| Stefi1388 a întrebat:

Pentru bursele pentru familii monoparentale nu au dreptul la aceastea toti copiii din familii monoparentale chiar daca provin din familii ce au trait in concubinaj si nu au fost casatoriti? Mi s-a spus ca daca parintii nu au fost casatoriti incat sa aiba hotarare de divort nu se da bursa

1 răspuns:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu este adevarat, trebuie sa acorde bursa sociala, avand in vedere prevederile Metodologiei-cadru de acordare a burselor, aprobata prin Ordinul ME nr. 6238/2023, citez:
"ART. 10
  (1) Bursa socială se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, înscrişi la cursurile cu frecvenţă, inclusiv celor şcolarizaţi la domiciliu sau care urmează cursurile în şcoala de spital, care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
  a) elevi proveniţi din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
  d) elevi care provin din familii monoparentale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
ART. 5
  (1) Prin „familie" se înţelege soţul şi soţia cu copiii lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinere, cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ - cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu domiciliul ori reşedinţa comună înscrisă în actele de identitate şi care locuiesc împreună.
  (3) Sintagma „familie monoparentală" desemnează familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflat/aflaţi în întreţinere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ - cursuri de zi, organizată potrivit legii, şi care locuiesc şi gospodăresc împreună.
  (4) Prin „persoană singură din familia monoparentală" se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
  a) este necăsătorită;"
Spune-le celor de la scoala ta sa citeasca si sa inteleaga aceste prevederi.