| Kate281028 a întrebat:

Bună. Am o problemă cu hamsterul meu și aș vrea să știu dacă este cazul să mă îngrijorez. Astăzi l-am scos din cușcă ca să mă joc cu el, ținându-l în palmă așa cum fac de obicei. Era jucăuș, încerca să sare din palmă și dintr-o dată a rămas nemișcat. Avea ochii deschiși și nu părea că mai exercită niciun fel de control asupra corpului său. Îl simțeam ca pe un animal de pluș, ca pe o jucarie lipsită de viață și a stat așa timp de cam 2 minute. Evident, m-am speriat și am crezut că a murit. Apoi, după acele 2 minute a început să-și miște botul, iar apoi și membrele, după care s-a ridicat în picioare. L-am pus înapoi în cușcă și acum aleargă pe acolo energic de parcă nu s-ar fi întamplat nimic. Nu s-a mai întâmplat niciodată să rămână așa nemișcat pentru atâta timp, evident, exceptând momentele când doarme. Aș vrea să spun că de ceva timp am observat că scoate niște sunete ciudate, adică nu știu dacă sunt anormale, dar până acum 2 săptămâni nu l-am mai auzit scoțându-le vreodată. Și când l-am luat în mână, pe degetele mele au rămas câțiva perișori de ai lui, nu alarmant de mulți, poate nici n-ar fi necesar să bag acest lucru în seamă pentru că o avea și el perioadele lui de năpârlire, însă abia acum mi-a sărit în ochi acest lucru. El arată cât se poate de normal și sănătos și de asemenea țin să menționez că este un hamster tânăr pe care l-am adoptat în iunie 2021, când era încă pui. Nu știu exact cât avea atunci, dar a crescut destul de mult fața de acea periodă, deci presupun că nu era prea mare. De îngrijit, am grijă să-l hrănesc în fiecare zi, atât cu mâncare lui specială, cât și cu bucățele de fructe, îi pun apă cu vitamine, îi curăț cușca regulat în fiecare săptămână așa că nu-mi justific de s-ar putea îmbolnăvi. Dacă știe cineva ce ar putea avea, dacă sunt motive de îngrijorare sau dacă e un episod normal pentru un hamster, vă rog, spuneți-mi, orice răspuns va fi apreciat. Sunt nouă în chestia asta cu hamsterul și recunosc că nu sunt deloc cunoscătoare de cauză. Mulțumesc anticipat!

Răspuns Câştigător
| margota a răspuns:

Am avut și eu pe vremuri hamster, dar nici vorba de așa ceva! Cel mai indicat ar fi o vizita la vet

4 răspunsuri:
| romeo78 a răspuns:

Dacă găsiți un medic veterinar pentru animale exotice, chiar online, cereți o părere avizată.
Să ne dăm părerea, o poate face oricine, dar e mai bine un medic veterinar.
Oricum, acea stare, ar putea fi similar cu un leșin la om. Pri un leșin poate avea loc din cauza unei hiperventilații, unei stări de anemie, deficit de vitamine și minerale, dar poate fi și o cauză neurologică.
În concluzie, un medic veterinar poate desluși problema medicală, dar pregătiți-vă și de alte crize, poate deces. Sunt animale sensibile, nu sunt făcute să stea în captivitate, iar faptul că deja s-au anunțat cazuri de COVID 19 la animale de companie, poate avea orice!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Bună!
Poate era hipnotizat.
Sau, mai stii, astepta sa-l gâdili pe burtă.
Nu are nimic soricelul tau.

| salieri84 a răspuns:

Trebuie schimbate bateriile. Iti recomand Duracell, nu ai treaba cu ele, toata viata( hamsterului).

| Jdjdnf a răspuns:

Du-te neapărat cu el la veterinat