anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Ce vrea,, domnul" Klaus Johannis mai nou? Conform unei recente declaratii,, domnul primar neamt" doreste sa schimbe o lege in favoarea lui.Acesta este cu adevarat Johannis:
,, Primarul Sibiului a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că prelungirea termenului legal de 15 zile în care poate opta pentru funcţia de premier sau cea de edil local va fi, în continuare, una din condiţiile principale pe care le va pune în vederea acceptării propriu-zise a funcţiei de şef al Executivului.

Iohannis a spus că o perioadă potrivită i s-ar părea cea de patru-şase luni, timp în care unul dintre cei doi viceprimari ai Sibiului va fi desemnat la conducerea Primăriei."
Ce spune legea? Conform constitutiei art.105 al.1 coroborat cu legea 161 din 19 aprilie 2003, art. 69, al.1 lit. d, f, art. 84, al.1 si art. 87, al.1, lit. j, functia de primar este incompatibila cu cea de premier, drept urmare, conform aceleiasi legi161/19.03.2003, art.91 al.3,obliga ca in termen de 15 zile de la data validarii mandatului de prim ministru sa renunte la calitatea de primar.Intrebarea mea este,
Va fi domnul Johannis un prim ministru model? Va respecta el legile tarii sau va da mana libera mafiotilor, asta in contextul in care insusi el doreste sa eludeze legea? Se comporta el ca un veritabil aparator al legii si un prim ministru al romanilor de rand daca va ajunge la guvernare sau nu, mai ales tinand cont de persoana ce l-a determinat sa accepte acea propunere, si anume... Dinu Patriciu? Voi ce parere aveti?
http://www.mediafax.ro/......r-5142302/

Răspuns Câştigător
HepHap
| HepHap a răspuns:

@ mariazet45

Vad ca ai invatat bine lectia de la Realitatea, dar nu ai avut rabdare sa te uiti atenta la graficul pe care l-au pus pe ecran, pentru cateva secunde. Averea lui Patriciu a crescut pana in 2006-2007 la 2 miliarde 400 de euro, pentru a scadea continuu si a ajunge in 2009 la 1 miliard 600. La fel si averile lui Vantu si Voculescu, care au crescut mult pana in aceeasi perioada (dintr-o inertie fireasca, pentru ca venirea la putere a unui presedinte nu schimba brusc situatia), pentru ca apoi sa stagneze sau sa scada. Incercati sa filtrati putin ce vi se ofera si dati-va jos obrazarul inainte de a vota, pentru a putea vedea tot ce se intampla.

12 răspunsuri:
regis
| regis a răspuns:

Pentru majoritatea romanilor este suficient sa stie ca au de ales intre Johanis si Liviu Negoita. Sau ca vom avea un guvern fara Videanu, Udrea, Ritzi, Berceanu, Blaga.

regis
| regis a răspuns:

@enigma - te-am mai rugat sa incetezi cu atacurile murdare la persoana. Este stupid sa arunci cu noroi fara sa ma cunosti si e si mai stupid sa crezi ca toti cei care au optiuni politice diferite de alte tale sunt mafioti, dobitoci, fosti activisti PCR, securisti si eu stiu cate alte noroaie ai aruncat pana acum. Ma limitez din nou la a raspunde ideilor tale, nu si jignirilor: nu e vorba de eludarea legii, ci de modificarea ei, intr-un sens in care nu afecteaza direct viata romanilor. Ceea ce nu a fost cazul atunci cand guvernul Boc a modificat prevederile cu privire la concediul fara plata, ca sa iti dau un singur exemplu. Schimbarea legislatiei nu este un rau in sine, dar oricum pe Livache al lui Basescu nu l-am acuzat ca vrea sa schimbe legile, deci nu vad de ce imi ceri argumente. Nu ar fi mai simplu sa ne spui tu de ce ii vrei in guvern pe Videanu, Berceanu si Blaga?

regis
| regis a răspuns:

@HepHap - intr-adevar, e o tampenie sa crezi ca averea lui Voiculescu sau a lui Patriciu a crescut datorita faptului ca a fost in opozitie. Chiar daca s-a intamplat asa, este o urmare a actiunilor intreprinse cat erau la putere, altfel s-ar lupta amandoi sa ramana Basescu.
Totusi trebuie sa luam in considerare doua aspecte:
- Basescu nu a reusit sa ii opreasca definitiv pe niciunul din ei, dar totusi se pretinde liderul luptei anticoruptie, fara a avea la activ macar o singura victorie importanta in 5 ani de zile;
- daca "mogulilor" nu le-a mers bine, nu e pentru ca Basescu ar fi marele justitiar, ci pentru ca banii i-au luat altii. Oare cu cat au crescut (in realitate, nu in declaratii) averile lui Videanu, Stolojan, Berceanu, ale asfaltangiilor? Oare cat a contat sprijinul lui Basescu in afacerile lui Puiu Popoviciu? Oare Mircea Basescu era la fel de prosper daca nu avea un frate ministru, apoi primar si in final presedinte? Dar fiicele lui Basescu?

regis
| regis a răspuns:

@HepHap - vorbeam de averile reale si am amintit cateva nume care sunt recunoscute, stii bine ca sunt si multe altele care actioneaza din umbra, atat intr-un partid cat si in celalalt. Ca sa vezi cat a furat fiecare nu e suficient sa citesti un top, pentru ca adunand furturile mai marunte ale mai multor oameni poti depasi usor doua-trei tunuri de proportii date de moguli. Inca o data, mie nu mi se pare PSD sau PNL mai putin corupt, mi se pare o ipocrizie fara margini sa vorbesti despre mogulii (care pana nu demult ti-au fost aliati...) atunci cand ai in echipa multi, foarte multi oameni ale caror fapte sunt cunoscute si de copiii de gradinita.

regis
| regis a răspuns:

Stai linistit, nu iti raspund la intrebare, desi e greu sa ii numesti si pe cei enumerati minimiliardari. Poate daca te iei dupa declaratiile de avere, care intr-adevar sunt ridicole.
Iti spun cu certitudine un singur lucru: ca fura doi-trei sau mai multi, ca furtisagul se imparte egal sau nu, ca unii s-au imbogatit mai mult si altii mai putin, practic nu conteaza. Tot ce se poate fura se va fura, indiferent ca vine Patriciu si Vantu sau Basescu cu minimiliardarii lui.

HepHap
| HepHap a răspuns:

@regis

Ai dreptate, cu siguranta au prosperat. Dar in timp ce aceste lucruri sunt adevaruri publice si le primesti pe flyere in posta sau pe strada, interesele celorlalti sunt ascunse cu dibacie. Sincer, eu prefer sa las un lup satul in stana decat sa bag in locul lui altul flamand. Pe mine ma inspaimanta mai mult triumviratul Patriciu-Voiculescu-Vantu. Vis-a-vis de acestia, Popoviciu si Videanu devin efectiv "nementionabili".

http://www.mediafax.ro/......ia-4988595

http://economie.hotnews.ro/......amescu.htm

Uita-te si tu cine sunt premiantii si in mainile cui se indreapta puterea. Acum poate intelegi despre ce vorbesc.

HepHap
| HepHap a răspuns:

@regis

Uite, in clipa asta argumentul tau devine ridicol, doar din nevoia de a avea dreptate (partea cu raportul dintre suma gainariilor si coeficientul de jaf national, cu rezultate mult prea paramatematice ca sa fie intelese). Dar iti raspund in conformitate, adica ridicol: In afara de trioul magic, oare cati alti minimiliardari gen Videanu, retelari si cvasianonimi, asteapta in tocul usii sa se schimbe presedintele? Nu te chinui sa raspunzi la intrebare, nu stiu ce e mai mult, retorica sau paranoica, sau, cum precizam, ridicola.

April
| April a răspuns:

Pentru mine e o mare enigma personalitatea acestui personaj scos ca un iepuras din palaria magicianului. Mi se pare, uneori, o naivitate din partea presedintelui sa il creada naiv si prin urmare avand curatia naivitatii. Daca asa ar fi fost, puritatea sa de mireasa curtata de mai multi miri, ar trebui sa-i fi spus deja ca ceva pute in toata tarasenia si ca se expune inevitabil oprobiului public cand, desi vede ca scindeaza o natiune, ramane pe aceleasi pozitii. Daca ar fi fost de buna credinta, vazand cardasia la care se adauga si-ar fi anuntat de multa vreme retragerea. E foarte clar ca ceata de ticalosi speculeaza repectul si simpatia veche a romanilor pentru intemeietorul istoriei moderne a tarii, inteleptul Carol intaiul.Pe asta mizeaza confratii de la Grivco, nu neaparat pe calitatile de gospodar ale neamntului.Cunosc destui romani "nemti"privind doar prin aceste calitati, ba chiar si rromi"nemti". Nu cred sa fi existat in istoria noastra un mai mare cinism. Iar personajul -minune isi tradeaza prin insistenta de a reprezenta o anumita parte a societatii, tara in care traieste dar si corectitudinea si principialitatea semintiei din care se trage. Dupa mine el provoaca discordia. Daca asta seara si-ar anunta retragerea multe dintre problemele Romaniei ar disparea ca prin farmec, caci principalul atu al monstruoasei coalitii este "nemtosia "pretendentului. Iar daca asta nu se intampla inclin sa cred ca s-a adunat nu din naivitate ci din asemanare...

| mariazet45 a răspuns:

Inteleg ca toti cei care sunt impotriva lui Basescu sunt mafioti. Domnu Basescu a avut la dispozitie 5 ani sa termine cu mafiotii, dar surpriza in cei 5 ani acesti sau imbogatit de 5 ori mai mult. Nu stiu ce vrea domnul Iohannis ca nu a afirmat public nimic sunt doar presupunesri de presa, dar dupa aceste presupuneri am observat ca a devenit si Basescu interesat de el, spera Domnu Basescu ca va avea ocazia sa isi puna din nou bocii la guvernare? Nu cred ca va putea din pozitia de fost sefa al statului.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

@regis-sa inteleg ca esti si tu un mic mafiot? Numai mafiotii sunt de acord cu eludarea legii, sper ca tu sa fii totusi o persoana cinstita.Ma asteptam la un raspuns mai filozofic din partea ta, insa observ ca unde nu este...nici Dumnezeu nu da.Asa spune parca o vorba din popor, nu? Adu-mi argumente impotriva lui Liviu Negoita unde ar spune ca doreste sa schimbe legile tarii ca lui sa-i fie bine si apoi discutam.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Enteresu poarta fesu. poporul plateste.

| sagetarius a răspuns:

Nici aici nu scapam de politica?