Cum o sa trec peste golul asta imens ce mi l-a lasat in suflet? Sarbatorile erau perioada lui preferata pentru ca putea sa ma vada. Vorbisem la telefon cu doua zile inainte...
A murit M. A murit la 26 de ani baiatul ce ma iubea enorm de peste sase ani. Nimeni n-a stiut cat de mult ma iubea, doar noi doi. Nu era insa nimic intre noi si nu vroiam sa se afle, iar singurii care stiau erau unii din prietenii mei care, cu o singura exceptie, nu-l cunosteau. El n-a spus nimanui, nici mamei, nici prietenilor. O iubire aproape nepamanteana. Am incercat in iluzia unor ani sa-l fac sa inteleaga ca trebuie sa treaca peste - caci nu aveam sa fim impreuna, sa nu se incapataneze sa ma iubeasca in continuare. A incercat si el sa treaca peste mine, apoi s-a resemnat. Odata cu anii m-am resemnat si eu. Il cunosteam probabil mai bine decat oricine, ii cunosteam sufletul, caracterul, vocea. Si reciproc. Vorbeam minute, ore la telefon si ma vedea de 2-3 ori pe an iar Craciunul era perioada cea mai frumoasa. Nu ma astept ca multi sa inteleaga, nici eu n-am inteles decat dupa mult timp, nici chiar el nu intelegea uneori cum de ma iubeste atat.
Cu o zi inainte de Ajun a murit. Nu m-am mai dus pentru Craciun, ci pentru inmormantare, cu haine de doliu, pentru ultimul lui drum. Si nimeni n-a stiut, ca eu eram tot ceea ce conta pentru el, ca ii era dor mereu sa vorbeasca cu mine, ca telefonul imi suna atat de des. Eu si iarasi eu - si nu-mi imaginez ca a mai trecut cineva prin asta. Tot ce pot sa fac e sa ma gandesc ca asa a vrut Dumnezeu, ca-i e mai bine acolo, ca are El grija de sufletul lui bun.
Am fost, sunt singura cu durerea asta imensa, si inca plang. Si vorbesc cu el si ii scriu pagini intregi si tresar de cate ori suna telefonul sau primesc cate un mesaj si ma astept sa fie iarasi el. Am vrut de-atatea ori sa inceteze, sa nu ma mai sune, sa-si vada de viata lui, sa ma lase sa-mi vad de-a mea. Dar nu asa! Vroiam sa fie fericit, sa-si gaseasca o fata care sa-l merite, sa aiba fetita aia frumoasa si scumpa, scumpa pe care si-o dorea atat de mult.
De zile intregi lumea vorbeste de el, de cat de tanar era si striga o voce interioara in mine sa spuna tuturor cat ma doare, ca ei nu stiu nimic despre el, ca el ma iubea pe mine. Si nu vreau sa explic nimic nimanui din jur, pentru ca nu am cum sa explic atatia ani, atatea ore si minute, atatea dezvaluiri si atata iubire. Nu vreau sa explic nici cat tineam la el in urma atator ani. Inca am momente cand am impresia ca o sa ma trezesc cumva din visul asta lung si mohorat si el o sa fie in viata, asteptand sa ma vada de Craciun. Iar ultimele lui 2 mesaje le citisem ca pe ceva atat de comun, de obisnuit, negandindu-ma ca va fi pentru ultima oara cand imi va scrie ’mi-e dor de tine’ sau ‘te iubesc’. A trebuit sa mori sa-ti spun ca mi-e dor de dorul tau si mai ales mi-e dor de tine, de sufletul si vocea ta. Si sa iti dau dreptate, ca stiu ca nu ma va mai iubi nimeni ca tine.
Si-acum nu pot sa cred ca tu ai murit si o data cu tine, o parte din mine. Si-mi pare rau pentru atatea- de care ti-am scris in zeci de pagini zilele astea. Si nu-mi mai e frica de moarte, pentru ca daca tu ai putut sa treci prin asta, am sa pot si eu odata. Si pentru ca te am pe tine dincolo.

Condoleante. Fii tare! Astfel de dureri fac parte din viata noastra - vrem sau nu - nu putem alege!
Toti trecem prin viata avand in suflet, tot mai mult, odata cu trecerea anilor, astfel de pierderi, care ne dor, si sunt facute de pierderi, raniri, minciuni nemeritate si vorbe dure, aruncate de multi altii, cu alte valente sufletesti, culturale, morale si experientiale decat ale noastre!
Dar mai cred, in acelasi timp, ca astfel de suferinte ne purifica si intaresc, si ne pot ajuta sa pretuim mult mai bine tot ceea ce avem - noi, cei ramasi in viata!

Am observat ca azi ai intrat in comunitatea TPU si iti spun -bine ai venit! Imi pare rau pentru drama ta pe care incerc sa o inteleg dar stiu ca nu sunt cuvinte care sa aiba puterea de a vindeca.Iti doresc sa poti trece cu bine peste aceasta durere.

M-ai intristat ...imi pare rau scumpa, dar asta a fost sa fie, totii la un moment dat o sa ne ducem, fiecare are firul lui de ata, insa nu se stie cand se va rupe, lui i-a venit timpul sa se duca la Dumnezeu, scumpa sunt sigura ca el de acolo te vegheaza stie tot ce faci, si nu spun aceste vorbe doar asa ca sa iti mai treaca ci pentru ca stiu, iti inteleg durerea cat este de mare, dar trebuie sa mergi inainte, si nu mai plange caci lui nu o sa ii fie bine, nu cred ca ii va placea ca tu sa fii trista.Asta e viata si tu trebuie sa ridicii capul sus si sa privesti inainte.
Si nu uita ceva...
Intotdeauna va fi alaturi de tine cu sufletul, intotdeauna te va veghea de sus...alunga tristetea. te rog
Si tine minte aceste vorbe... te pup :*

Scuze ca incep sa vorbesc usturator, rece. Unii se mai sinucid, ori dintr-o incurcatura, sau vreo iluzie, sau la comanda sefului [drogurile]. Sau, poate, parintii baiatului au aflat de legatura voastra si nu erau de acord. Sau, poate, a luat o nota mica la scoala si i-a fost frica de parinti. S-a razbunat, nu stiu pe ce fel de oameni. Sau se mai intampla ca sa sune mobilul si la celalalt fir sa nu i se raspunda si atunci persoana sa se sinucida. Stie sa conduca masina? Accident? Cum erau relatiile cu prietenele, prietenii lui? Era acceptat de societate?

Va mai trece o perioada de timp pana vei reusi sa te obisnuiesti cu ideea, daca se poate spune asa. Eu am pierdut acum 2 ani una dintre cele mai dragi si apropiate persoane, abia acum am reusit sa constientizez ca e in locul pe care il vizitez cat pot de des ca sa ii aprind o lumanare. Nu cred ca trece zi sa nu ma gandesc la ea, de fiecare data cand intampin greutati ma doare ca nu e langa mine si mi se face dor cand trece mai mult timp fara sa o visez. treptat te vor alina aceste vise si gandul ca acolo unde e ii este mult mai bine decat printre noi. Trebuie sa trecem peste, mai mult ca sigur nu sunt fericiti cand vad ca suferim dupa ei.

Hei.imi pare foarte rau pentru tine.in mare parte te inteleg si nu spun asta ca un cliseu ci pentru ca o situatie asemanatoare si la fel de trista am trait si eu acum 6 ani cu prietenul meu cel mai bun si nici acum nu mi-am revenit.
Incearca sa te gandesti doar la momentele bune petrecute impreuna si gandeste`te ca el vrea ca tu sa fii fericita nu sa plangi. El o sa fie mereu langa tine si o sa fie bine>

Hi! Imi pare foarte rau!


Dar uneori asa e. Dupa ce pierzi pe cineva iti dai seama ca a contat pentru tine foarte mult si acum ai da orice sa fie iar ca inainte, dar. e prea tarziu!
Si chiar e foarte greu cand pierzi pe cineva drag, dar sunt sigura ca esti puternica si o sa treci si peste asta mai repede sau mai tarziu dar nu stiu daca o sa-l poti scoate din sufletul tau, va ramane acolo doar amintirea lui!
Dar o sa fie bine! O sa treci si peste asta,"rana "o sa se vindece!
Trebuie sa fi tu, sa nu lasi suferinta sa te doboare!
Dar sunt sigura ca de acolo sus, de unde e el va avea grija de tine, si va fi ca un inger pazitor!

Dar stii tu. Timpul vindeca ranile!
Dar zic eu ca aici nu poate nimeni sa-ti dea un anumit sfat! Pentru ca numai tu iti sti suferinta!
Acum a mai ramas sa fi puternica si incet, incet sa incerci sa uiti desi e foarte greu!
Imi pare rau!
Eu iti urez multa bafta! Si Sa ai grija de tine

Imi pare foarte rau pentru tine. Se zice ca timpul le rezolva pe toate, poate-i asa, poate nu.
Eu iti zic sa nu-ti mai fie frica de moarte. Era si un citat "Astepti o viata ca sa mori", gandeste-te ca dupa ce mori, dar nu te gandi ca-ti doresc moartea, il vei intalni din nou, si ve-ti trai o eternitate impreuna, asta si daca crezi in viata de dincolo. Incearca sa numai fii trista, gandeste-te la timpul petrecut cu el impreuna, la tot ce-i mai frumos. Toate bune, pa-pa.

M-ai intristat nespus draga mea... Sa stii ca am plans la citirea acestor randuri, e tris e greu, sa suferi in tacere si nimeni sa nu stie... Iti doresc sa incerci sa treci peste asta, ca altfel nu putem trai!

Foarte trist. :-

Te inteleg... perfect. Povestea mea e asemanatoare cu a ta... Cuvintele sunt nesemnificative, orice as incerca sa iti spun durerea tot nu ar disparea.
Imi pare foarte rau ca treci prin asa ceva... e groaznic. Tot ceea ce iti pot spune, e sa te rogi la Dumnezeu sa te intareasca, sa iti dea taria sa mergi mai departe, sa treci mai usor peste acest moment.
Fii puternica!

Imi pare sincer rau pentru tine. Dar nu dispera incearca sa privesti inainte fara sa-l uiti, in astfel de cazuri e greu sa spui ceva insa chiar de nu te cunosc sa stii ca sufar si eu alaturi de tine. Poate asta te ajuta cu ceva...sau nu. Oricum intamplarile astea ne fac sa fim mai atenti cu cei din jur! E ca o trezire ca trebuie sa fim mai buni, mai iertatori, mai... Repet, imi pare rau

O relatie asemanatoare o am si eu. Sper sa nu se termine asa.Sincer imi pare rau :-

Iubita e groaznic... mie in urma cu 3 ani mi-a murit cel mai bun prieten. avea leucemie si la doar 18 ani si 8 luni s-a stins din viata... dupa 3 aniinca ii mai simt lipsa si crede-ma ca am citit ce ai scris u. si iti scriu ce scriu acum printre lacrimi.cu atat mai grea este durerea daca intr-adevar iubesti persoana respectiva.cuvintele nu isi au rostul, orice ai spune durerea nu se poate alina, dar din pacate din fata mortii nimeni nu poate fugi

Nu-mi vine sa cred ca acum e doar o poveste.
A fost atatia ani un secret pe care ne miram si noi cat de bine reusiseram sa il pastram; a fost de multe ori un chin, pentru el din cauza iubirii si a dorului, iar pentru mine din cauza poverii. Si-acum pare o banala poveste. E crunt.
Ceva in mine striga sa spun lumii intregi, pentru anii in care el a tinut atatea sentimente ascunse de toti si n-a spus si nici nu l-am lasat sa spuna nimanui. Dar lumea care ne cunoaste n-ar intelege, n-ar crede. Am reusit sa tinem o taina incredibila. Si astfel n-ar avea rost, n-ar trece peste mirare. Si de aceea va spun voua.

In zilele astea triste si la inmormantare, i-a stat alaturi prietena lui, iar lumea l-a plans si mai tare vazand-o. Si ma bucur ca i-a fost aproape, caci de asta se temea el cel mai tare, de singuratate. Prietena lui de care imi povestise de atatea ori in ultimele luni, de cate ii facea, de care nu stia cum sa se mai indeparteze. De care, cu doua zile inainte, cand am vorbit ultima oara cu el la telefon, imi spusese ca nu vrea sa mai aiba de-a face. Dar asa era relatia lor - tumultoasa si totusi sunt sigura ca incepuse s-o iubeasca, intr-un alt mod, chiar daca poate nu constientiza exact. Imi spunea, 'daca asta pune mana pe mine, eu nu ajung bine'. Si-acum plangea si ea, plagea pentru toate remuscarile din sufletul ei, plangea pentru ca poate in ciuda comportamentului l-a iubit, plangea pentru ca lumea intreaga se uita la ea stiind sau afland ca era prietena lui.
De-as da timpul inapoi, la ultima data cand am vorbit, macar la obisnuitul 'stii ca te iubesc, nu?' - ' nu, nu stiu' - 'ba, stii', i-as spune cum nu-i mai spusesem de mult, 'stiu' 'si-ti multumesc pentru asta'. Si-as fi ramas la telefon pana ar fi vrut el, obosit, sa inchidem. Si nu m-as mai fi gandit atat la mine. Si, si, si...
E intr-un loc mai bun acum si are grija Dumnezeu de sufletul lui. Si ma rog.

@psihox: Nu e nimic, e oarecum normal ca te-ai gandit si la astea. Dar nu a fost vorba de nici una din ele. A fost un acident de masina. Conducea foarte bine, avusese delegatii prin toata tara, insa acum era pe un drum ce il facuse de milioane de ori aproape, acasa. Asa a fost sa fie, asa a vrut Dumnezeu. Era o persoana sociabila, deschisa, inconjurat de o gramada de prieteni si era singurul sprijin al familiei.