus,parea sincera,poate cu timpul si-a schimbat parerile, iar acum sa nu para penibil, a spus asta.
Acum poate ia-i captat atentia, iar cu intrebarea ta, e posibil ca el sa o ia ca pe o a 2-a oportunitate pentru el.

| PitikBhaa explică (pentru DEVOL):

Dar nu m-a întrebat acum 2 ani. de 2 ani îl plăceam eu iar el m-a întrebat cam acum o lună. Ocium, sper să fie cum spui tu și să o ia ca pe o a doua oportunitate. Mulțumesc pentru răspuns. Acum parcă am mai multă încredere în ce se va întâmpla. happy

| DEVOL a răspuns (pentru PitikBhaa):

Vina mea in cazul acesta.Pai in orice caz, raspunsul meu va fi acelasi,baiatul poate ca si insista dupa sa fie cu tine,daca era foarte sigur pe el, dar raspunsul tau nu, poate la dezamagit putin, si evident acum, sa se scoata a spus ca era la misto

2 răspunsuri: