| Paix a întrebat:

Daca am permisul suspendat pentru 30 de zile am marea nelamurire daca trebuie sau nu sa dau acel test chestionar?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Depinde de cauza suspendarii dreptului de a conduce.
Conform OUG nr.195/2002, rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
„ART.106.(1)Până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier şi tramvai trebuie să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie, după cum urmează:
a)când permisul de conducere i-a fost reţinut pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
b)când fapta a fost urmărită ca infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, iar procurorul a dispus clasarea ori renunţarea la urmărirea penală sau instanţa a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei;
c) când a solicitat reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conform art. 104.   
(2)Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se prelungeşte cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), sau nu se prezintă la serviciul poliţiei rutiere pentru susţinerea verificării cunoaşterii regulilor de circulaţie."

5 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Chestionarul este Opțional, dacă vrei să reduci suspendarea de la 60/90 zile la 30 de zile.

| Paix explică:

Linie continua, 4 pct si 590 amenda

| Ioandelasal a răspuns (pentru Paix):

In acest caz nu trebuie sa sustii testul.

| Deea2427 a răspuns:

Cum ai reusit? Cat ai luat amenda si puncte...

| Ion-Nicusor_Vlad_N._2000 a răspuns:

Nu trebuie sa mai dai, daca il aveai de la 3 luni in sus.