Va rog, va implor, ajutati-ma cu un sfat care sa ma ajute cu adevarat, deoarece simt ca viata mea in loc sa inceapa, se sfarseste. Am 15 ani, iubitul meu 20. Da, poate nu e bine ce fac, stiu, dar daca ne iubim asa mult ce mai poate conta? Suntem impreuna de 2 ani si el inca ma asteapta, nu imi cere nimic. Parintii au aflat de el. Sunt ingrozitori! El trebuie sa suporte toate jignirile din partea alor mei. Mama e monstruoasa. Ce mama e asta? Aveam doar 11 ani, imi amintesc si acum. Eram dezvoltata, era clar ca urma sa am menstruatie. Ea nu mi-a spus nimic despre asta, m-a lasat sa ma chinui. Cand mi-a venit am plans 3 zile, am crezut ca voi muri. De atunci am detestat-o. Vorbeste urat cu toti amicii mei, nu o suport! Iubitul meu e cel mai cuminte baiat posibil! Imediat dupa ce a implinit 18 ani si-a cumparat o casa pe jumatate facuta. Acum are serviciu, castiga bine si e cu capul pe umeri nu pe banii parintilor. Nu a fumat niciodata, nu bea, e foarte inteligent.Ma face fericita mereu, ma plimba pe la Zoo, la Cinema, la Teatru, la Concerte, mergem in parc si se pune la mintea mea, se joaca cu mine! Cand am de invatat o poezie pentru scoala el ma invata pentru ca isi aminteste cum era cand avea varsta mea. Ma cearta atunci cand fac prostii, mi-a deschis ochii in legatura cu viata, nu ne rezumam doar la relatia IUBIT-IUBITA. Este pentru mine ca un frate mai mare, ca un tata, un foarte bun prieten si este ceva minunat ca tocmai pe mine m-a ales Dumnezeu sa am langa mine un asemenea om! Intre parintii mei sunt 8 ani diferenta. Ei probabil ca se stiu pe ei, care ar fi explicatia, de ce se comporta asa? Mai ales ca eu le aduc laude in casa, peste tot ma lauda toata lumea fiindca am medalii si diplome, invat foarte bine! Bunica mea imi spunea porcariile pe care le facea mama, desi era in clasa a 11-a, iar eu a 9-a, imi striga asta gen:" Eu eram mare!", lumea are un sentiment de mila fata de mine, as vrea sa dispar, sa ii fac sa vada ca nu ii am la inima. Sunt mereu amenintata cu batai si chiar cu...moartea! Va rog, va implor nici nu stiti cate mi-au facut vin mereu dupa mine oriunde as fi cu amicii mei si incep sa ma faca de ras in fata tuturor! Vreau sa ma bata o data crunt! Chiar vreau! Pentru ca iubitul meu i-a spus tatalui meu ca o singura data daca ma mai bate ma ia acasa la el. A fost o nebunie, stiu. Dar nu mai suport persecutia asta! Nu am parinti care sa ma iubeasca, sunt copilul unor draci! Iar eu ajut pe oricine, ma rog zilnic la Dumnezeu sa ma ajute, sa ma intareasca, mai bine sa ma ia la el ca nu mai suport... M-au facut ca sa se mandreasca cu mine, dar nimeni nu stie ce imi fac ei mie acasa! Ajutor, va rog!

Ai dreptul sa alegi, si pentru intarirea acestui drept exista DGASPC. Informeaza-te acolo cum poti face, tu impreuna cu bunica ta, ca ea sa fie pusa tutore si tu sa te poti muta la ea.

Sunt multe cazuri de genul asta. Nu esti singura. Insa doar tu stii ce induri. Nu te poti muta la el insa, nu doar din cauza varstei ci cum am vazut si a raspunsurile anterioare, acesti oameni pot face plangere iar apoi prietenul tau o va pati urat.Ai nevoie de consiliere. Roaga-l pe prietenul tau sa te ajute,cateva sedinte la un psiholog nu ti-ar prinde rau. Ai nevoie de cineva si nu numai de iubitul tau. Trebuie sa mergi la psiholog, pentru ati putea spune intreaga poveste despre viata, cum s-a ajuns la asemenea caz si care este solutia cea mai buna. Fii optimista. Toate trec. Ai spus ca te rogi zilnic. Atunci asta e cheia ta, fii mereu impacat cu Dumnezeu, macar langa el sa poti avea linistea sufleteasca de care ai tu nevoie.

Asteapta sa implinesti 18 ani, pe urma vei putea fi cu el daca asta iti doresti.

"destainuindu-ti suferintele iti alini durerea" ( Alexandre Dumas-fiul).

Banuiesc ca toate aceste certuri sunt din pricina faptului ca prietenul tau a intervenit in viata ta, nu? Iar acum parintii, obisnuiti cu mentalitatea comunista, vor in mare parte sa fi a lor, sa te iubeasca, sa le aparti numai lor. EI se tem de faptul ca fiica lor va intretine la un moment dat relatii sexuale sau va fi ranita. Acum, nu-l cunosc pe iubitul tau pentru ca sa-i studiez comportamentul psihicului sau.

Eu zic ca ar trebui sa vorbesti in legatura cu o anumita asociatie, organizatie. AM mai vazut intrebari postate recent din partea ta.

" eu te-am creat, eu te omor". Astea nici macar nu sunt cuvinte pe care ar trebui sa le rosteasca un parinte, ci sunt cuvintele unei scarbe de om ( scuze limbajul). Cred ca ar trebui sa renunti un timp la prietenul tau DOAR UN TIMP. SCURT; si sa incerci sa mai retusezi relatia parinti-copil. Incearca sa-i intelegi, dar daca nici asa nu va functiona, trebuie urgent sa discuti cu cineva. Nu poti sa traiesti aceste sentimente de tristete la nesfarsit, mai ales ca acum ar trebui sa inveti cu tot dinadinul pentru examenele de bacalaureat. Este esential sa-ti gasesti pacea interioara pentru ca nu vreau sa te speri, dar daca nu incepi de pe acum sa teprotejezi de anumite sentimente, mai tarziu acestea vor duce la traume, anxietate, depresie etc.

MUlta sanatate si o zi frumoasa! Succes mult!

Da, e evident ca nutresti ceva sentimente pentru aceasta persoana.

Dar parintii nu trebuie uitati, incearca sa vorbesti cu ei, chiar daca ei sunt mai protectivi si incearca sa te fereasca de anumite lucruri, acum gandeste-te si tu, caci ei gandesc logic si rational, e o diferenta de 5 ani aprox. intre voi 2. Spune-i prietenului tau, sa vina acasa la tine si sa discute personal cu parintii, si incearca sa discuti si tu cu mama ta, si fa-o sa inteleaga. DAca aveti intentii bune, va intelege nu-ti fa probleme. Doar ca e o chestiune de timp pana ce se va acomoda.

Hmm. o noua zi... un comportament din ce in ce mai urat din partea parintilor...

In that case... suna la telefonul copilului si fa o plangere si muta-te la el.

116111 ştiu e greu ca sunt parintii tai... dar nici un astfel de comportament

Imi pare foarte rau pentru tine, ar trebui sa mai astepti (oricum nu ai ce face) inca 3 ani, pana vei fi majora. daca situatia ta cu parintii se inrautateste, ar fi bine sa faci o plangere. bafta

Daca parintii tai se poarta urat cu tine si nu se comporta ca niste oameni normali ar fi trebuit sa te muti la el, dar avand in vedere ca ai doar 15 ani, pot face plangere pentru sechestrare/rapire, etc. Sfatul meu este sa mai induri 3 ani si apoi sa te muti la el daca ei continua cu acest comportament. Isi vor da seama ca au gresit cand nu te vor mai avea. Sper sa va impacat cat mai curand!

sincera sa fiu stiu cum este.Eu am 14 ani si iubitul meu avea 15.Era un baiat dragut, se comporta frumos cu mine, ma scotea in oras si niciodata nu imi vorbea urat.Mama mea nu era de accord cu relatia asta asa ca m.am gandit sa nu ii spun.Mi-a vazut mesajele, s-a luat de el si toate astea.Pana la urma nu ne-am despartit pentru ca zicea mama.Acum sa vorbim despre problema ta.Presupun ca nu mai ai frati, surori. Vorbeste cu o prietena, poate reuseste mama ei sa-i spuna mamei tale.Si daca tot nu se poate, suna la telefonul copilului sau mergi la protectia copilului si ei o sa rezolve totul.


Imi pare foarte rau prin ce treci

Hey buna, cel mai bine ar fi sa incerci sa vorbesti cu parintii tai si cu prietenul tau, sa stiti fiecare ce va deranjeaza, daca va iubiti nu are rost sa va despartiti din cauza parintilor, probabil asa ar face cu orice alt iubit.desi e normal sa spuna ceva atunci cand ai un prieten cu o varsta mai inaintata.incearca sa iti dai seama daca relatia e de viitor sau el vrea doar ceva de la tine. daca e o relatie care are un viitor inainte atunci fa tot ce poti sa rezisti cumva, lupta pentru asta,
Sper ca te-am ajutat,

Mai asteaptă 3 ani, ca să devii majoră, și dacă prietenul tău e așa de cumsecade și te iubește, el te va aștepta și te va ajuta acum și în viitor. Dar fii prudentă la relația ta cu el vis-a-vis de părinții tăi. Nu cred că vrei sa-ți bagi iubitul în belele sau și mai rău la pușcărie. Cu așa părinți nu știi niciodată ce control ginecologic te paște! Am trecut și eu printr-un soi de experiențe de genul ăsta când eram pe la vârsta ta, cu o mamă cam de genul descris de tine, apoi pe la 19 ani am șters-o de acasă cu un tip de treabă, cu casă și servici, dar care era cu 9 ani mai mare ca mine, lucru pe care maică-mea l-a aflat și bineînțeles nu i-a plăcut. A făcut tot posibilul să mă despartă de el și a reușit. Desigur că după aceea nici un tip nu a fost suficient de bun sau aproape de fiecare dată când nu mergea o relație sau altceva cu siguranță eu eram "vinovată". Ideea e: ține-te tare și încearcă să înțelegi ca nu cumva, Doamne ferește, să-i dai trista satisfacție mamei tale de a spune "știam eu că nu e nimic de capul ei" sau ceva de genul ăsta. Părinții pot fi uneori hărțuitori, ignoranți, brutali sau în multe alte feluri deloc plăcute pentru copil. Uneori o fac din prea multa grijă alteori probabil din plictiseală. Cine să știe sigur? Încearcă să fii calmă și fă-i să te asculte. Întreabă-i de ce fac anumite lucruri care ție nu îți pac, încearcă să îi faci să te asculte și să te înțeleagă și cel mai important, ÎNȚELEGEI TU pe ei. Dar fără excepție fă totul cu CALM. Iar când va fi să pornești pe un drum și vei avea sentimentul că totul e OK, să nu renunți doar pentru că așa vor ei.Important e să ai încredere în tine, stai cu ochii larg deschiși, nu crede tot ce auzi, nu cheltui tot ce ai, nu dormi cât ai vrea, fii puternică și rezistă până când legal vei putea răspunde pentru viața ta și faptele tale. Și încă ceva: Peste ani, adu-ți aminte ce nu iți plăcea în relația ta cu părinții tăi și nu aduce greșelile lor în viața viitorii tăi copii.

Ciao
Ti-am mai scris si la cealalta postare a ta. Cred ca cel mai bine ar fi sa cauti pe net un psiholog online cu care sa vorbesti. El te-ar putea sfatui mai bine. Apoi cauta informatii despre asistenta sociala, iar cand te mai cearta parintii si te ameninta inregistreaza-i si anunta asistenta. Cu niste parinti ca ai tai, ceva mai bun nu stiu daca s-ar putea face.