anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Care sunt activitatile procurorului?

2 răspunsuri:
| Kenya a răspuns:

Efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege;
conduce, coordonează și supraveghează activitatea de cercetare penală a altor organe de cercetare penală;
sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea cauzelor penale;
exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;
participă la sedințele de judecată;
poate exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești;
apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, dispăruților și altor persoane, în condițiile legii; acționeneză pentru prevenirea și combaterea criminalității sub coordonarea ministrului justiției.

| Villan_Ek_1994 a răspuns:

Pai sa fi procuror este cam cel mai greu,adica mai greu decat Avocat,Judecator, Jurist.
Procurorul trebuie sa stranga toate dovezile, de la inceput atunci cand este cazul si pana la sfarsit ( Pana cand dosarul ajunge in stadiul de judecare) el se ocupa de strangerea de probe impreuna cu Politia, el decide daca sa inceapa Urmarirea Penala ori nu, el este cel care cere pedeapsa adica ex un furt Procurorul poate cere o pedeapsa de 3 ani in functie de gravitatea faptei,insa cel care decinde la final este Judecatorul care poate da mai multa ori mai putina pedeapsa fata de ceea ce a cerut procurorul, daca nu este convenabil, atunci procurorul face recurs. Nu sunt ironic dar raspunsul lui Kenya pare a fi copiat eu iti spun din propia experienta am avut probleme cu legea si stiu mai bine. Doar ca procurorul lucreaza in Interesul Legii, asa ca de cele mai multe ori cere pedeapsa mare, insa fara a tine cont de conditiile in care a fost savarsita fapta. In Rezumat Procurorul munceste cel mai mult pentru ca el se ocupa de intreaga activitate pana la inchierea stragngerii de probe.

Întrebări similare