| Marcian a întrebat:

Întrebarea mea se refară la programul Erasmus. Eu o sa intru în 2 săptămâni în cel de-al doilea an de masterat la Universitatea Eftimie Murgu din Resita, și am aplicat încă din primăvară pentru un program de studiu pe primul semestru în Germania. Acum (deci cu doar două săptămâni înainte de începerea anului universitar, în condițiile în care eu am fost măcar o dată la o săptămână să mai întreb care este situația) mi se spune faptul că din cauza unei posibile fuziuni dintre universitatea noastră și cea de Vest din Timișoara, programele pe primul semestru au fost anulate, până se dezmeticesc ei... Nu doresc să merg în cel de-al doilea semestru deoarece, acela fiind ultimul semestru din cadrul masteratului, acela presupune un fel de internship la o firmă din Germania, dar eu chiar îmi doresc să fac studiu acolo, că practică pot face (și am făcut) și aici. Menționez că am luat probele de limbă și competențe digitale (deci am fost admis pe locul respectiv), dar nu am semnat contractul final (deoarece au tot tărăgănat-o). Și acum întrebarea:

Ce aș putea eu face pentru a merge totuși din Octombrie în Germania să studiez la o universitate de acolo?

Să le fac o reclamație? Să mă cert cu rectorul nostru? Să caut alte metode (care or fi acelea, nu știu)?

Vă rog ajutați-mă. Chiar am pus mult suflet în asta și nu mai am de gând să mai fac o facultate, așa alandala, pentru a avea șansa de a merge cu Erasmus.

1 răspuns:
| fecior a răspuns:

Fa o cerere catre rector.
In cerere, sa mentionezi ca daca unitatea de invatamant din care faci parte nu reuseste sa iti rezolve problema, vei face o cerere catre Ministerul Educatiei.

Daca nu respecti aceasta ordine de rezolvare a problemei - Universitate si apoi Minister, risti sa te exmatriculeze